22 taxe nefiscale vor fi eliminate începând de mâine

31 ian. 2017
Vizualizari: 1626

Acestea taxe nefiscale erau percepute pentru diferite servicii prestate de către structurile Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel, se va elimina taxa de 10 lei pentru eliberarea certificatului de cazier judiciar, documentul urmând a fi eliberat gratuit solicitanților. Prevederea este valabilă atât pentru persoanele fizice, cât și pentru persoanele juridice.

Totodată, vor fi eliminate 8 taxe, prevăzute de Legea nr.117/1999 privind taxele extrajudiciare de timbru, care erau necesare eliberării unor documente la ghișeele Direcția Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor, astfel:

• Taxă examinare obținerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile și subcategoriile A, A1, B, B1 și B+E – 6 lei;
• Taxă examinare obținerea permisului de conducere pentru autovehicule din categoriile și subcategoriile C, C1, Tr, D, D1, CE, DE, C1E, D1E, Tb și TV – 28 lei;
• Taxă examinarea persoanelor cărora le-a fost anulat permisul de conducere, pentru categoriile cuprinse în permisul anulat, precum și a persoanelor care au fost respinse de 3 ori la examenul pentru obținerea aceleiași categorii a permisului de conducere, precum și pentru persoanele care nu au absolvit o școală de conducători de autovehicule, cu excepția celor pentru categoriile B, B1, B+E – 84 lei;
• Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule și remorci cu masa totală maximă autorizată de până la 3.500 kg inclusiv – 60 lei;
• Taxă înmatriculare permanent sau temporară pentru autovehicule și remorci cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3.500 kg – 145 lei;
• Taxă de autorizare provizorie a circulației autovehiculelor și remorcilor neînmatriculate permanent sau temporar – 9 lei;
• Taxe de autorizare a circulației pentru probe a autovehiculelor și remorcilor – 414 lei;
• Înregistrarea cererilor persoanelor fizice și juridice privind furnizarea unor date din Registrul național de evidență a persoanelor, precum și din Registrul național de evidență a permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare și din registrele județene și al municipiului București de evidență a permiselor de conducere și certificatelor de înmatriculare – 5 lei.

Pe lângă acestea, vor fi eliminate și alte 3 taxe: pentru aplicarea, de către instituțiile prefectului, a apostilei pe actele oficiale administrative, la solicitarea persoanelor fizice (22 lei) sau juridice (44 lei), precum și înregistrarea cererilor pentru aplicarea apostilei ( 3 lei).

În ceea ce privește serviciile prestate pentru eliberarea documentelor de călătorie, menționăm că de la 1 februarie a.c., din costul pașaportului vor fi eliminate taxa pentru serviciul public prestat, respectiv 22 lei, și tariful suplimentar pentru eliberarea pașaportului simplu temporar, 100 lei.
Astfel că, potrivit noilor reglementări, noile taxe pe care le vor achita cetățenii pentru eliberarea pașapoartelor, în cazul cererilor depuse în țară, vor fi următoarele:
• Pașaportul simplu electronic (cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani) – 258 lei;
• Pașaportul simplu electronic (cu valabilitate 3 ani, eliberat persoanelor sub 12 ani) – 234 lei;
• Pașaportul simplu temporar (cu valabilitate 1 an): – 96 lei.

De asemenea, se elimină taxa de 22 lei pentru furnizarea datelor din Registrul Național de Evidență a Pașapoartelor Simple și pentru eliberarea adeverințelor referitoare la: exercitarea dreptului la liberă circulație în străinătate; istoric de pașapoarte; perioada în care solicitantul a avut statutul de cetățean roman cu domiciliul în străinătate.

Totodată, alte 6 taxe extrajudiciare de timbru și 2 taxe consulare pentru servicii prestate în domeniul evidenței persoanelor și al stării civile vor fi eliminate începând cu data de 1 februarie a.c.
• Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetățeniei și a domiciliului; eliberarea copiei de pe decizia de schimbare a numelui; eliberarea și preschimbarea actelor de identitate pentru cetățenii români; înscrierea în actul de identitate a mențiunii privind stabilirea reședinței; eliberarea cărții de identitate provizorii – 5 lei;
• Taxa pentru schimbarea numelui – 15 lei;
• Taxa pentru eliberarea certificatelor de atestare a cetățeniei și a domiciliului – 22 lei,
• Taxa pentru identificarea unei persoane pe teritoriul României – 35 lei.

Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017 și va intra în vigoare de la 1 februarie 2017.

Sursa informației

22 taxe nefiscale vor fi eliminate începând de mâine was last modified: ianuarie 31st, 2017 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: