UNEJ. Aniversarea a 20 de ani de la data numirii în funcție a primilor executori judecătorești în sistem liberal din România

5 apr. 2021
Vizualizari: 842

Uniunea Națională a Executorilor Judecătorești (UNEJ) a publicat un mesaj cu ocazia aniversării a 20 de ani de la data numirii în funcție a primilor executori judecătorești în sistem liberal din România, la data de 4 aprilie 2021.

Redăm, în continuare, mesajul UNEJ:

„La data de 4 aprilie 2001, în baza dispozițiilor Ordinului ministrului justiției nr. 685/C/2001, erau numiți primii executori judecătorești din România, în aplicarea prevederilor Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătorești. Aceștia au fost executorii care își desfășurau activitatea în cadrul instanței de judecată, sub conducerea președintelui acesteia și și-au exprimat opțiunea să își desfășoare în mod liberal profesia. Executorii judecătorești respectau regulile Codului de procedură civilă adoptat în anul 1865, cu modificările și completările ulterioare, în executarea dispozițiilor din titlurile executorii îndeplinind acte obligatorii pentru toate persoanele fizice și juridice.

Colegilor care și-au început activitatea în anul 2001, precum și celorlalți executori judecătorești, le urăm un sincer

LA MULȚI ANI!, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de la data numirii în funcție a primilor executori judecătorești în sistem liberal din România!

Sursa informației

🔔Vezi și Conferința națională: „GDPR în executarea silită”

UNEJ. Aniversarea a 20 de ani de la data numirii în funcție a primilor executori judecătorești în sistem liberal din România was last modified: aprilie 5th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: