MIPE. Sprijin pentru mediul de afaceri

11 aug. 2022
Vizualizari: 195

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a informat că va sprijini mediul de afaceri, prin Comisia Europeană, care a aprobat o schemă de ajutor de stat în valoare de 358 de milioane euro pentru susținerea IMM-urilor afectate de COVID-19.

Astfel, Executivul european a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a facilita dezvoltarea anumitor activități economice care sunt importante pentru redresarea durabilă a economiei, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera c) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. Astfel, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.

De asemenea, ajutorul se acordă în cadrul Programului Operațional Competitivitate (POC) 2014-2020, în conformitate cu schemele de ajutor de minimis și de stat aprobate în condițiile art. 24 din O.U.G. nr. 82/2022, cu modificările și completările ulterioare.

Totodată, proiectele aferente vor avea ca activități eligibile:

a) modernizarea/echiparea/racordul la utilități publice/eficiență energetică a infrastructurilor de tip clădiri specifice aferente capacităților de producție/servicii existente, precum și pentru alte categorii de cheltuieli aferente infrastructurilor specifice de producție/servicii pentru care nu este necesară obținerea de autorizații de construire în conformitate cu legislația specifică în vigoare;

b) dotarea cu echipamente, utilaje specifice, mobilier specific, dotări IT, inclusiv pentru eficiență energetică necesare activității de producție și servicii precum și alte achiziții de bunuri de această natură care sunt necesare capacităților de producție/servicii existente.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.

 

(Copyright: freeepik.com)

Sursa informației

MIPE. Majoritatea apelurilor de proiecte vor fi lansate public până la sfârșitul anului 2023

MIPE. Sprijin pentru mediul de afaceri was last modified: august 11th, 2022 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: