Proiectul de Lege pentru modificarea Codului fiscal şi alte proiecte de acte normative (şedinţa Camerei Deputaţilor)
Ședința Camerei Deputaților | Actele normative aflate pe ordinea de zi |
16 și 18 aprilie 2018 | – Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 108/2017 privind prorogarea unui termen; – Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 92/2017 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat; – Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative; – Legea privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție; – Legii privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol; – Proiectul de Lege pentru modificarea O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România; – Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 20/2017 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea și prorogarea unor termene; – Proiectul de Lege pentru aprobarea O.G. nr. 7/2017 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul sănătății; – Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal; – Proiectul de Lege pentru completarea art. 165 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal; – Proiectul de Lege pentru completarea art. 6 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000; – Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 19/2017 pentru modificarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern și pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III pct. 1 din Legea nr. 191/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern; – Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 12/2017 pentru modificarea art. 8 din O.G. nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol și bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”; – Proiectul de Lege pentru completarea Anexei la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope; – Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 11/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2016 privind siguranța operațiunilor petroliere offshore; – Proiectul de Lege privind participarea României la majorarea de capital a Băncii Internaționale de Investiții; – Proiectul de Lege pentru modificarea art. 66 alin. (4) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă; – Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene; – Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată; – Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea O.G. nr. 39/2015 privind cazierul fiscal; – Proiectul de Lege pentru modificarea art. 36 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic; – Proiectul de Lege privind desființarea Universității Financiar-Bancare din municipiul București; – Proiectul de Lege privind desființarea Universității „George Barițiu” din Brașov; – Proiectul de Lege privind desființarea Universității „Mihai Eminescu” din municipiul Timișoara, județul Timiș; – Proiectul de Lege privind desființarea Institutului Teologic Romano-Catolic din București; – Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 25 al Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003; – Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente. |
Potrivit informației publicate pe site-ul Camerei Deputaților (www.cdep.ro), pe ordinea de zi a ședințelor din 16 și 18 aprilie 2018, se află mai multe proiecte de acte normative.
Vă prezentăm, în continuare, lista privind respectivele proiecte acte normative:
Proiecte de lege examinate în procedura de urgență
– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 108/2017 privind prorogarea unui termen;
– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 92/2017 privind aprobarea Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preșcolarii și elevii din 50 de unități de învățământ preuniversitar de stat.
Proiecte de lege examinate în calitate de primă cameră sesizată
– Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative
Proiecte legislative reexaminate
– Legea privind aprobarea Programului de susținere a crescătorilor de suine pentru activitatea de reproducție;
– Legii privind aprobarea Programului de susținere pentru activitatea de reproducție, incubație și de creștere în sectorul avicol.
Proiecte de lege examinate ca priorități
– Proiectul de Lege pentru modificarea O.G. nr. 78/2000 privind omologarea, eliberarea cărții de identitate și certificarea autenticității vehiculelor rutiere în vederea comercializării, înmatriculării sau înregistrării acestora în România.
Alte proiecte de legi cu propunere de adoptare
– Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 20/2017 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare și modificarea și prorogarea unor termene;
– Proiectul de Lege pentru aprobarea O.G. nr. 7/2017 privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul sănătății;
– Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal;
– Proiectul de Lege pentru completarea art. 165 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal;
– Proiectul de Lege pentru completarea art. 6 din Legea educației fizice și sportului nr. 69/2000;
– Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 19/2017 pentru modificarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern și pentru prorogarea termenului prevăzut la art. III pct. 1 din Legea nr. 191/2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 672/2002 privind auditul public intern;
– Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 12/2017 pentru modificarea art. 8 din O.G. nr. 19/2002 privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol și bunuri mobile din domeniul public al statului, aflate în administrarea Regiei Autonome „Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat”;
– Proiectul de Lege pentru completarea Anexei la Legea nr. 339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope;
– Proiectul de Lege privind aprobarea O.G. nr. 11/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 165/2016 privind siguranța operațiunilor petroliere offshore;
– Proiectul de Lege privind participarea României la majorarea de capital a Băncii Internaționale de Investiții;
– Proiectul de Lege pentru modificarea art. 66 alin. (4) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă;
– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul gestionării financiare a fondurilor europene;
– Proiectul de Lege privind modificarea și completarea Legii nr. 70/2015 pentru întărirea disciplinei financiare privind operațiunile de încasări și plăți în numerar și pentru modificarea și completarea O.U.G. nr. 193/2002 privind introducerea sistemelor moderne de plată;
– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea O.G. nr. 39/2015 privind cazierul fiscal;
– Proiectul de Lege pentru modificarea art. 36 din Legea nr. 46/2008 privind Codul Silvic;
– Proiectul de Lege privind desființarea Universității Financiar-Bancare din municipiul București;
– Proiectul de Lege privind desființarea Universității „George Barițiu” din Brașov;
– Proiectul de Lege privind desființarea Universității „Mihai Eminescu” din municipiul Timișoara, județul Timiș;
– Proiectul de Lege privind desființarea Institutului Teologic Romano-Catolic din București;
– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art. 25 al Legii drepturilor pacientului nr. 46/2003;
– Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente.
Pentru a vedea respectivul comunicat de presă vizitați site-ul Camerei Deputaților (www.cdep.ro).