MAI. Proiect: Legea pentru modificarea unor acte normative privind documentele de ședere eliberate cetățenilor UE și membrilor de familie ai acestora, precum și în domeniul străinilor

5 aug. 2021
Vizualizari: 441

Potrivit site-ului oficial (www.mai.gov.ro), Ministerul Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice Proiectul Legii pentru modificarea și completarea unor acte normative privind documentele de ședere eliberate cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora, precum și în domeniul străinilor.

Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 10 zile calendaristice, calculate de la data publicării anunțului (3 august 2021), pe adresa de e-mail: dj-international@mai.gov.ro.

Redăm, în continuare, principalele prevederi ale proiectului:

Art. I – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 2 noiembrie 2011, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. La articolul 29¹, alineatul (3) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(3) Interzicerea intrării pe teritoriul României nu se poate dispune împotriva cetățenilor Uniunii Europene sau a membrilor de familie ai acestora care se află pe teritoriul României.”
(…)

Art. II – Ordonanța Guvernului nr. 69/2002 privind unele măsuri pentru operaționalizarea sistemului informatic de emitere și punere în circulație a documentelor electronice de identitate și rezidență, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:

1. Titlul ordonanței se modifică și va avea următorul cuprins:

„Ordonanța Guvernului nr. 69/2002 privind unele măsuri pentru operaționalizarea sistemului informatic de emitere și punere în circulație a documentelor electronice de identitate.”

2. Articolul 1 se abrogă.

3. La articolul 8, alineatele (1), (4) și (5) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1) Producerea cărților electronice de identitate, a cărților de identitate simple, a cărților de identitate provizorii și a dovezilor de reședință, se realizează, centralizat, de către Imprimeria Națională.”

(…)

Art. III – Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 199/2000 privind înființarea Companiei Naționale „Imprimeria Națională” – S.A., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 20 noiembrie 2000, aprobată cu modificări prin Legea nr. 402/2001, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează:
1. La articolul 7, alineatul (2²) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2²) Compania Națională «Imprimeria Națională» – S.A. produce, cu titlu de exclusivitate, cărțile electronice de identitate, cărțile de identitate simple, cărțile de identitate provizorii, dovezile de reședință și cărțile de rezidență.”

2. La anexă, articolul 6 punctul A lit. b¹¹) se modifică și va avea următorul cuprins:

b¹¹) producerea, cu titlu de exclusivitate, a cărților de rezidență.”

(…)

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Art. IV – Articolul 25 alineatul (6), litera c) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă.

Art. V – Ordonanța de urgență a Guvernului nr.82/2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind evidența persoanelor, actele de identitate ale cetățenilor români, precum și actele de rezidență ale cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European rezidenți în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 12 decembrie 2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 235/2013, se modifică după cum urmează:

1. Titlul ordonanței de urgență se modifică și va avea următorul cuprins:

„Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2012 pentru modificarea și completarea unor acte normative privind evidența persoanelor, actele de identitate ale cetățenilor români”

Art. VII – Ordonanța Guvernului nr. 25/2014 privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 30 august 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 28, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:

„(6) În funcție de opțiunea solicitanților, avizul de angajare sau detașare se ridică de la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări unde a fost depusă cererea, sau poate fi expediat, prin servicii de curierat, la sediul, domiciliul sau la reședința solicitantului, cu suportarea de către acesta a cheltuielilor de expediție.”

Art. VIII – La articolul 18 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 204/2020 privind stabilirea unor măsuri de aplicare a Acordului privind retragerea Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din Uniunea Europeană și din Comunitatea Europeană a Energiei Atomice, în materie de reglementare a dreptului de intrare și ședere pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.1132 din 25 noiembrie 2020, aprobată cu modificări prin Legea nr.77/2021, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alin. (6), cu următorul cuprins:

(6) În funcție de opțiunea solicitanților, permisul de ședere se ridică de la formațiunea teritorială a Inspectoratului General pentru Imigrări unde a fost depusă cererea, sau poate fi expediat, prin servicii de curierat, la domiciliul sau la reședința din România ale titularului, cu suportarea de către acesta a cheltuielilor de expediție.”
(…)

Art. IX(1) Cărțile de rezidență pentru membrii de familie ai cetățenilor Uniunii care nu sunt cetățeni ai Uniunii Europene, precum și cărțile de rezidență permanentă pentru cetățenii Uniunii Europene, eliberate de la data intrării în vigoare a prezentei legi, îndeplinesc cerințele prevăzute la art. 7 din Regulamentul (UE) 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 188 din data de 12 iulie 2019.

(2) Cărțile de rezidență pentru membrii de familie ai cetățenilor Uniunii care nu sunt cetățeni ai Uniunii Europene, eliberate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, își mențin valabilitatea până la data expirării lor sau până la data de 3 august 2023, oricare dintre acestea survine mai întâi.

(3) Cărțile de rezidență permanentă eliberate cetățenilor Uniunii Europene până la intrarea în vigoare a prezentei legi, își mențin valabilitatea până la data expirării lor.

Art. X – Dispozițiile art.VI-VIII se aplică în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Pentru mai multe detalii cu privire la Proiect, Expunerea de motive și Tabelul comparativ, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

🔔Vezi și MAI. Proiect: Ordin privind stabilirea standardelor și tehnicilor de inspecție tehnică periodică a armelor

MAI. Proiect: Legea pentru modificarea unor acte normative privind documentele de ședere eliberate cetățenilor UE și membrilor de familie ai acestora, precum și în domeniul străinilor was last modified: august 5th, 2021 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.