MAI. Proiect: H.G. pentru completarea unor acte normative privind documentele de ședere eliberate cetățenilor UE și membrilor de familie ai acestora, precum și în domeniul străinilor

5 ian. 2022
Vizualizari: 250

Ministerul Afacerilor Interne a supus dezbaterii publice Proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative privind documentele de ședere eliberate cetățenilor Uniunii Europene și membrilor de familie ai acestora, precum și în domeniul străinilor.

Propunerile, sugestiile și opiniile persoanelor interesate pot fi transmise în termen de 20 de zile calendaristice, calculate de la data publicării anunțului (5 ianuarie 2022), pe adresa de e-mail dj-international.transparenta@mai.gov.ro.

Redăm, în continuare, principalele prevederi ale proiectului:

Art. I – Hotărârea Guvernului nr. 1.864/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 102/2005 privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și a cetățenilor Confederației Elvețiene și pentru stabilirea formei și conținutului documentelor care se eliberează cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și cetățenilor Confederației Elvețiene și membrilor lor de familie, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 239 din 9 aprilie 2012, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 1, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) Se aprobă forma și conținutul certificatului de înregistrare și ale cărții de rezidență permanentă care se eliberează cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și cetățenilor Confederației Elvețiene, precum și ale cărții de rezidență și ale cărții de rezidență permanentă care se eliberează membrilor de familie ai acestora, cetățeni ai unor state terțe, prevăzute în anexele nr. 2, 3, 5 și 6.”

2. Articolul 3 se modifică și va avea următorul cuprins:

„Art. 3 − (1) Producerea cărților de rezidență permanentă care se eliberează cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene, Spațiului Economic European și cetățenilor Confederației Elvețiene, precum și a cărților de rezidență și a cărților de rezidență permanentă care se eliberează membrilor de familie ai acestora, cetățeni ai unor state terțe, se realizează de Compania Națională «Imprimeria Națională»- S.A., potrivit prevederilor art. 7 alin. (22) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 199/2000 privind înființarea Companiei Naționale «Imprimeria Națională» – S.A. cu modificările și completările ulterioare.

(2) Personalizarea documentelor prevăzute la alin.(1) se realizează de Centrul Național Unic de Personalizare a Pașapoartelor Electronice, care funcționează în structura Direcției generale de pașapoarte din subordinea Ministerului Afacerilor Interne, potrivit art.9 alin.(1) lit. e) din Ordonanța Guvernului nr.83/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor publice comunitare de pașapoarte și serviciilor publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.362/2002, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Certificatele de înregistrare se produc și se personalizează prin grija Inspectoratului General pentru Imigrări.”

3. La articolul 4, alineatele (1) și (3) se modifică și vor avea următorul cuprins:

„(1) Membrii de familie ai cetățenilor Uniunii care nu sunt cetățeni ai Uniunii Europene, care își exercită dreptul de rezidență în România, posesori ai unor cărți de rezidență obținute anterior intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație, sunt obligați să se prezinte la formațiunile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări în vederea preschimbării acestora, până la data de 3 august 2023, în situația în care valabilitatea documentelor deținute depășește această dată.

(…)

(3) După expirarea termenului prevăzut la alin.(1), documentele eliberate membrilor de familie ai cetățenilor Uniunii care nu sunt cetățeni ai Uniunii Europene, anterior intrării în vigoare a Regulamentului (UE) 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului, pot fi reținute de către autoritățile competente și transmise de îndată Inspectoratului General pentru Imigrări, titularul fiind îndrumat să se adreseze formațiunii teritoriale a Inspectoratului General pentru Imigrări pe raza căreia acesta declară că și-a stabilit rezidența, în vederea eliberării documentelor prevăzute, după caz, la art. 16 alin. (1) sau art. 22 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 102/2005, republicată, cu modificările și completările ulterioare.”

4. La articolul 4 alineatul (4), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(…) c) Poliția de Frontieră Română; (…)”

5. La Anexa nr.1, alineatul (1) al articolului 17 se modifică și va avea următorul cuprins:

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

„(1) În scopul aplicării prevederilor ordonanței de urgență, Inspectoratul General pentru Imigrări, operatorii de date cu caracter personal din cadrul Poliției de Frontieră Române, precum și alte autorități competente în materie pot efectua activități de prelucrare a datelor cu caracter personal ale cetățenilor Uniunii Europene și ale membrilor de familie ai acestora.”

(…)

Pentru mai multe detalii cu privire la Proiect, Notă de fundamentare și Anexe, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

(Copyright foto: freepik)

Vezi și MAI. Proiect: Ordin pentru aprobarea Normelor Tehnice privind utilizarea, verificarea, reîncărcarea, repararea și scoaterea din uz a stingătoarelor de incendiu

MAI. Proiect: H.G. pentru completarea unor acte normative privind documentele de ședere eliberate cetățenilor UE și membrilor de familie ai acestora, precum și în domeniul străinilor was last modified: ianuarie 5th, 2022 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.