O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente – modificări (Legea nr. 223/2018)

6 aug. 2018
Vizualizari: 5010

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 9, alin. (1) prevedea:

„(1) Proprietarii locuințelor și spațiilor publice cu altă destinație decât aceea de locuință, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (5) lit. a), persoane fizice, din construcțiile incluse în programele anuale vor acționa potrivit prevederilor art. 2 alin. (6) și vor beneficia de finanțare din transferuri de la bugetul de stat și bugetul local pentru proiectarea și execuția lucrărilor de intervenție, în următoarele condiții:

a) existența hotărârii asociației de proprietari, adoptată cu acordul majorității proprietarilor construcțiilor prevăzute la art. 7 alin. (1), privind aprobarea deciziei de intervenție pentru proiectarea și execuția lucrărilor de intervenție, precum și a documentațiilor cadastrale în vederea stabilirii cotei-părți indivize din proprietatea comună care revine fiecărei proprietăți individuale;

b) notarea dreptului de creanță, în partea a III-a a cărții funciare a imobilelor incluse în programele anuale, în baza contractelor prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. h), cu menționarea cuantumului sumelor ce urmează a fi restituite de către fiecare proprietar, pentru executarea lucrărilor de intervenție, în condițiile prezentei ordonanțe;

c) restituirea, la terminarea lucrărilor de intervenție, a sumelor alocate din transferuri de la bugetul de stat și bugetul local pentru execuția lucrărilor de intervenție, în rate lunare egale fără dobândă, cu o durată de rambursare de până la 25 de ani de la data recepției terminării lucrărilor de intervenție; în cazul întârzierii la plată a ratelor cu mai mult de 30 de zile se calculează majorări de întârziere la ratele scadente, aplicându-se cota de majorare, stabilită în condițiile legii, pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 9, partea introductivă a alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Proprietarii locuințelor, precum și ai spațiilor publice cu altă destinație decât cea de locuință, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (5) lit. a), din construcțiile incluse în programele anuale vor acționa potrivit prevederilor art. 2 alin. (6) și vor beneficia de finanțare din transferuri de la bugetul de stat și bugetul local pentru proiectarea și execuția lucrărilor de intervenție, în următoarele condiții:”.

 

Art. 9 alin. (1^1) din O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente (introdus prin Legea nr. 223/2018)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 9, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul conținut:

„(1^1) Majorările de întârziere prevăzute la alin. (1) lit. c) sunt în cuantum de 1% pe lună sau fracțiune de lună, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare”.

 

Art. 12 alin. (1^1) din O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente (introdus prin Legea nr. 223/2018)

 

Noua reglementare

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

Potrivit noii reglementări, la art. 12, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul conținut:

„(1^1) Înstrăinarea, în decurs de 5 ani de la recepția la terminarea lucrărilor de intervenție, a spațiilor cu altă destinație proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice din construcțiile incluse în programele anuale și la care s-au executat lucrări de intervenție finanțate prin transferuri de la bugetul local este condiționată de rambursarea integrală a ratelor neachitate, conform evidenței consiliului local, actualizate la data înstrăinării”.

 

Art. 15 din O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente (modificat prin Legea nr. 223/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 15 prevedea:

„Dreptul de creanță constituit în favoarea autorităților administrației publice locale în condițiile art. 11 pentru locuințele proprietate privată a persoanelor fizice din construcțiile cu destinația de locuință încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public, dobândite în condițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, incluse în programele anuale și la care se finanțează, din transferuri de la bugetul de stat, proiectarea și execuția lucrărilor de intervenție, se va nota în partea a III-a a cărților funciare ale imobilelor odată cu dobândirea dreptului de proprietate”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 15 se modifică și va avea următorul conținut:

„Dreptul de creanță constituit în favoarea autorităților administrației publice locale în condițiile art. 11 pentru locuințele proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, respectiv pentru spațiile cu altă destinație proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice din construcțiile cu destinația de locuință încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic, dobândite în condițiile art. 9 alin. 1 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, cu modificările ulterioare, precum și ale art. 42 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, incluse în programele anuale și la care se finanțează, din transferuri de la bugetul de stat, proiectarea și execuția lucrărilor de intervenție, se va nota în partea a III-a a cărților funciare ale imobilelor odată cu dobândirea dreptului de proprietate”.

 

Art. 16 din O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente (modificat prin Legea nr. 223/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 16 prevedea:

„Proprietarii beneficiază, prin exceptarea de la prevederile legale, de scutirea de taxa privind eliberarea autorizației de construire pentru execuția lucrărilor de intervenție a construcțiilor cu destinația de locuință din proprietate, precum și de taxa privind timbrul arhitecturii”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 16 se modifică și va avea următorul conținut:

„Proprietarii, persoane fizice și juridice, beneficiază, prin exceptarea de la prevederile legale, de scutirea de taxa privind eliberarea autorizației de construire pentru execuția lucrărilor de consolidare a construcțiilor din proprietate cu destinația de locuință sau cu alte destinații, precum și de taxa privind timbrul arhitecturii”.

 

Art. 18 din O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente (modificat prin Legea nr. 223/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 18 prevedea:

„Autoritățile administrației publice locale sunt scutite de orice taxe de timbru, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile și acțiunile adresate justiției în temeiul prevederilor prezentei ordonanțe, pentru executarea lucrărilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, precum și de tarifele pentru notarea dreptului de creanță în favoarea autorităților administrației publice locale, inclusiv pentru radierea acestuia”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 18 se modifică și va avea următorul conținut:

„(1) Autoritățile administrației publice locale sunt scutite de orice taxe de timbru, tarife, comisioane sau cauțiuni pentru cererile și acțiunile adresate justiției în temeiul prevederilor prezentei ordonanțe, pentru executarea lucrărilor privind reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, precum și de tarifele pentru notarea dreptului de creanță în favoarea autorităților administrației publice locale, pentru radierea acestuia, inclusiv pentru operațiile prevăzute la art. 11 alin. (4) și la art. 17.

(2) Proprietarii de spații publice cu altă destinație decât cea de locuință situate în construcții cu destinația de locuință încadrate în clasa I de risc seismic sunt scutiți de la plata impozitului pentru spațiul deținut, pe durata execuției lucrărilor de intervenție, respectiv de la data începerii lucrărilor de intervenție prevăzută în ordinul de începere a lucrărilor și până la data admiterii recepției la terminarea lucrărilor de intervenție”.

 

Art. 20 partea introductivă a alin. (2) din O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente (modificat prin Legea nr. 223/2018)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, la art. 20, alin. (2) prevedea:

„(2) Asociațiile de proprietari din construcții cu destinația de locuință încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public, cuprinse în programele anuale:

a) participă, prin reprezentant desemnat, la contractarea proiectării și, respectiv, a executării lucrărilor de intervenție, în condițiile legii;

b) confirmă, prin reprezentant desemnat, însușirea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a situațiilor de lucrări executate;

c) participă, prin reprezentant desemnat, la recepția la terminarea lucrărilor de intervenție, precum și la recepția finală a acestora, care se organizează la 3 ani de la data semnării recepției la terminarea lucrărilor”.

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 20, partea introductivă a alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Asociațiile de proprietari din construcții cu destinația de locuință încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic, cuprinse în programele anuale:”.

 

Alte prevederi relevante ale Legii nr. 223/2018

 

Potrivit art. II din Legea nr. 223/2018, O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente (rep. M. Of. nr. 806 din 19 decembrie 2013; cu modif. ult.), precum și cu cele aduse prin această lege, se va republica în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

O.G. nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente – modificări (Legea nr. 223/2018) was last modified: august 6th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.