Solicitarea suspendării executării deciziei recurate până la soluţionarea recursului în casaţie şi luarea măsurii controlului judiciar (NCPP, NCP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 68/RC/2020

NCPP: art. 215 alin. (1) și (2), art. 275 alin. (2), art. 386 alin. (1), art. 434, art. 435, art. 436, art. 437, art. 438 alin. (1), art. 440 alin. (2), art. 441 din; NCP: art. 188 alin. (1)

Recursul în casație este o cale extraordinară de atac în anulare, care poate fi exercitată în cazurile limitativ prevăzute de lege.

Scopul recursului în casație îl constituie judecarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, astfel că examinarea cauzei se limitează doar la verificarea respectării legii de către instanța a cărei hotărâre a fost atacată sub aspectul soluționării cauzei prin aplicarea și interpretarea corectă a legii.

Astfel, nu pot fi examinate decât chestiunile ce privesc aspecte de drept, fără a putea cenzura situația de fapt reținută ori temeinicia deciziei atacate, în limita cazurilor prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) din C. proc. pen.

Potrivit dispozițiilor art. 440 alin. (2) din C. proc. pen., dacă cererea de recurs în casație nu este făcută în termenul prevăzut de lege sau dacă nu s-au respectat dispozițiile art. 434, 437 și 438 din C. proc. pen. ori dacă cererea este vădit nefondată, instanța respinge, prin încheiere definitivă, cererea de recurs în casație.

Astfel, Înalta Curte constată că Decizia penală nr. 1016/A/2019 din data de 27 septembrie 2019, a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, pronunțată în Dosarul nr. x/2018, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel, iar calea extraordinară de atac a fost exercitată, în termenul legal, de recurentul inculpat A., fiind așadar respectate dispozițiile art. 434 – art. 436 din C. proc. pen.

În ceea ce privește condițiile de formă prevăzute de 437 alin. (1) lit. a), b) și d) C. proc. pen. se constată că acestea au fost îndeplinite, astfel în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatului, prin apărătorul ales, cabinet avocat I., se indică domiciliul procesual ales, se arată hotărârea care se atacă și motivele și se indică cazul de casare pe care se întemeiază cererea, care poarta semnătura și ștampila apărătorului ales și este însoțită de împuternicirea avocațială.

Condiția prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen. rezultă din indicarea temeiul de drept pe care se întemeiază recursul în casație, și anume, dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., respectiv faptul că instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului aplicând o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, dar fără să se arate în concret care ar fi aceste limite de pedeapsă.

Un al doilea motiv invocat în susținerea recursului în casație, se referă la omisiunea instanței de control judiciar de a pune în discuție schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în infracțiunea de omor și de a se pronunța asupra acestei schimbări printr-o încheiere separată, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 250/2019.

În motivarea recursului în casație inculpatul a făcut o expunere detaliată a întregii proceduri judiciare desfășurate, iar în ceea ce privește cazul de casare prev. de art. 438 pct. 12 din C. proc. pen. („s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”), recurentul face referire în esență la faptul că instanța de apel a dispus condamnarea inculpatului aplicând o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege, dar fără să se arate în concret care ar fi aceste limite de pedeapsă.

Față de aceste motive, s-a solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel, reținându-se ca motiv de nulitate absolută nerespectarea de către instanța de apel a Deciziei Curții Constituționale nr. 250/2019, și în subsidiar pronunțarea de către instanța de recurs a unei hotărâri legale.

Recurentul a solicitat și suspendarea executării deciziei recurate până la soluționarea recursului în casație și luarea măsurii controlului judiciar, recurentul obligându-se să respecte condițiile ce vor fi impuse de către instanța de recurs.

Prin urmare, în această succesiune logico-juridică, se constată a fi îndeplinite condițiile de formă prevăzute de art. 437 alin. (1) lit. a), b), c) și d) C. proc. pen., iar motivele de casație se încadrează în cele expres și limitativ prevăzute de art. 438 C. proc. pen.

Cu privire la cererea de suspendare a executării deciziei recurate, formulată de către recurentul inculpat, instanța a constatat că în speța de față nu se impune luarea acestei măsuri.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 441 din C. proc. pen., „(1) Instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație sau completul care judecă recursul în casație poate suspenda motivat, în tot sau în parte, executarea hotărârii, putând impune respectarea de către condamnat a unora dintre obligațiile prevăzute la art. 215 alin. (1) și (2).

(2) În cazul în care persoana condamnată nu respectă obligațiile impuse prin încheiere, completul care va judeca recursul în casație, din oficiu sau la cererea procurorului, poate dispune revocarea măsurii suspendării și reluarea executării pedepsei.

(3) Aducerea la îndeplinire a dispozițiilor de suspendare a executării hotărârii și supravegherea respectării obligațiilor impuse se fac prin instanța de executare”.

Așadar, din conținutul textelor de lege anterior evocate, rezultă fără echivoc că suspendarea executării deciziei este una facultativă și nu obligatorie, iar din actele și lucrările dosarului nu rezultă că se impune o astfel de soluție.

Pe cale de consecință, Înalta Curte a admis, în principiu, cererea de recurs în casație formulată de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1016/A/2019 din data de 27 septembrie 2019, a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, și a dispus potrivit dispozitivului prezentei încheieri, și a respins cererea de suspendare a executării deciziei recurate.

La termenul de astăzi, la interpelarea Înaltei Curți, apărătorul ales al recurentului-inculpat A. a învederat că, deși, i-a explicat acestuia în ce constă obiectul căii extraordinare de atac, recurentul-inculpat înțelege să solicite încuviințarea depunerii la dosar a unor documente ce atestă starea sa precară de sănătate, precum și dovada achitării prejudiciului.

În consecință, Înalta Curte a pus în discuție cererea privind încuviințarea probei cu înscrisurile indicate de apărare, reprezentantul Ministerului Public solicitând respingerea acesteia, cu motivarea că înscrisurile respective nu au relevanță în ceea ce privește judecarea recursului în casație.

După deliberare, Înalta Curte, constatând că pricina are ca obiect recurs în casație, a respins proba cu înscrisurile menționate de apărătorul recurentului-inculpat, verificarea criticilor putând fi efectuată numai în drept, pe baza motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 438 din C. proc. pen.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de ridicat, Înalta Curte a constatat cauza în stare de judecată și a acordat cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al recurentului-inculpat A., având cuvântul, a solicitat admiterea căii extraordinare de atac formulate, prezentul recurs în casație întemeiat pe dispozițiile art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. și trimiterea cauzei spre rejudecare, ca urmare a nerespectării Deciziei Curții Constituționale nr. 250/2019 (M. Of. nr. 500/20.06.2019), referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 386 alin. (1) din C. proc. pen.

Problema de drept, din punctul său de vedere, este una simplă, astfel că recurentul-inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de omor, acesta formulând, în fața primei instanțe, o cerere de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de omor prevăzută de dispozițiile art. 188 alin. (1) din C. pen., în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte prevăzută de dispozițiile art. 195 din C. pen., cerere asupra căreia Tribunalul Maramureș s-a pronunțat în data de 24 aprilie 2019 printr-o încheiere interlocutorie, în conformitate cu exigențele stabilite prin Decizia Curții Constituționale nr. 250/2019.

Ulterior, împotriva hotărârii de condamnare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, Parchetul a introdus calea ordinară de atac a apelului, criticând dispozițiile primei instanțe, cuprinse în încheierea de schimbare a încadrării juridice, apel care a fost admis de către Curtea de Apel Cluj, direct, fără a pune în discuție, din oficiu ori la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, schimbarea încadrării juridice. Astfel, instanța de apel a revenit la încadrarea juridică reținută de organul de urmărire penală în actul de sesizare, condamnându-l pe recurentul-inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de omor, direct, fără ca, raportat la modul de administrare a probatoriului, o astfel de soluție să fie, cel puțin, previzibilă.

Având în vedere cele relatate, apărătorul ales al recurentului-inculpat A. și-a exprimat nemulțumirea față de soluția Curții de Apel Cluj, care prin hotărârea de condamnare, a operat o schimbare a încadrării juridice, nesocotind în acest mod voința exprimată de Curtea Constituțională, care prin Decizia nr. 250/2019, precitată, a stabilit foarte clar că, și în ipoteza în care instanța ar respinge cererea de schimbare a încadrării juridice, aceasta ar fi obligată să se pronunțe printr-o încheiere interlocutorie, pentru că numai în maniera aceasta s-ar putea asigura respectarea dreptului la apărare, în conformitate cu dispozițiile europene aplicabile în materie.

A susținut că prin admiterea apelului formulat de parchet, Curtea de Apel Cluj a recurs la un subterfugiu juridic de natură să încalce dreptul recurentului-inculpat la un proces echitabil, în condițiile în care previzibilă era numai hotărârea de condamnare pronunțată de prima instanță, care într-adevăr, se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie, însă parchetul nu a formulat nicio cerere de schimbare a încadrării juridice și nici nu au fost administrate probe noi, care să justifice schimbarea încadrării.

În concluzie, a arătat că prin nerespectarea acestor chestiuni, s-a încălcat dreptul la un proces echitabil al recurentului-inculpat, fiind, practic, reinterpretată Decizia nr. 250/2019 a Curții Constituționale, care este extrem de clară în privința procedurii de urmat în prezenta speță. Toate aceste chestiuni de drept au fost analizate pe larg în motivele recursului în casație, depuse la dosar.

Concluziile reprezentantului parchetului cu privire la recursul în casație declarat de inculpat, cuvântul în replică al apărătorului și poziția exprimată de recurentul inculpat, în ultimul cuvânt au fost în detaliu arătate în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva deciziei instanței de apel, în raport cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul în casație declarat de către inculpat ca fiind nefondat pentru considerentele ce se vor arăta.

Legiuitorul român a prevăzut în conținutul art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. că „Hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse în alte limite decât cele prevăzute de lege”.

Din analiza deciziei pronunțate de instanța de apel s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș împotriva Sentinței penale nr. 79 din 09 mai 2019 a Tribunalului Maramureș, pe care a desființat-o împreună cu încheierea penală din data de 24.04.2019, cu privire la latura penală a cauzei și în rejudecare:

A fost respinsă cererea formulată de inculpatul A. de schimbare a încadrării juridice a faptei din infracțiunea prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., în infracțiunea prev. de art. 195 din C. pen. .

A fost condamnat inculpatul A., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen. cu aplic. art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen., art. 76 alin. (1) din C. pen. și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., la pedeapsa de 4 ani 5 luni 10 zile închisoare.

A fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

S-a făcut aplicarea art. 65, 66 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. pen.

În temeiul art. 72 din C. pen., s-a dedus din pedeapsă perioada reținerii de 24 de ore (26.07.2018).

Astfel, Înalta Curte constată pedeapsa stabilită de către Curtea de Apel Cluj, ca instanță de control judiciar, de 4 ani, 5 luni și 10 zile închisoare, ca fiind o pedeapsă legală, întrucât este stabilită la limita minimului prevăzut de lege.

Astfel, pentru infracțiunea de omor, prev. de art. 188 alin. (1) din C. pen., legea prevede pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani.

Instanța de control judiciar a reținut în favoarea inculpatului, circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. (2) lit. b) din C. pen. (împrejurările legate de fapte comisă, care diminuează gravitatea infracțiunii sau periculozitatea infractorului), limitele legale ale pedepsei (10 la 20 de ani) au fost reduse, conform art. 76 alin. (1) din C. pen., cu o treime, fiind cuprinse între 6 ani și 8 luni și 13 ani și 4 luni.

Apoi, pentru că inculpatul a uzat de procedura simplificată, reglementată de art. 374 alin. (4), art. 375 și art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., limitele de pedeapsă amintite mai sus au mai fost reduse tot cu o treime, conform art. 396 alin. (10) din C. proc. pen., ele fiind cuprinse între 4 ani, 5 luni și 10 zile și 8 ani, 10 luni și 20 de zile.

Este de precizat că aplicarea succesivă a reducerilor de pedeapsă s-a efectuat conform art. 79 alin. (1) din C. pen.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată de către instanța de control judiciar, a fost stabilită la limita minimă prevăzută de lege și se circumscrie limitelor legale de pedeapsă, așa încât cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen. și invocat de recurentul inculpat nu este incident.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv invocat în susținerea recursului în casație, respectiv omisiunea instanței de control judiciar de a pune în discuție schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte în infracțiunea de omor și de a se pronunța asupra acestei schimbări printr-o încheiere separată, conform Deciziei Curții Constituționale nr. 250/2019, nu poate fi analizat prin cazul de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 12 din C. proc. pen., întrucât sfera de reglementare a acestuia vizează aplicarea pedepselor în alte limite decât cele prevăzute de lege.

De asemenea, motivul mai sus arătat nu poate fi examinat prin niciun alt caz de recurs în casație, așa cum acestea sunt în mod strict și limitativ prevăzute de art. 438 alin. (1) din C. proc. pen., neputându-se extinde sfera de analiză pe cale de interpretare, întrucât calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează situații de nelegalitate asupra unor chestiuni de drept în mod concret evidențiate, iar o asemenea situație a omisiunii discutării schimbării încadrării juridice, nu se regăsește în cele expuse de legiuitor, așa încât interpretarea extensivă este exclusă a motivului invocat, întrucât excede cadrului procesual reglementat al recursului în casație.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 1016/A/2019 din data de 27 septembrie 2019 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen. onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 157 RON, va rămâne în sarcina statului.

Sursa informației: www.scj.ro.