Stabilirea compunerii completurilor de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (L. nr. 304/2004)

7 aug. 2020
Vizualizari: 929
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 142/A/2020

L. nr. 304/2004: art. 19 alin. (1) lit. a), art. 24 alin. (1) lit. b), art. 28 alin. (3), art. 31 alin. (1), art. 32 alin. (4), art. 52 alin. (1) teza întâi

Potrivit art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, „În materie penală, completele de judecată se compun după cum urmează: a) în cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de judecată este format din 3 judecători”. Totodată, potrivit art. 31 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, „În celelalte materii, completele de judecată se compun din 3 judecători ai aceleiași secții”. Prin urmare, rezultă că legiuitorul nu a impus o anumită modalitate prin mijlocirea căreia să se stabilească compunerea completurilor de 3 judecători nici în materie penală, nici extrapenală.

Astfel, acolo unde legiuitorul a dorit ca stabilirea compunerii unui complet de judecată să se facă după o anumită procedură a reglementat-o în mod expres. Spre exemplu, în privința completurilor de 3 judecători ale instanței supreme, într-o ipoteză particulară, art. 31 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 a stabilit că „Dacă numărul de judecători necesar formării completului de judecată nu se poate asigura, acesta se constituie cu judecători de la celelalte secții, numiți, prin tragere la sorți, de către președintele sau unul dintre cei 2 vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție”. În privința completurilor de 5 judecători ale instanței supreme, art. 32 alin. (4) din Legea nr. 303/2004 a stabilit că „Judecătorii care fac parte din aceste completuri sunt desemnați, prin tragere la sorți, în ședință publică, de președintele sau, în lipsa acestuia, de unul dintre cei 2 vicepreședinți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție”.

Prin urmare, dacă legea nu stabilește nicio procedură ce trebuie urmată pentru stabilirea compunerii completurilor de judecată, revine organelor de conducere ale Înaltei Curți de Casație și Justiție să reglementeze o procedură pentru executarea în concret a legii. În acest sens, a fost adoptat Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin Hotărârea Secțiilor Unite a Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2 din 24 septembrie 2004, care la art. 32 alin. (1) prevedea că „președinții de secții stabilesc judecătorii care compun completele de judecată și programează ședințele acestora”. Ulterior, prin Hotărârea nr. 5/2013, textul antereferit a fost modificat în sensul că „președinții de secții stabilesc judecătorii care compun completele de judecată din cadrul secțiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completelor de judecată din cadrul secțiilor și programează ședințele acestora”. Ulterior, prin Hotărârea nr. 232/2019, textul în cauză a fost modificat în sensul că „președinții de secții propun judecătorii care compun completurile de judecată din cadrul secțiilor, transmit spre aprobare Colegiului de conducere compunerea completurilor de judecată din cadrul secțiilor și programează ședințele acestora”.

Modificările operate prin Hotărârea nr. 5/2013 și Hotărârea nr. 232/2019 au fost necesare, întrucât Colegiul de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție a adoptat anterior Hotărârea nr. 24/2010 pentru modificarea și completarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care introdus art. 19 alin. (1) lit. a)1), potrivit căruia Colegiul de conducere „aprobă compunerea completelor de 5 judecători și a completelor din cadrul secțiilor” [art. I pct. 8 din hotărâre].

Înalta Curte de Casație și Justiție, ca subiect de drept, este o persoană juridică de drept public, care, pe lângă latura jurisdicțională a activității sale, cunoaște și o latură administrativă. Această din urmă dimensiune privește organizarea și funcționarea în concret a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru realizarea funcției sale jurisdicționale, fiind reglementată prin lege și, în aplicarea acesteia, printr-un act administrativ unilateral cu caracter normativ, și anume Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă. Cele două laturi – jurisdicțională și administrativă – nu pot interfera între ele, niciuna neputând prelua obiectul activității celeilalte. Astfel, actele administrative generate nu pot stabili/influența compunerea completurilor sau procedura de judecată din fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, cum nici hotărârile judecătorești pronunțate nu se substituie actelor administrative, ci controlează legalitatea acestora (Decizia CCR nr. 685 din 7 noiembrie 2018, par. 141).

Actele administrative sunt emise în scopul bunei administrări a executării cadrului normativ primar, care reclamă stabilirea de măsuri și reguli subsecvente, care să asigure corecta aplicare a acestuia. Astfel, spre exemplu, hotărârile Guvernului se adoptă întotdeauna în baza legii și asigură aplicarea sau aducerea la îndeplinire a legilor. Hotărârile Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție se constituie în acte administrative unilaterale cu caracter normativ, emise în vederea organizării executării legii (Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, par. 142). De aceea, acestea nu pot reglementa în mod primar relațiile sociale, ci sunt acte de executare a legii, emise în limitele competenței autorității publice. Având în vedere cele expuse, se constată că ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalități prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. Prin urmare, reglementarea modului de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție printr-un act administrativ subsecvent cu caracter normativ, respectiv prin regulamentul instanței supreme adoptat de Colegiul de conducere, potrivit art. 19 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 304/2004, nu contravine Legii nr. 304/2004, ci este în sensul acesteia, în condițiile în care legea antereferită nu a stabilit numai un anumit mod de desemnare.

Este adevărat că, deși Legea nr. 304/2004 nu reglementează modul de desemnare a membrilor altor completuri de judecată de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție decât în situațiile antereferite (o ipoteză particulară de desemnare în privința completurilor de 3 judecători și situația completurilor de 5 judecători), totuși, prin regulamentul instanței supreme s-a stabilit că, în ceea ce privește completurile de judecată competente să judece recursul în interesul legii sau chestiunile privind dezlegarea unor probleme de drept, desemnarea membrilor acestora se va face prin tragere la sorți [art. 272 alin. (1) și art. 274 alin. (3) din Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă], însă, un asemenea procedeu de compunere a celor două completuri a avut în vedere că acestea nu soluționează litigii ce privesc drepturi subiective, ci asigură interpretarea unitară a legii, interpretare care are caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești.

Prin urmare, coroborând prevederile Legii nr. 304/2004 cu cele ale Regulamentului privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție rezultă că (i) desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători nu se face prin tragere la sorți, ci la propunerea președintelui de secție și cu aprobarea Colegiului de conducere, în virtutea unei prevederi regulamentare exprese, și (ii) desemnarea membrilor completurilor de 5 judecători și a membrilor completurilor de 3 judecători în ipoteza necesității completării acestora cu un judecător care nu face parte din secția corespunzătoare, în virtutea unor prevederi legale exprese, și a celor care judecă recursul în interesul legii/chestiunile privind dezlegarea unor probleme de drept, în virtutea unor prevederi regulamentare exprese, se realizează prin tragere la sorți.

Faptul că Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători, în condițiile în care legea nu reglementează în mod expres modalitatea de desemnare a acestora, nu poate fi considerat contrar legii, în sensul încălcării autorității legii. Legiuitorul a considerat că stabilirea procedurii referitoare la modul de compunere a completurilor de judecată este o chestiune de administrare a justiției de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție. Numai în situația în care legiuitorul a reglementat în mod expres o anumită procedură de desemnare atunci Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate stabili o altă procedură. Astfel, dacă legea reglementează în mod expres tragerea la sorți ca procedeu pentru desemnarea membrilor tuturor completurilor de judecată, printr-un act administrativ cu caracter normativ nu se poate reglementa un alt procedeu. În schimb, dacă legea nu reglementează o anumită procedură, actul administrativ cu caracter normativ este cel care o stabilește.

Astfel, în situația în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor completuri cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează și situația litigioasă analizată, se constată că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relației dintre un act de reglementare primar și unul secundar.

Dacă legiuitorul ar fi dorit ca și pentru desemnarea membrilor completurilor de 3 judecători să fie utilizat procedeul tragerii la sorți, ar fi trebuit să reglementeze în mod expres acest lucru, ceea ce nu a făcut, lăsând, astfel, în marja de apreciere a Colegiului de conducere, ca organ colegial de conducere competent să adopte regulamentul instanței supreme, să stabilească modalitatea concretă de desemnare a membrilor acestor completuri.

De altfel, se reține că art. 52 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 304/2004 prevede pentru instanțele ierarhic inferioare următoarele:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„Colegiile de conducere stabilesc compunerea completelor de judecată la începutul anului, urmărind asigurarea continuității completului”, iar Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, aprobat prin Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1375/2015, prevede la art. 19 alin. (1) lit. h), după cum urmează:

„Colegiul de conducere îndeplinește următoarele atribuții referitoare la problemele generale de conducere a instanței: […] h) stabilește, la începutul anului, compunerea completelor de judecată și, acolo unde este cazul, asistenții judiciari ce fac parte din aceste complete, urmărind asigurarea continuității acestora”, în timp ce art. 24 alin. (1) lit. b) prevede că „Președintele secției organizează activitatea administrativ-judiciară a secției, având următoarele atribuții: […] b) propune colegiului de conducere înființarea și desființarea, compunerea și configurarea completelor de judecată, urmărind asigurarea continuității acestora”.

Astfel, fără ca situația normativă existentă la instanțele ierarhic inferioare să fie un reper pentru cea de la Înalta Curte de Casație și Justiție, se constată că desemnarea membrilor completurilor de judecată de la instanțele inferioare și membrilor completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție urmează același algoritm, iar o asemenea orientare normativă la nivelul actelor administrative a fost și este posibilă tocmai pentru că legea este cea care permite o opțiune între tragerea la sorți și nominalizare în privința completurilor de 3 judecători de la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție, neexcluzând nici expres, nici implicit vreuna dintre cele două modalități de desemnare antereferite.

În ceea ce privește Deciziile Curții Constituționale nr. 685 din 7 noiembrie 2018 și 417 din 3 iulie 2019 invocate de către contestatori, prin apărător ales, în susținerea contestației, se constată că nici Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 și nici Decizia nr. 417 din 3 iulie 2019 nu pun în discuție legalitatea și constituționalitatea reglementării modalității concrete de formare nominală a completurilor de judecată din cadrul secțiilor instanței supreme prin Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu pun în discuție nici includerea acestei reglementări într-un act administrativ cu caracter normativ, adoptat în temeiul Legii nr. 304/2004.

De asemenea, Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018 se cantonează numai în privința completurilor de 5 judecători, iar în absența unei reglementări legale și în contextul în care însăși Curtea Constituțională a limitat efectele deciziei sale la completurile de 5 judecători, nici Înalta Curte de Casație și Justiție și nici instanțele judecătorești nu au un temei legal, în baza căruia să aplice procedura tragerii la sorți în cazul completurilor de judecată din cadrul secțiilor.

Prin Decizia nr. 685 din 7 noiembrie 2018, par. 177 și 178, Curtea a reținut că instanțele judecătorești, astfel cum sunt reglementate prin Constituție și Legea nr. 304/2004, își realizează funcția de înfăptuire a justiției prin intermediul judecătorilor organizați în completuri de judecată. Pentru ca organizarea puterii judecătorești să nu devină în sine aleatorie și pentru a nu permite apariția unor elemente de arbitrariu, legiuitorul constituant a stabilit că procedura de judecată se stabilește prin lege, iar cu privire specială asupra Înaltei Curți de Casație și Justiție a consacrat faptul că atât compunerea sa, cât și regulile de funcționare se stabilesc prin lege organică. Astfel, atunci când legiuitorul constituțional se referă la compunerea instanței supreme – noțiune autonomă folosită de Constituție – nu are în vedere numărul total de judecători ai acesteia, ci organizarea și compunerea secțiilor, secțiilor unite, completurilor de judecată care realizează funcția sa jurisdicțională. Astfel, legiuitorul constituțional a dat o mare importanță ordonării acțiunii puterii judecătorești atât la nivelul instanței supreme, cât și la nivelul celorlalte instanțe inferioare. Această construcție constituțională a dus la calificarea la nivel legal a aspectelor referitoare la compunerea instanței judecătorești, ca fiind norme de procedură de ordine publică. De aceea, încălcarea prevederilor legii referitoare la compunerea completului de judecată exprimă o exigență de ordine publică, a cărei încălcare atrage nulitatea absolută a actelor pronunțate de acesta. O astfel de viziune asigură coerență acțiunii puterii judecătorești, garantând, în același timp, independența și imparțialitatea judecătorului. Dreptul la un proces echitabil are la baza sa exact aceste două caracteristici esențiale, iar încălcarea reglementărilor referitoare la compunerea instanței chiar de către aceasta atrage, în mod cert, o suspiciune/îndoială rezonabilă cu privire la posibilitatea ca instanțele să nu fie independente sau imparțiale.

Raportat la cauza de față, se constată că modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători prin mijlocirea unui act administrativ cu caracter normativ nu se circumscrie cazului de contestație în anulare prevăzut de art. 426 alin. (1) lit. d) teza I C. proc. pen., invocat de către contestatori întrucât actul administrativ nu face altceva decât să organizeze executarea legii. Modul de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este un aspect al compunerii acestora, astfel că aceasta trebuie realizată în baza și în temeiul legii, ceea ce s-a și întâmplat. Dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completurilor să se facă prin tragere la sorți sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziții legale restrictive, una dintre aceste două modalități înseamnă că întreaga compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza și în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege.

Prin urmare, având în vedere cele expuse, nu se poate afirma că o asemenea modalitate de desemnare a membrilor completurilor de 3 judecători este de natură să afecteze cerința reglementării prin lege a compunerii completurilor de judecată.

În consecință, se constată că soluția aleasă prin actul administrativ normativ, respectiv desemnarea membrilor completurilor antereferite la propunerea președintelui de secție și cu aprobarea Colegiului de conducere, nu este de natură să afecteze cerința independenței și imparțialității obiective a completurilor de 3 judecători. Desemnarea prin tragere la sorți a membrilor completurilor nu este unica și singura modalitate prin care se asigură imparțialitatea obiectivă a acestora, putând exista și modalități alternative de desemnare în mod transparent a acestora, care să asigure un grad înalt de încredere în sistemul judiciar, de natură a înlătura orice suspiciune privind modul în care sunt repartizați judecătorii în aceste completuri. Procedura actuală, care implică o dublă filtrare, atât din partea președintelui de secție, cât și a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, de principiu, asigură transparența necesară. Propunerile președintelui de secție nu pot fi arbitrare, întrucât și acesta trebuie să țină cont de criterii obiective pentru a se asigura calitatea actului de justiție, chiar dacă aceste criterii nu sunt expres normate în actul administrativ cu caracter normativ [spre exemplu, asigurarea continuității acestora, îmbinarea experienței judecătorilor cu vechime mai mare la gradul respectiv de jurisdicție cu cea a noilor promovați etc.].

Astfel, în vederea aprobării în deplină cunoștință de cauză de către Colegiul de conducere a propunerii președintelui de secție, acesta din urmă își motivează propunerile nominale făcute. De altfel, însuși actul aprobării realizat de Colegiul de conducere – compus din președintele, vicepreședinții și câte doi judecători de la fiecare secție, aleși pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor [art. 28 alin. (3) din Legea nr. 304/2004] – este o garanție a modului obiectiv de realizare a repartizării judecătorilor în cadrul completurilor.

Pentru toate aceste considerente, constatând că susținerile contestatorilor B. și A. privind nelegala compunere a completului de judecată care a pronunțat decizia penală nr. 221/A din 24 iunie 2019 a Î.C.C.J., în componenta privind nelegalitatea procedurii de desemnare nominală a membrilor completului, sunt neîntemeiate, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare formulată de aceștia împotriva deciziei menționate și va obliga contestatorii la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.

Stabilirea compunerii completurilor de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție (L. nr. 304/2004) was last modified: august 6th, 2020 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.