Mihai Voicu, Partener ONV LAW, este noul Președinte pentru Europa al rețelei juridice internaționale Legal Netlink Alliace

24 feb. 2021
Vizualizari: 147

Mihai Voicu, Partener în cadrul Societății de Avocați ONV LAW, a fost ales recent în calitate de Președinte pentru Europa al rețelei juridice globale Legal Netlink Alliance (LNA), ce reunește 95 de societăți independente și peste 1.500 de avocați din toată lumea.

Mihai Voicu coordonează divizia Business Law (Corporate, Drept Comercial, Fuziuni și Achiziții, Fiscalitate, Insolvență și Dreptul Muncii) în cadrul ONV LAW, iar anterior a deținut alte două mandate de Vicepreședinte în cadrul Legal Netlink Alliance.

„Prezenta numire este o confirmare a angajamentului ONV LAW față de Legal Netlink Alliance, a calității serviciilor noastre juridice și a implicării susținute în cadrul organizației, în care suntem membri încă din 2009. Alături de companiile membre LNA, societăți de avocați independente din toată lumea, care acoperă întreg spectrul de servicii juridice comerciale, ONV LAW a asistat cu succes un număr de peste 150 de clienți multinaționali până în prezent”, declară Mihai Voicu.

Înființată în urmă cu peste 20 de ani, Legal Netlink Alliance reunește 95 de societăți de avocați independente de pe toate continentele, oferind clienților asistați de acestea acces la resursele rețelei și expertiză juridică locală specializată într-un număr de peste 140 de orașe din 35 de țări.

„În condițiile globalizării accelerate a ultimilor ani și extinderii operațiunilor internaționale ale clienților noștri, împreună cu LNA furnizăm eficient atât know-how și expertiză locală, cât și uneori business clienților noștri, în orice locație internațională de interes pentru aceștia”, adaugă Mihai Voicu, Partenerul ONV LAW.

ONV LAW este una dintre cele mai dinamice companii independente de pe piața locală și este singura societate de avocați din România membră în cadrul Legal Netlink Alliance. Alături de reprezentantul ONV LAW, din structura europeană de conducere a organizației fac parte reprezentanți ai unor companii de avocatură de elită din Bruxelles, Paris, Frankfurt, Milano și Lisabona. Fondată în 2000, ONV LAW acordă consultanță juridică clienților privați și instituționali în domenii precum achiziții publice și concesiuni, market entry, dreptul aviației și infrastructură aeroportuară, dreptul societar, dreptul muncii, dreptul concurenței, dreptul mediului, precum și dreptul digital.
Mihai Voicu, Partener ONV LAW, este noul Președinte pentru Europa al rețelei juridice internaționale Legal Netlink Alliace was last modified: februarie 24th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: