[UPDATE: Concluzii] Președintele României. Reuniunea extraordinară a Consiliului European (9-10 februarie 2023)

10 feb. 2023
Vizualizari: 198

Update: Concluzii

Prezentăm, în continuare, concluziile din cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European, din perioada 9-10 februarie 2023, la care a participat inclusiv Președintele României.

Reuniunea a debutat cu o discuție a liderilor privind situația din Ucraina, cu participarea Președintelui ucrainean. Totodată, pe agenda Consiliului European s-au mai aflat creșterea competitivității economiei europene, pornind de la Comunicarea Comisiei Europene privind Planul Industrial Green Deal, precum și identificarea unor căi concrete de acțiune pentru gestionarea în comun a migrației la nivel european.

Discuția liderilor privind temele economice a vizat consolidarea competitivității, prosperității și rolului Uniunii pe scena globală, precum și pregătirea economiei pentru dubla tranziție verde și digitală. În privința acordării de ajutoare de stat, a fost agreată necesitatea unor proceduri mai simple, mai rapide și mai previzibile, care să permită acordarea cu celeritate de sprijin țintit, temporar și proporțional în sectoare strategice, cu menținerea integrității pieței unice. Cu privire la finanțare, a fost agreată o abordare mai flexibilă în utilizarea fondurilor europene existente, precum și explorarea opțiunilor pentru facilitarea accesului la finanțare, fără a afecta obiectivele politicii de coeziune.

Din perspectiva cadrului de reglementare, a fost agreată simplificarea și accelerarea procedurilor administrative și de autorizare și utilizarea viitoarei reforme a pieței europene de energie electrică pentru a sprijini tranziția verde la cel mai mic cost posibil și a asigura securitatea aprovizionării. Consiliul European a luat notă de intenția Comisiei Europene de a propune un Fond European de Suveranitate pentru a sprijini investițiile. Totodată, prin acorduri echitabile și transparente de comerț și investiții, se va urmări facilitarea și diversificarea unor lanțuri de aprovizionare reziliente și de încredere, în special pentru materii prime critice, și accesul la noi piețe.

Președintele român a arătat că, pentru a rămâne o putere economică globală, Uniunea Europeană trebuie să găsească instrumentele cele mai potrivite pentru a-și menține competitivitatea pe termen lung, într-o economie pregătită pentru viitor, iar flexibilitatea va reprezenta un concept cheie în acest sens.

Astfel, Președintele României a subliniat nevoia de reguli flexibile și proceduri pentru implementarea rapidă a PNRR și REPowerEU, instrumente care vor asigura modernizarea și competitivitatea durabilă a economiei. De asemenea, acesta a susținut necesitatea de proceduri simplificate pentru acordarea ajutoarelor de stat în mod țintit pentru sectoarele strategice, cu menținerea coeziunii și a condițiilor de concurență echitabilă în cadrul Pieței Interne.

Totodată, în ceea ce privește politica comercială, Președintele României a arătat că Statele Unite ale Americii rămân principalul partener al Uniunii Europene, împărtășind valori și interese strategice și a subliniat necesitatea identificării, prin dialog, a unor soluții constructive pentru îndeplinirea obiectivelor comune.

Cu privire la migrație, pe palierul acțiunii externe, va fi intensificată cooperarea cu statele terțe de origine și tranzit, în direcția prevenirii plecărilor ilegale, a combaterii traficului de migranți, a creșterii returnărilor și a gestionării cauzelor care stau la baza migrației ilegale.

Se va urmări, de asemenea, implementarea planurilor de acțiune pentru rutele din Balcanii de Vest și, respectiv, Mediterana Centrală, urmând să fie prezentate cu prioritate planuri de acțiune și pentru rutele din Atlantic, Mediterana de Vest și Mediterana de Est. Totodată, Consiliul European a solicitat progrese suplimentare în direcția alinierii partenerilor din Balcanii de Vest la regimul UE de vize. Pentru îmbunătățirea returnărilor și readmisiilor, a fost agreată utilizarea ca pârghii a tuturor politicilor și instrumentelor europene relevante, inclusiv posibilitatea de a introduce măsuri restrictive în materie de vize pentru țările terțe care nu cooperează cu privire la returnări.

Consiliul European a afirmat sprijinul deplin pentru Frontex și a solicitat încheierea rapidă a negocierilor acordurilor de statut privind Frontex cu state terțe. Totodată, a solicitat Comisiei Europene să finanțeze măsuri în statele membre care să contribuie în mod direct la controlul frontierei externe a UE, precum proiecte pilot privind gestionarea frontierei, și să mobilizeze imediat și în mod substanțial fondurile și mijloacele UE necesare pentru a sprijini statele membre în consolidarea capacităților și a infrastructurii de protecție la frontieră, a mijloacelor de supraveghere și a echipamentelor. Liderii europeni au condamnat instrumentalizarea migranților pentru scopuri politice, mai ales ca parte a unor acțiuni hibride de destabilizare. Consiliul European a solicitat colegislatorilor să continue lucrările pe marginea Pactului privind migrația și azilul, precum și în ceea ce privește Codul Frontierelor Schengen revizuit și Directiva Returnare.

Consiliul European a abordat și subiectul Dialogului Belgrad-Priștina, subliniind necesitatea unor progrese urgente în normalizarea relațiilor și salutând recenta propunere europeană în acest sens.

În contextul cutremurului catastrofal din Turcia și Siria, Consiliul European a exprimat solidaritatea cu cele două state, peste 1600 de salvatori fiind până acum trimiși în Turcia. Liderii europeni au făcut apel la asigurarea accesului umanitar la victimele cutremurului din Siria, statele membre și Uniunea Europeană mobilizând resurse suplimentare pentru sprijinirea eforturilor umanitare. A fost salutată inițiativa Comisiei Europene și a Președinției suedeze a Consiliului de a găzdui în martie, la Bruxelles, o Conferință a Donatorilor.

Sursa informației


Președintele României, va participa, în perioada 9-10 februarie 2023, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care se va desfășura la Bruxelles, Regatul Belgiei.

În cadrul reuniunii Consiliului European vor fi abordate ultimele evoluții privind războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei, inclusiv în contextul împlinirii în curând a unui an de la declanșarea acestuia, urmând să fie reafirmat angajamentul Uniunii Europene și al statelor membre pentru sprijinirea Ucrainei pe toate palierele, precum și pentru angajarea în continuare a răspunderii Federației Ruse.

Liderii europeni vor analiza, totodată, cele mai bune soluții la nivel european pentru asigurarea competitivității pe termen scurt și lung a economiei Uniunii Europene și adaptarea acesteia la dubla tranziție verde și digitală, pornind de la propunerile prezentate de Comisia Europeană prin Planul Industrial Green Deal.

Un alt subiect aflat pe agenda reuniunii este gestionarea migrației, ca provocare ce necesită un răspuns european comun, cu scopul de a agrea căi concrete de acțiune în ceea ce privește dimensiunea externă a migrației, controlul frontierelor externe, cooperarea privind returnarea și readmisia sau combaterea traficului de migranți.

(Copyright: freeepik.com)

Sursa informației

Vezi și Președintele României. Întrevedere cu ambasadorii străini, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare

 

[UPDATE: Concluzii] Președintele României. Reuniunea extraordinară a Consiliului European (9-10 februarie 2023) was last modified: februarie 10th, 2023 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: