Ministerul Afacerilor Interne. Întâlnirea ministrului român de Interne cu ministrul de Interne turc

25 ian. 2023
Vizualizari: 166

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) informează despre vizită oficială la Ankara a ministrului român de Interne, la invitația ministrului de Interne turc, în 24 ianuarie 2022.

Cu prilejul vizitei, cei doi miniștri au făcut o trecere în revistă a stadiului actual al cooperării bilaterale în domeniul afacerilor interne și a perspectivelor pentru consolidare și diversificarea acesteia. Parteneriatul Strategic instituit în 2011 contribuie la asigurarea stabilității și securității în regiune.

Dialogul bilateral s-a concentrat în special pe continuarea aprofundării măsurilor pentru combaterea migrației ilegale, cu accent pe prevenirea unor noi rute de migrație ilegală prin Marea Neagră.

Acest nivel ridicat s-a concretizat în 2022 printr-o intensificare a dialogului la nivelul șefilor de armă din cele două state, precum și a activităților operative și de pregătire. A fost evidențiat de ambii interlocutori profesionalismul forțelor de ordine din cele două state care a condus la creșterea gradului de siguranță al cetățenilor și la combaterea eficientă a migrației ilegale.

În continuarea discuțiilor, miniștrii de interne au evidențiat necesitatea intensificării schimbului bilateral de informații și a acțiunilor comune, în special vederea combaterii criminalității transfrontaliere, migrației ilegale și a traficului de migranți. De altfel, și în 2023, sunt programate un număr important de activități comune de pregătire și vizite de lucru atât în România, cât și în Turcia.

Un alt aspect discutat în cadrul întrevederii a vizat organizarea și desfășurarea în comun de exerciții între structurile din cadrul celor două ministere, în special între structurile responsabile de gestionarea situațiilor de urgență sau managementul frontierelor maritime.

Nu în ultimul rând, a fost evidențiată cooperarea în cadrul SELEC (Centrul Sud-Est European de Aplicare a Legii), mai ales în domeniile traficului de persoane și traficului de migranți, precum și în domeniul traficului de droguri, omologii realizând un schimb de opinii pe marginea modalităților de consolidare a activității Centrului.

La final, interlocutorii au salutat consolidarea dimensiunii strategice a cooperării, prin înființarea unui Consiliu de Cooperare Strategică la Nivel Înalt România-Turcia.

(Copyright: freeepik.com)

Sursa informației

Vezi și Ministerul Afacerilor Interne. Precizări despre Hotărârea care prevede declasificarea unor informații clasificate cuprinse în documente ce aparțin Fondului Arhivistic Național

 

Ministerul Afacerilor Interne. Întâlnirea ministrului român de Interne cu ministrul de Interne turc was last modified: ianuarie 25th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: