Lipsa din contractul de credit a oricărei prevederi privind contraprestaţiile exacte ale băncii. Casarea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare (NCPC, L. nr. 193/2000)

25 iun. 2021
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 268
 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC II) nr. 1162/2020

L. nr. 193/2000: art. 4 alin. (6); NCPC: art. 488 pct. 8

Curtea de Apel, în analiza clauzei privind comisionul de administrare, a aplicat greșit normele de drept material, respectiv dispozițiile Legii nr. 193/2000, și nu a avut în considerare jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.

Astfel, art. 4 alin. (6) din Legea nr. 193/2000 nu se referă doar la exprimarea clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi fost de prisos a se face această mențiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care clauza să fie clar definită astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor și fundamentelor relative la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului în ansamblu.

Cerința potrivit cu care o astfel de clauză trebuie redactată în mod clar și inteligibil impune și ca ea să expună în mod transparent funcționarea concretă a mecanismului la care se referă clauza respectivă, precum și relația dintre acel mecanism și cel prevăzut prin alte clauze, astfel încât consumatorul să poată evalua, pe baza unor criterii clare și inteligibile, consecințele economice care rezultă din aceasta.

Curtea de Apel a reținut că valoarea comisionului de administrare și modalitatea de calcul au fost stipulate foarte clar, iar motivele perceperii acestui comision rezultă cu ușurință din analiza sa.

În realitate, în contractul încheiat de părți, comisionul de administrare este stabilit ca fiind lunar de 0,15%, fără să se precizeze asupra cărei baze de calcul se aplică acest procent.

Înalta Curte apreciază că nu instanța trebuie să stabilească considerentele pentru care banca a perceput comisioanele, ci aceste considerente trebuie să rezulte clar din clauzele contractului și nu din deducțiile părților sau ale judecătorului.

Lipsa explicită a considerentelor pentru care au fost percepute comisioanele face ca analiza clauzelor contractului să fie greoaie, trebuind să fie făcute presupuneri în legătură cu contraprestațiile părților, fapt care nu e permis în contracte care se află sub protecția legalității privind consumatorii.

Lipsa din contractul de credit a oricărei prevederi privind contraprestațiile exacte ale băncii nu poate echivala de plano cu inexistența unor astfel de contraprestații, deoarece, conform hotărârii CJUE pronunțată în cauza Gyula Kiss, enumerarea serviciilor pe care banca le prestează în schimbul unor comisioane nu este obligatorie în orice condiții și lipsa acestei enumerări nu lovește de nulitate respectiva clauză cu privire la perceperea comisionului, însă în mod evident, indiferent de menționarea lor expresă, toate comisioanele percepute de bancă trebuie să aibă corespondent în realitate.

Așadar, Curtea de Apel trebuie să analizeze clauza privind comisionul de administrare prin prisma prevederilor Legii nr. 193/2000 și a jurisprudenței CJUE și nu din perspectiva O.U.G. nr. 50/2010 ale cărei prevederi nu sunt aplicabile contractului încheiat între părți. Faptul că legislația ulterioară prevede posibilitatea perceperii unui astfel de comision nu înseamnă că respectivul comision nu trebuie să respecte exigențele Legii nr. 193/2000 și ale jurisprudenței CJUE.

Este de reținut în acest sens cauza Banca Espaniol, în care s-a reținut că „sistemul de protecție pus în aplicare prin Directiva 93/13 se bazează pe ideea că un consumator se găsește într-o situație de inferioritate față de un vânzător sau furnizor în ceea ce privește atât puterea de negociere, cât și nivelul de informare, situație care îl conduce la adeziunea la condițiile redactate în prealabil de vânzător sau furnizor, fără a putea exercita o influență asupra conținutului acestora”.

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 193/2000 „o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului și contrar cerințelor bunei-credințe, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților”.

Curtea de Apel a reținut că în cauză, prin clauza referitoare la comisionul de administrare, care este exprimată într-un limbaj clar și inteligibil, nu s-a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților în detrimentul consumatorului.

Videoconferința regională de insolvență Buzău

Reținând aceste considerente, Curtea de Apel nu a avut în considerare jurisprudența CJUE, respectiv cauza Mohamed Aziz în care s-au reținut următoarele:

„Articolul 3 alin. (1) din Directiva 93/13 trebuie interpretat în sensul că noțiunea „dezechilibru semnificativ” în detrimentul consumatorului trebuie apreciată prin intermediul unei analize a normelor naționale aplicabile în lipsa unui acord între părți, pentru a evalua dacă și, eventual, în ce măsură contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare. De asemenea, este relevant în acest scop să se procedeze la o examinare a situației juridice în care se găsește consumatorul menționat având în vedere mijloacele de care dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor abuzive.

Pentru a ști dacă dezechilibrul este creat „în contradicție cu cerința de bună-credință”, este important să se verifice dacă vânzătorul sau furnizorul acționând în mod corect și echitabil față de consumator, se putea aștepta în mod rezonabil ca acesta din urmă să accepte clauza în discuție în urma unei negocieri individuale”.

Înalta Curte apreciază că în cauză sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ., întrucât Curtea de Apel a interpretat și aplicat greșit normele de drept material, respectiv dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Așa fiind, recursul urmează a fi admis, iar decizia recurată va fi casată în parte, cauza urmând a fi trimisă pentru rejudecarea apelului pârâtelor E., D. și C. S.A. în privința clauzei prevăzute de art. 5.1 lit. c) din contractul de credit privind comisionul de administrare.

Referitor la apelul incident, respectiv la soluția pronunțată asupra acestuia, recurenții-reclamanți nu au formulat critici de nelegalitate, susținând doar că „apelul băncilor ar fi trebuit respins, iar apelul nostru incident analizat sub aspectul temeiniciei sale și nu din perspectiva faptului că nu poate fi considerată abuzivă clauza din contractul de creditare referitoare la comisionul de administrare”.

Așa fiind, nu există motive de nelegalitate cu privire la acest aspect, asupra cărora Înalta Curte să facă o analiză din perspectiva dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Reținând că în speță sunt întrunite cerințele art. 488 pct. 8 C. proc. civ., iar soluția asupra recursului este aceea de casare și trimitere a cauzei spre rejudecare din perspectiva clauzei ce cuprinde comisionul de administrare, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analiza motivului prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. astfel cum a fost susținut de apărătorul recurenților la momentul în care a avut cuvântul pe fondul recursului.

Sursa informației: www.scj.ro.

Lipsa din contractul de credit a oricărei prevederi privind contraprestațiile exacte ale băncii. Casarea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare (NCPC, L. nr. 193/2000) was last modified: iunie 25th, 2021 by Redacția ProLege

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter