Raportul practicianului în insolvență în procedurile de restructurare preventivă

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Descrierea împrejurării care determină afectarea tempo­rară a activității și efectele previzionate 

• În ceea ce privește împrejurarea care determină afectarea temporară a activității, trebuie descrisă într-o modalitate cât mai transparentă și detaliată care să asigure un nivel de înțelegere fără alte verificări suplimentare și care să poată fi lesne verificabile de către stakeholder;

• De asemenea, este necesară explicarea mecanismului în care împrejurarea care a generat starea de dificultate urmează să impacteze compania în mod negativ, aspect care trebuie „tradus în cifre” è cash flow.

 Factorii interni și externi care au determinat starea de dificultate a debitorului

Prezentarea împrejurării care determină afectarea temporară a activității va indica dacă aceasta este generată de factori interni sau externi și va descrie detaliat acești factori.

Ca exemple de evenimente care ar putea genera starea de dificultate în sensul legii: 

• Înregistrarea de pierderi peste un anumit prag (în conexiune cu rezervele de capital ale companiei)

• Pierderea sau insolvența unui client sau furnizor principal

• Pierderea angajaților-cheie

• Modificarea prețului materia­lelor/ mate­­riilor prime

• În general, pierderea condițiilor favo­rabile de business cu principalii clienți sau furnizori

• Diminuarea nivelului comenzilor efec­tuate de principalii clienți

• Încetarea acordurilor de finanțare

• Creanțe neîncasate peste un anumit prag

• Probleme de lichiditate care au ca rezultat angajamente restante

• În general, orice formă de nerespectare a obligațiilor contractuale

• Executări silite, alte vânzări forțate sau acte de executare a datoriilor

În consecință, Raportul trebuie să prezinte, într-o manieră cât mai detaliată și mai precisă, atât o analiză financiară a indicatorilor de business ai companiei, cât și elementele care vor forma convingerea creditorilor, atât cu privire la existența stării de dificultate, cât și cu privire la măsurile care trebuie luate astfel încât compania să nu ajungă în insolvență. Transparența, acuratețea informațiilor, nivelul de detaliu, profesionalismul practicianului în insolvență sunt doar câteva dintre elementele-cheie care vor forma convingerea creditorilor cu privire la necesitatea și oportunitatea susținerii unui acord/plan de restructurare.

Raportul prevăzut de art. 6 din Lege face obiectul analizei judecătorului-sindic?

Formarea convingerii judecătorului-sindic cu privire la îndeplinirea condițiilor legale pentru confirmarea acordului de restructurare sau, după caz, pentru deschiderea procedurii de concordat preventiv, raportat la conținutul Raportului prevăzut de art. 6 din Lege, se rezumă la verificarea condițiilor de legalitate ale acestui raport.

Conform Directivei privind restructurarea:

Art. 10 – Confirmarea planurilor de restructurare

„2) Statele membre se asigură că condițiile în care planul de restructurare poate fi confirmat de către autoritatea judiciară sau administrativă sunt precizate cu claritate și cuprind cel puțin următoarele:

(d) în cazul în care există creditori disidenți, planul de restructurare îndeplinește criteriul respectării intereselor creditorilor;

Conformitatea cu litera (d) de la primul paragraf se verifică de către autoritatea judiciară sau administrativă doar în cazul în care planul de restructurare este contestat pentru acest motiv.” 

Cu alte cuvinte, așa cum se subliniază și în literatura de specialitate^[1], „statele membre ar trebui să ia în considerare faptul că judecătorii nu au la îndemână cunoștințele de specialitate și mijloacele necesare pentru a verifica și evalua informațiile privind viabilitatea afacerii. De aceea, viabilitatea trebuie evaluată de către un expert (…). Prevederile (referitoare la viabilitate – n.n.) nu cer scenarii care să ofere certitudini, ci doar scenarii rezonabile pentru viabilitatea business-ului și pentru evitarea insolvenței. Ca și în cazul BIC test (Best Interest of Creditor’s test – n.n.), faptul că o majoritate calificată a creditorilor afectați a votat favorabil planul, acesta este un bun indicator al viabilității business-ului debitorului”.

În ceea ce privește testul BIC, în literatura de specialitate^[2] se arată, de asemenea, că judecătorul este chemat să aprobe un acord/plan care trebuie să ia în considerare «the collective wisdom criterion». Cu alte cuvinte, dacă sunt respectate criteriile legale în ceea ce privește votul pe clase de creditori și celelalte condiții legale pentru vot, iar dacă o majoritate calificată a aprobat planul, cel mai probabil interesele tuturor creditorilor afectați sunt mai bine acoperite prin planul propus decât în varianta următoarei alternative optime.

Referitor la prevederile de lege lata, trebuie menționat că, în cazul procedurii acordului de restructurare, Raportul prevăzut de art. 6 din Lege se depune la judecătorul-sindic odată cu acordul de restructurare, în vederea soluționării cererii de confirmare a acordului.

În cazul procedurii de concordat preventiv, Raportul prevăzut de art. 6 din Lege se va anexa cererii de deschidere a concor­datului preventiv și va sta la baza deciziei judecătorului-sindic de admitere/respingere a cererii de deschidere a procedurii de concordat.

Sunt diferențele mai sus menționate de natură a schimba modalitatea în care judecătorul-sindic va analiza îndeplinirea condițiilor de confirmare a acordului de restructurare, pe de o parte, sau de admitere a cererii de concordat preventiv, pe de altă parte?

În opinia noastră, răspunsul este unul negativ în ambele situații, verificările efectuate de către judecătorul-sindic vizând, mai degrabă, cuprinderea în Raport a elementelor minimale prevăzute de lege.

Chiar dacă dispozițiile art. 15^⁷ alin. (1) pct. A lit. e) și f) din Legea nr. 85/2014, precum și cele ale art. 28 alin. (2) pct. A lit. e) și f) din aceeași lege ar părea că atribuie judecătorului-sindic analiza fezabilității acordului/planului din perspectiva viabilității viitoare a companiei, în lumina prevederilor art. 10 din Directiva privind restructurarea, dar și a opiniilor conturate în literatura de specialitate, considerăm că:

• Existența unui expert (administratorul restructurării sau concordatar, după caz), care nu numai că atestă starea de dificultate a debitorului, dar care are și o contribuție semnifi­cativă la întocmirea acordului/planului de restructurare, este de natură a acoperi ipoteza avută în vedere de Directiva (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă^[3];

• Judecătorul-sindic nu dispune de cunoștințele de specia­litate necesare pentru o analiză pertinentă și aprofundată a ipotezelor de analiză financiară și de business cuprinse în Raport/acord/plan, astfel încât să poată modifica concluziile specialistului desemnat de legiuitor în acest sens (practicianul în insolvență);

• Legea nu prevede posibilitatea angajării de către judecătorul-sindic, în faza de aprobare a acordului/cererii de deschidere a procedurii de concordat/planului, a unui terț specialist care să formuleze o opinie asupra Raportului/acor­dului/planului, astfel cum este prevăzut, în mod expres, în cazul planului de reorganizare în procedura insolvenței;

• Elementul „timp” este esențial pentru reușita procedurilor de restructurare preventivă, așa încât o amânare, pentru a solicita opinia unui terț, nu numai că nu este prevăzută de lege, dar este și împotriva spiritului reglementării;

• Prevederile art. 15^⁷ (1) pct. A lit. e) și f) din Legea nr. 85/2014, precum și cele ale art. 28 alin. (2) pct. A lit. e) și f) din aceeași lege trebuie interpretate în coroborare cu cele ale art. 15^⁶ alin. (3) și ale art. 28 alin. (5), care statuează în sensul în care judecătorul-sindic poate respinge cererea de confirmare a acordului, respectiv cererea de omologare a concordatului preventiv doar pe considerente de legalitate, în opinia noastră aceeași fiind interpretarea și în ceea ce privește momentul deschiderii procedurii de concordat preventiv;

• Recomandările Directivei (UE) 2019/1023 privind cadrele de restructurare preventivă, precum și literatura de specialitate analizată (Christoph G. Paulus și Reinhard Dammann, mai sus citați) sunt în sensul în care judecătorul poate intra în analiza de fond a chestiunilor legate de fezabilitate/viabilitate, în cazul în care una dintre părțile îndreptățite formulează o contestație care vizează aceste aspecte, prilej cu care instanța poate apela la terți specialiști, pentru a-și fundamenta soluția pe care o va pronunța.

Prin urmare, învestit fiind cu o cerere de confirmare a unui acord de restructurare sau cu o cerere de deschidere a procedurii de concordat preventiv, judecătorul-sindic va verifica dacă Raportul prevăzut de art. 6 din Lege cuprinde cel puțin ipotezele avute în vedere de către legiuitor, fără a avea posibilitatea să respingă acordul/cererea de deschidere a concordatului preventiv pe considerente de pertinență a analizei efectuate de către practicianul în insolvență.

Atât acordul de restructurare, cât și concordatul preventiv sunt, în esență, contracte negociate de către debitori cu creditorii acestora, așa încât legiuitorul a lăsat exclusiv la latitudinea acestora din urmă oportunitatea aprobării unor scenarii de restructurare propuse de către debitorii lor, chiar dacă riscurile pe care și le asumă sunt ridicate.

Rolul judecătorului-sindic în procedurile de prevenire a insolvenței este limitat la controlul de legalitate, orice altă interpretare fiind de natură a lipsi procedurile de prevenire a insolvenței de scopul pentru care au fost reglementate: găsirea, de către debitorii aflați în dificultate, în cel mai scurt timp, în acord cu creditorii acestora, a unor soluții de restructurare pentru evitarea insolvenței și pentru a putea beneficia de o a doua șansă.