Ministerul Justiției. A fost inaugurat Palatul de Justiție Prahova

9 sept. 2021
Vizualizari: 142

Pe pagina oficială (www.just.ro), Ministerul Justiției informează că, miercuri, 8 septembrie 2021, a avut loc inaugurarea Palatului de Justiție Prahova, eveniment la care au participat mai mulți oficiali ai României.

Astfel, cu ocazia inaugurării, ministrul interimar al justiției a subliniat faptul că „Investițiile în sediile instanțelor și parchetelor reprezintă una dintre nevoile imediate ale sistemului de justiție. Guvernul va aloca în continuare fonduri pentru ca justiția din România să funcționeze în cele mai bune condiții.”

Amintim că proiectul „Palatul de Justiție Prahova” a debutat în octombrie 1994, prin semnarea contractului de proiectare, și, deși durata de execuție inițială era de 36 de luni, antreprenorul general a executat lucrări, în mod constant, până în anul 2007 (când a intervenit insolvența), iar apoi, cu întreruperi, până în anul 2011, când lucrările au fost complet oprite.

În acest sens, după mai mulți ani în care au avut loc mai multe încercări de continuare a demersurilor, lucrările de construcții au fost reluate pe data de 15 ianuarie 2016 și au avut un termen inițial de realizare de 18 luni, însă din diverse motive acestea nu au fost finalizate decât în luna august 2021.

Menționăm că, de la 2 septembrie 2021, cele două instanțe beneficiare (Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Prahova) își desfășoară activitatea în această clădire, Curtea de Apel Ploiești dispunând de un număr de 6 săli de judecată, în timp ce Tribunalului Prahova i-au fost alocate 7 săli de judecată.

Pentru mai multe detalii, vă invităm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Ministerul Justiției. Au fost alocate noi fonduri pentru investiții în sedii de instanțe, în urma rectificării bugetare

Ministerul Justiției. A fost inaugurat Palatul de Justiție Prahova was last modified: septembrie 9th, 2021 by Universul Juridic

Jurisprudență

Vezi tot

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: