Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală – modificări (Legea nr. 236/2017)

18 dec. 2017
Vizualizari: 9235
Art. 154 alin. (16) din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 236/2017)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 154, după alin. (15) se introduce un nou alineat, alin. (16), cu următorul cuprins:

„(16) În cazul în care, ulterior transferării persoanei condamnate, statul emitent transmite o hotărâre judecătorească sau un act judiciar prin care persoanei condamnate i s-au acordat reduceri de pedeapsă anterior transferării sale în România, acestea vor fi recunoscute de curtea de apel care a pronunțat hotărârea prevăzută la alin. (6). Dispozițiile din Codul de procedură penală referitoare la contestația la executare se aplică în mod corespunzător”.

 

Art. 167^1 din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 236/2017)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după art. 167 se introduce un nou articol, art. 167^1, cu următorul cuprins:

„Art. 167^1 („Recunoașterea parțială și adaptarea pedepsei în statul de executare”)

(1) În cazul în care statul de executare informează autoritățile române că urmează să recunoască sau a recunoscut parțial hotărârea judecătorească pronunțată în România sau că va adapta sau a adaptat pedeapsa, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, sesizează judecătorul delegat cu supravegherea pedepselor privative de libertate desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată.

(2) Judecătorul delegat cu supravegherea pedepselor privative de libertate se pronunță prin încheiere motivată, în termen de 5 zile de la primirea sesizării prevăzute la alin. (1), putând dispune una dintre următoarele soluții:

a) aprobarea transferării, în cazul în care apreciază că recunoașterea parțială sau adaptarea pedepsei în statul de executare este de natură să servească scopului executării pedepsei;

b) respingerea transferării, în cazul în care apreciază că recunoașterea parțială sau adaptarea pedepsei în statul de executare nu este de natură să servească scopului executării pedepsei sau dacă pedeapsa care ar urma să fie executată ar fi vădit inferioară celei stabilite în România.

(3) Încheierea prevăzută la alin. (2) se comunică persoanei condamnate în termen de două zile de la pronunțare. Împotriva încheierii persoana condamnată poate introduce contestație în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Dosarul va fi înaintat instanței competente în termen de 3 zile, iar contestația se judecă în termen de 10 zile, în camera de consiliu, cu citarea persoanei condamnate. Prezența procurorului este obligatorie. Hotărârea judecătorească este definitivă și se comunică de îndată Ministerului Justiției, care va informa în mod corespunzător statul de executare”.

 

Art. 168 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 236/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 168 alin. (1) prevedea:

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

„(1) Ministerul Justiției comunică decizia definitivă a statului de executare Centrului de Cooperare Polițienească din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Administrației Naționale a Penitenciarelor, persoanei condamnate și judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate, desemnat pentru penitenciarul în care se află persoana condamnată”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 168, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Ministerul Justiției comunică decizia statului de executare sau, după caz, încheierea prevăzută la art. 167^1 alin. (2) sau hotărârea definitivă prevăzută la art. 167^1 alin. (3) Centrului de Cooperare Polițienească din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, Administrației Naționale a Penitenciarelor și persoanei condamnate”.

 

Art. 170^17 alin. (2) lit. a) pct. (iii) din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 236/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 170^17 alin. (2) lit. a) pct. (iii) prevedea:

„(2) În sensul prezentului capitol, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație:
a) hotărâre judecătorească – orice hotărâre definitivă prin care o instanță a dispus față de o persoană fizică ce a săvârșit o infracțiune una dintre următoarele sancțiuni:

(…)

(iii) liberarea condiționată;”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 170^17 alin. (2) lit. a), pct. (iii) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(iii) liberarea condiționată, dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare;”.

 

Art. 170^31 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 236/2017)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 170^31 alin. (1), după lit. c) se introduce o nouă literă, lit. d), cu următorul cuprins:

„d) amânarea aplicării pedepsei”.

 

Art. 170^31 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 236/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 170^31 alin. (2) prevedea:

„(2) În ipotezele prevăzute la alin. (1) lit. b) și c), instanța poate să dispună revocarea numai în situația în care hotărârea judecătorească sau decizia de probațiune străină recunoscută face referire expresă la pedeapsa privativă de libertate care urmează a fi impusă într-o atare situație”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 170^31, alin. (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(2) În ipotezele prevăzute la alin. (1) lit. b), c) și d) instanța poate să dispună revocarea numai în situația în care hotărârea judecătorească sau decizia de probațiune străină recunoscută face referire expresă la pedeapsa privativă de libertate care urmează a fi impusă într-o astfel de situație”.

 

Art. 170^35 alin. (1) lit. a) pct. (iii) și (iv) din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 236/2017)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 170^35 alin. (1) lit. a), după pct. (ii) se introduc două noi puncte, pct. (iii) și (iv), cu următorul cuprins:

„(iii) amânarea aplicării pedepsei;

(iv) liberarea condiționată”.

 

Art. 170^36 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 236/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 170^36 alin. (1) prevedea:

„(1) În situația în care, la data pronunțării, persoana condamnată declară că intenționează să se întoarcă sau s-a întors pe teritoriul altui stat membru, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, dar mai înainte de transmiterea acesteia serviciului de probațiune, instanța face aplicarea dispozițiilor art. 170^37 și informează serviciul de probațiune cu privire la măsurile luate”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 170^36, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) În situația în care, la data pronunțării, persoana condamnată declară că intenționează să se întoarcă sau s-a întors pe teritoriul altui stat membru, după rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești, dar anterior transmiterii acesteia serviciului de probațiune, judecătorul delegat cu executarea de la instanța de executare face aplicarea dispozițiilor art. 170^37 și informează serviciul de probațiune cu privire la măsurile luate”.

 

Art. 182 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 236/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 182 alin. (1) prevedea:

„(1) Echipele comune de anchetă pot fi constituite și pot funcționa pe teritoriile României și ale altor state cu scopul de a facilita efectuarea de cercetări penale. Procedurile care reglementează funcționarea acestor echipe, precum componența, durata, locația, organizarea, funcțiile, scopul și condițiile de participare a membrilor unei echipe la activitățile de anchetă, se stabilesc prin acord scris. Membrul național la Eurojust sau adjunctul acestuia poate participa la activitățile desfășurate în cadrul echipei comune de anchetă. În relația cu statele membre ale Uniunii Europene, acordul se încheie de către prim-procurorul sau procurorul general al parchetului în care își desfășoară activitatea procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau, atunci când nu există nicio procedură penală în desfășurare pe teritoriul României, indiferent de natura infracțiunii, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de procurorul desemnat de acesta. În relația cu statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, acordul se încheie de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către procurorul desemnat de acesta”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 182, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Echipele comune de anchetă pot fi constituite și pot funcționa pe teritoriile României și ale altor state cu scopul de a facilita efectuarea de cercetări penale. Procedurile care reglementează funcționarea acestor echipe, precum și componența, durata, locația, organizarea, funcțiile, scopul și condițiile de participare a membrilor unei echipe la activitățile de anchetă se stabilesc prin acord scris. Membrul național la Eurojust sau adjunctul acestuia poate participa la activitățile desfășurate în cadrul echipei comune de anchetă. În relația cu statele membre ale Uniunii Europene și statele care sunt părți la Convenția din 19 iunie 1990 de aplicare a Acordului de la Schengen din 14 iunie 1985 privind eliminarea graduală a controalelor la frontierele comune, Schengen, acordul se încheie de către prim-procurorul sau procurorul general al parchetului în care își desfășoară activitatea procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau, în cazul în care nu există nicio procedură penală în desfășurare pe teritoriul României, indiferent de natura infracțiunii, de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de procurorul desemnat de către acesta. În relația cu statele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, acordul se încheie de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sau de către procurorul desemnat de acesta”.

 

Art. 182 alin. (1^1) din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 236/2017)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 182, după alin. (1) se introduce un nou alineat, alin. (1^1), cu următorul cuprins:

„(1^1) Pentru constituirea echipelor comune de anchetă, în cazul infracțiunilor care, potrivit legii, sunt date în competența Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism sau a Direcției Naționale Anticorupție, acordul se încheie de către procurorii șefi ai acestora sau de către procurorul desemnat de către aceștia”.

 

Art. 245^1 din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 236/2017)

 

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, după art. 245 se introduce un nou articol, art. 245^1, cu următorul cuprins:

„Art. 245^1 („Încetarea executării când România este stat de executare”)

Autoritățile române încetează executarea hotărârii imediat ce sunt informate de autoritatea competentă din statul emitent cu privire la orice hotărâre sau măsură luată conform art. 236”.

 

Art. 246 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (modificată prin Legea nr. 236/2017)

 

Vechea reglementare

În vechea reglementare, art. 246 alin. (1) prevedea:

„(1) Fondurile obținute din executarea hotărârilor de autoritățile judiciare române de executare se fac venit la bugetul de stat, dacă nu se convine altfel cu statul emitent și statul român, mai cu seamă în cazurile prevăzute la art. 233 alin. (2) lit. b)”.


Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, la art. 246, alin. (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

„(1) Fondurile obținute din executarea hotărârilor de către autoritățile române de executare se fac venit la bugetul de stat, dacă nu se convine altfel cu statul emitent și statul român”.

Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală – modificări (Legea nr. 236/2017) was last modified: decembrie 19th, 2017 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.