MMSS. Proiect: H.G. privind acordarea prestaţiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2022

13 ian. 2022
Vizualizari: 192

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS) a supus dezbaterii publice Proiectul de Hotărâre de Guvern privind acordarea prestațiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2022, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice.

Redăm, în continuare, conținutul integral al Proiectului de Hotărâre:

Art. 1. – Prezenta hotărâre stabilește numărul biletelor de tratament balnear care se pot acorda în anul 2022, prin sistemul organizat și administrat de Casa Națională de Pensii Publice, precum și modul de acordare, de distribuire și de decontare a acestora.

Art. 2. – În unitățile de tratament balnear aflate în proprietatea Casei Naționale de Pensii Publice, pentru anul 2022 este asigurat un număr de maximum 60.420 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere.

Art. 3. – La numărul de bilete prevăzut la art. 2 se adaugă, până la nivelul sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2022, numărul biletelor de tratament balnear contractat cu alți operatori economici, număr care se va stabili prin încheierea unor contracte subsecvente în baza acordurilor-cadru atribuite în anul 2020.

Art. 4. – Numărul biletelor de tratament balnear care se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare ale prevederilor unor legi cu caracter reparatoriu se stabilește prin aplicarea unei cote de maximum 15% din totalul numărului de bilete, rezultat în conformitate cu prevederile art. 2 și art. 3.

Art. 5. – În anul 2022, persoana îndreptățită, conform prevederilor art. 122 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările și completările ulterioare, poate beneficia de un singur bilet de tratament balnear, acordat în condițiile prezentei hotărâri.

Art. 6. – (1) Distribuirea biletelor de tratament balnear se face de către Casa Națională de Pensii Publice, prin casele teritoriale de pensii.

(2) Decontarea costurilor biletelor de tratament balnear se face de către Casa Națională de Pensii Publice, din fondurile aprobate prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2022 nr. 318/2021,la capitolul „Asigurări și asistență socială”, titlul „Asistență socială”, articolul „Ajutoare sociale”, alineatul „Ajutoare sociale în natură”, către prestatorii de servicii, potrivit legii.

Propunerile, sugestiile și opiniile cu privire la acest proiect de act normativ, pot fi transmise la adresa de e-mail: dezbateri@mmuncii.gov.ro, în termen de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, respectiv 7 ianuarie-16 ianuarie 2022.

Pentru a consulta mai multe detalii privind Proiectul și Nota de fundamentare, vă rugăm să accesați link-urile aferente.

 

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

 

VEZI ȘI MMSS. PROIECT: LEGE PENTRU TRANSPUNEREA DIRECTIVEI (UE) 2019/882 PRIVIND CERINȚELE DE ACCESIBILITATE APLICABILE PRODUSELOR ȘI SERVICIILOR

MMSS. Proiect: H.G. privind acordarea prestațiilor sub forma biletelor de tratament balnear, pentru anul 2022 was last modified: ianuarie 13th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.