Obligarea asigurătorului la plata daunelor materiale și morale. Valoarea obiectului cererii introductive de instanță. Recurs (NCPC, Constituția România)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 315/2018

NCPC:  art. 94 pct. 1 lit. a)-i), art. 98, art. 248 alin. (1), art. 493 alin. (5), art. 634 alin. (1) pct. 4; Legea nr. 2/2013: art. XVIII; Constituția România: art. 129, art. 147 alin. (4) teza a II-a 

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, în cazurile strict și limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție prevăzând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs.

Art. XVIII din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 95/2016 prevede: „În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului”.

Din interpretarea literală a dispozițiilor legale amintite rezultă că hotărârile pronunțate în cauze înregistrate ulterior datei de 15 februarie 2013, având obiectul evaluabil în bani, în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv, nu sunt supuse recursului.

Din această perspectivă se impune stabilită valoarea obiectului prezentului litigiu.

În secțiunea a doua a Titlului III din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, a fost reglementată competența materială a instanțelor judecătorești în funcție de valoarea obiectului cererii introductive de instanță.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 98 C. proc. civ.: „Competența se determină după valoarea obiectului cererii arătată în capătul principal de cerere. (2) Pentru stabilirea valorii, nu se vor avea în vedere accesoriile pretenției principale, precum dobânzile, penalitățile, fructele, cheltuielile sau altele asemenea, indiferent de data scadenței, și nici prestațiile periodice ajunse la scadență în cursul judecății. În caz de contestație, valoarea se stabilește după înscrisurile prezentate și explicațiile date de părți”.

În speță, decizia instanței de apel, atacată cu recurs, a fost pronunțată într-o acțiune evaluabilă în bani, prin care, prin capătul principal de cerere s-au solicitat despăgubiri în valoare de 200.000 euro, respectiv 913.120 lei, la cursul de schimb leu/euro de la data exercitării căii de atac a recursului – 24 iulie 2017, de 1 euro = 4,5656 lei (900.100 lei, la cursul de schimb leu/euro de la data sesizării instanței de fond – 15 decembrie 2015, de 1 euro = 4,5005 lei), plus dobânzi și penalități ce urmează a fi calculate la această sumă și care, conform dispozițiilor art. 98 alin. (2) C. proc. civ., nu sunt avute în vedere în stabilirea valorii obiectului cererii.

Așa fiind, în raport de dispozițiile legale menționate, se constată că cererea dedusă judecății în prezenta cauză este evaluabilă în bani, iar valoarea pretențiilor se află sub pragul de 1.000.000 lei, prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, astfel că hotărârea instanței de apel nu este supusă căii de atac a recursului în raport de criteriul valoric.

De menționat că prin Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. nr. 582/20.07.2017, Curtea Constituțională, admițând excepția de neconstituționalitate, a statuat că sintagma precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirii punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă este neconstituțională.

Contrar susținerilor recurentei exprimate în punctul de vedere la raportul privind admisibilitatea recursului, această decizie nu este aplicabilă în speță, întrucât decizia recurată a fost pronunțată anterior datei publicării deciziei Curții Constituționale în M. Of. nr. 582/20.07.2017.

În sistemul legislativ actual, regimul căilor de atac este determinat de legea în vigoare la data înregistrării cererii introductive de instanță, astfel încât suprimarea sau recunoașterea unei noi căi de atac, ori, după caz, modificarea condițiilor de admisibilitate, a termenului de exercitare sau acordarea unei noi căi de atac, a termenului de exercitare și a cerințelor de formă pentru exercitarea ei, sunt lipsite de efecte juridice asupra cauzelor aflate deja pe rolul instanțelor judecătorești.

În temeiul dispozițiilor art. 147 alin. (4) teza a II-a din Constituție, potrivit cărora „De la data publicării, deciziile (n.n. Curții Constituționale) sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”, Decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017 produce efecte „numai pentru viitor”, nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare.

Din prevederile textului constituțional rezultă că efectul declarării neconstituționalității unei norme juridice nu este acela al constatării inexistenței acesteia, decizia Curții Constituționale producând efecte numai pentru viitor, norma juridică declarată neconstituțională continuă să producă efecte, nefiind exclusă de la aplicare pentru situațiile juridice începute în momentul în care era în vigoare.

De altfel, prin deciziile sale (Decizia nr. 838/2009) Curtea Constituțională a arătat că efectul ex nunc al actelor instanței de contencios constituțional „constituie o aplicare a principiului neretroactivității, garanție fundamentală a drepturilor constituționale de natură a asigura securitatea juridică și încrederea cetățenilor în sistemul de drept, o premisă a respectării separației puterilor în stat, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept. Pe cale de consecință, efectele deciziei Curții nu pot viza decât actele, acțiunile, inacțiunile sau operațiunile ce urmează a se înfăptui în viitor”.

Așa fiind, nu poate fi primită susținerea recurentei conform căreia decizia Curții Constituționale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în M. Of. ulterior pronunțării deciziei recurate, ar fi aplicabilă în cauză.

Pentru aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 493 alin. (5) din același cod, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta Societatea de Asigurare Reasigurare B. SA împotriva Deciziei civile nr. 372 din 7 iunie 2017 a Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.