Manopere dolosive. Infracțiune de înșelăciune sau răspundere contractuală. Recurs (NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 319/RC/2017

NCP: art. 5, art. 244 alin. (1) și (2), art. 323 teza a II-a; NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 433, art. 434, art. 438

Potrivit dispozițiilor art. 433 C. proc. pen., scopul recursului în casație este acela de a supune Înaltei Curți de Casație și Justiție judecarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Este în afara oricărei îndoieli rezonabile că înțelesul expresiei „în condițiile legii” este lămurit de prevederile textelor de lege subsecvente, în special, de prevederile art. 434 C. proc. pen., referitoare la hotărârile supuse recursului în casație și ale art. 438 alin. (1) C. proc. pen., referitoare la cazurile în care se poate face recurs în casație.

Recursul în casație declarat de inculpatul A. este întemeiat pe prevederile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., susținându-se faptul că acesta ar fi fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală. Astfel, inculpatul A. susține faptul că din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă, pe de-o parte, că în privința infracțiunii de înșelăciune nu există persoană vătămată și nici urmarea prevăzută de lege, acțiunile imputate inculpatului intrând, cel mult, sub incidența răspunderii contractuale iar, pe de-altă parte, în privința infracțiunii de uz de fals se arată că aceasta este lipsită de obiect material nefiind îndeplinită nici condiția folosirii înscrisului în vederea producerii de consecințe juridice. În ceea ce privește latura civilă a cauzei, se susține faptul că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a legii, obligându-l la plata despăgubirilor civile.

Înalta Curte constată că motivul invocat de inculpat cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., se circumscrie doar formal cazului de recurs în casație indicat.

Pe de altă parte, Înalta Curte de Casație și Justiție subliniază că sintagma „nu este prevăzută de legea penală” privește situațiile în care condamnarea se bazează pe ipoteze de incriminare care nu sunt prevăzute de lege, respectiv nu au făcut niciodată obiectul incriminării sau a operat dezincriminarea.

În cauză, inculpatul A. a fost trimis în judecată și condamnat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., constând în aceea că, prin mijloace frauduloase – constând în prezentarea prin e-mail a unui număr de trei contracte scanate contrafăcute și prin desfășurarea de manopere dolosive de natură a crea o falsă reprezentare a realității, a indus și menținut în eroare partea germană H. astfel încât aceasta a avut falsa reprezentare a calității de proprietar asupra terenurilor a inculpatului A., dar și a valorii acestora, reprezentare care a fost determinantă în luarea deciziei de asociere dar și de a vira, în perioada 08 iulie – 07 august 2009, în conturile SC M. SRL suma de 2.600.000 euro.

Totodată, inculpatul a fost trimis în judecată și condamnat pentru comiterea infracțiunii de uz de fals, prevăzută de art. 323 teza a II-a C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., reținându-se faptul că, la data de 15 iunie 2009, cunoscând caracterul contrafăcut al înscrisurilor, a transmis prin corespondență electronică, trei contracte de vânzare-cumpărare contrafăcute, scanate, care atestau nereal că au fost încheiate în fața notarului public D., fiind autentificate din 19 septembrie 2007 și respectiv din 15 iulie 2008, în scopul de a determina reprezentanții H. la asociere și la acordarea finanțării în sumă de 2.600.000 euro.

Instanța de apel a reținut în mod corect că faptele imputate inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a acestuia, fiind săvârșite cu forma de vinovăție cerută de lege, putându-se observa că motivele de fapt invocate de inculpat în susținerea recursului în casație, prin care se tinde în realitate, la reinterpretarea materialului probator administrat în cauză, au fost analizate și cenzurate de instanța de apel, care a înlăturat apărările formulate de inculpat.

Totodată acțiunea civilă a fost corect soluționată, fiind întrunite condițiile pentru angajarea răspunderii civile delictuale a inculpatului în vederea recuperării prejudiciului cauzat părții civile prin comiterea faptelor pentru care s-a dispus condamnarea.

În realitate, inculpatul A. solicită pe calea recursului în casație de față analizarea circumstanțelor comiterii faptei, o reinterpretare a probelor administrate și, pe cale de consecință, a stabilirii formei de vinovăție, ceea ce nu este posibil întrucât Înalta Curte examinează cauza numai în limitele motivelor de casare prevăzute de art. 438 C. proc. pen. și verifică exclusiv legalitatea hotărârii atacate, astfel că aspectele privind netemeinicia nu pot fi analizate în această cale de atac.

Recursul în casație nu are ca finalitate remedierea unei greșite aprecieri a faptelor, a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare. Instanța de casare nu judecă procesul propriu – zis, respectiv litigiul care are ca temei juridic cauza penală, ci judecă exclusiv dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

După cum se poate observa, recursul în casație are ca scop verificarea conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile, scopul său fiind acela de a îndrepta erorile de drept comise de curțile de apel, ca instanțe de apel, prin raportare la cazurile de casare expres și limitativ prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul în casație declarat de inculpatul A. împotriva Deciziei penale nr. 540 din 11 aprilie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori, în Dosarul nr. x/117/2013.

Potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, în sumă de 150 lei, va rămâne în sarcina statului.

Potrivit art. 275 alin. (2) C. proc. pen. recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.