Procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forţei de muncă, modalităţile de finanţare şi instrucţiunile de implementare a acestora – modificări (H.G. nr. 80/2018)

26 mart. 2018
Vizualizari: 2340

solicită angajatorului redepunerea acestora în termen de 5 zile de la data primirii solicitării, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate a fi depuse în termen.

(…)

(5) Termenul de 5 zile prevăzut la alin. (3) și art. 59 alin. (9) din norme se împlinește la ora 24 a celei de a 5-a zi, calculată de la data primirii solicitării transmise de agenția pentru ocuparea forței de muncă privind redepunerea documentelor care nu sunt lizibile”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 105 alin. (3) și alin. (5) se modifică și vor avea următorul cuprins :

(3) În situația în care documentele transmise în termen, prin modalitățile prevăzute la art. 59 alin. (8) din norme, nu sunt lizibile sau angajatorul nu a transmis toate documentele, agenția pentru ocuparea forței de muncă, conform art. 59 alin. (9) din norme, solicită angajatorului redepunerea acestora, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc, în termen de 5 zile de la data primirii solicitării, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate a fi depuse în termen. 

(…)

(5) Termenul de 5 zile prevăzut la alin. (3) și art. 59 alin. (9) din norme se împlinește la ora 24,00 a celei de a 5-a zile, calculată de la data primirii solicitării transmise de agenția pentru ocuparea forței de muncă privind redepunerea documentelor care nu sunt lizibile, respectiv transmiterea documentelor care lipsesc”. 

 

Art. 106 alin. (2) din Procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora (modificat prin H.G. nr. 80/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 106 alin. (2) prevedea:

(2) Pentru a beneficia de sumele cuvenite potrivit art. 85 din lege, aferente unei luni, angajatorii au obligația de a depune în termenul prevăzut de lege declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii respective, potrivit titlului IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, iar la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București, următoarele documente:”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 106 alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins :

(2) Pentru a beneficia de sumele lunare, cuvenite potrivit art. 85 din lege, angajatorii au obligația de a depune până la data prevăzută la art. 60 alin. (5) din norme la agenția pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București, următoarele documente:”. 

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

 

Art. 106 alin. (2^3) din Procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora (modificat prin H.G. nr. 80/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 106 alin. (2^3) prevedea:

(2^3) Termenul prevăzut la art. 60 alin. (9) din norme se împlinește la ora 24 a ultimei zile din luna în care expiră termenul prevăzut de lege pentru depunerea declarației privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferente lunii respective, prevăzută în Legea nr. 227/2015, cu modificările și completările ulterioare”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 106 alin. (2^3) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2^3) Termenul prevăzut la art. 60 alin. (9) din norme se împlinește la ora 24,00 a ultimei zile a lunii următoare lunii pentru care solicită acordarea măsurii de stimulare”. 

 

Art. 107 alin. (1), alin. (9) și alin. (9^1) din Procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora (modificat prin H.G. nr. 80/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 107 alin. (1), alin. (9) și alin. (9^1) prevedeau:

(1) Măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 alin. (1) și (2) din lege se acordă angajatorilor pe o perioadă de 12 luni de la data încheierii convenției și constau în:

(…)

(9) Măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege nu se acordă pentru luna pentru care angajatorii nu depun declarația lunară privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru șomaj aferentă lunii respective și documentele prevăzute de lege pentru verificarea și acordarea sumelor cuvenite pentru luna respectivă până la expirarea termenului legal pentru depunerea declarației lunare aferente lunii respective sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate.

(9^1) Prin excepție de la prevederile alin. (9), măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege se acordă pentru luna pentru care documentele prevăzute la alin. (9) sunt corectate și depuse până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declarației lunare privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru șomaj aferente lunii respective”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 107 alin. (1), alin. (9) și alin. (9^1) se modifică și vor avea următorul cuprins:

(1) Măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 alin. (1) și (2) din lege se acordă angajatorilor pe o perioadă de 12 luni de la data încheierii convenției prevăzute la art. 59 alin. (1) din norme și constau în acordarea, potrivit legii, a unei sume lunare în cuantumul prevăzut la art. 85 alin. (1) din lege. 

(…)

(9) Măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege nu se acordă pentru luna pentru care angajatorii nu depun documentele prevăzute de lege pentru verificarea și acordarea sumelor cuvenite pentru luna respectivă până la data prevăzută la art. 60 alin. (5) din norme sau le completează altfel decât potrivit prevederilor legale ori cu date eronate. 

(9^1) Prin excepție de la prevederile alin. (9), măsurile de stimulare prevăzute la art. 85 din lege se acordă pentru luna pentru care documentele prevăzute la alin. (9) sunt corectate și depuse până la data prevăzută la art. 60 alin. (6^1) din norme„. 

 

Art. 107 alin. (2) din Procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora (abrogat prin H.G. nr. 80/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 107 alin. (2) prevedea:

(2) Suma reprezentând scutirea prevăzută la alin. (1) lit. a) se determină prin aplicarea cotei contribuției datorate de angajator la bugetul asigurărilor pentru șomaj asupra sumei veniturilor care constituie baza de calcul a contribuției individuale la bugetul asigurărilor pentru șomaj a persoanelor încadrate din categoriile prevăzute la art. 85 alin. (1) din lege, pentru care se încheie convenția”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, art. 107 alin. (2) se abrogă.

 

 

Capitolul 9 „Facilități acordate angajatorilor”, alcătuit din art. 111-115 (abrogat prin H.G. nr. 80/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, Capitolul 9 „Facilități acordate angajatorilor”, alcătuit din art. 111-115, prevedea:

Art. 111

Beneficiază de reducerea sumei reprezentând contribuția datorată potrivit art. 26 din lege bugetului asigurărilor pentru șomaj angajatorii care încadrează în muncă persoane din rândul șomerilor înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă și le mențin în activitate o perioadă de cel puțin 6 luni de la data angajării.

Art. 112

(1) Reducerea contribuției consta în diminuarea sumei datorate lunar de către angajator cu 0,5% pentru fiecare procent din ponderea personalului nou-angajat, în condițiile prevăzute la art. 111, din numărul mediu scriptic de personal încadrat cu contract individual de muncă din anul respectiv.

(2) Abrogat.

Art. 113

(1) Reducerea sumei reprezentând contribuția de 2,5% datorată bugetului asigurărilor pentru șomaj, în condițiile art. 93 din lege, se acordă la cererea angajatorilor, al cărei model este prezentat în anexa nr. 21 la norme, însoțită de următoarele documente:

a) tabelul nominal cu persoanele încadrate în muncă din rândul șomerilor înregistrați la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, pe care le-a menținut în activitate o perioadă de cel puțin 6 luni;

b) contractele individuale de muncă, în copie, ale persoanelor cuprinse în tabelul nominal prevăzut la lit. a).

(2) Nedepunerea documentelor prevăzute la alin. (1) în termenul prevăzut la art. 62 alin. (1^1) din norme atrage încetarea dreptului angajatorului de a beneficia de reducerea sumei reprezentând contribuția de 2,5% datorată bugetului asigurărilor pentru șomaj, prevăzută la art. 93 din lege.

(3) În situația în care documentele transmise în termen, prin modalitățile prevăzute la art. 62 alin. (1^3) din norme, nu sunt lizibile, agenția pentru ocuparea forței de muncă, conform art. 62 alin. (1^4) din norme, solicită angajatorului redepunerea acestora în termen de 5 zile de la data primirii solicitării, iar documentele transmise ca urmare a acestei solicitări sunt considerate a fi depuse în termen.

(4) Termenul prevăzut la art. 62 alin. (1^1) din norme se împlinește la ora 24 a zilei de 30 iunie a anului fiscal următor celui în care s-au împlinit cele 6 luni.

(5) Termenul de 5 zile prevăzut la alin. (3) și art. 62 alin. (1^4) din norme se împlinește la ora 24,00 a celei de a 5-a zi, calculată de la data primirii solicitării transmise de agenția pentru ocuparea forței de muncă privind redepunerea documentelor care nu sunt lizibile.

(6) În situația în care termenele calculate conform alin. (4) și alin. (5) se împlinesc într-o zi nelucrătoare, acestea se prelungesc până la sfârșitul primei zile lucrătoare care urmează, ora 24.

(7) Termenul prevăzut la art. 62 alin. (1^1) din norme, calculat conform alin. (4) și, după caz, alin. (6), este termen de decădere din dreptul de a beneficia de reducerea sumei reprezentând contribuția datorată de angajator bugetului asigurărilor pentru șomaj, în condițiile art. 93 din lege.

Art. 114

Calculul reducerii contribuției se face de angajator, care își asuma răspunderea pentru datele comunicate, în conformitate cu prevederile art. 62 din norme.

Art. 115

(1) Agenția pentru ocuparea forței de muncă verifică, pe baza documentelor prezentate de angajatori, corectitudinea calculelor privind reducerea contribuției datorate.

(2) Reducerea contribuției datorate se acordă conform procedurii prevăzute la art. 61 din norme, după caz:

a) începând din anul fiscal următor celui în care s-au împlinit cele 6 luni cât au fost menținuți în activitate șomerii încadrați, în situația în care angajatorul solicită reducerea contribuției în anul împlinirii celor 6 luni;

b) din luna următoare solicitării reducerii, în situația în care angajatorul solicită reducerea în anul fiscal următor celui în care s-au împlinit cele 6 luni cât au fost menținuți în activitate șomerii încadrați, în termenul prevăzut la art. 62 din norme.

(3) Pentru a beneficia lunar, pe o perioadă de 6 luni, de suma reprezentând reducerea contribuției datorate, calculată potrivit art. 62 alin. (3) din norme, angajatorii au obligația de a deduce, în condițiile legii, această sumă și de a depune declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate aferentă lunii respective, potrivit titlului IX^2 «Contribuții sociale obligatorii» din Legea nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea acestei declarații lunare.

(4) Angajatorii care nu fac deducerea lunară sau care nu depun declarația lunară în termen ori o completează altfel decât potrivit prevederilor legale sau cu date eronate pierd dreptul de a beneficia de suma cuvenită potrivit art. 93 din lege pentru luna respectivă.

(4^1) Prin excepție de la prevederile alin. (4), suma reprezentând reducerea contribuției datorate prevăzută la art. 93 din lege se acordă pentru luna pentru care, până la expirarea termenului prevăzut de lege pentru depunerea declarației lunare privind evidența nominală a asiguraților și a obligațiilor de plată la bugetul asigurărilor pentru șomaj aferente lunii respective, angajatorul depune declarația rectificativă.

(5) Stabilirea și încetarea drepturilor angajatorilor de a beneficia de sumele cuvenite potrivit art. 93 din lege se fac în baza dispozițiilor emise de directorul executiv al agenției pentru ocuparea forței de muncă.

(6) Debitele provenite din acordarea măsurii de stimulare prevăzute la art. 93 din lege se recuperează potrivit prevederilor legale”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, Capitolul 9 „Facilități acordate angajatorilor” alcătuit din art. 111-115 se abrogă.

Procedurile privind accesul la măsurile pentru stimularea ocupării forței de muncă, modalitățile de finanțare și instrucțiunile de implementare a acestora – modificări (H.G. nr. 80/2018) was last modified: martie 23rd, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.