Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, în data de 24 iulie 2020, sub nr. x/2020, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, obligarea pârâtului la plata sumei de 750.000 RON cu titlu de daune morale şi a dobânzii legale de la data rămânerii definitive a hotărârii până la data plăţii efective.
În motivarea cererii reclamantul a arătat, în esenţă, că a fost cercetat penal în dosarul nr. x/2010 al DIICOT-Serviciul Teritorial Iaşi, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de iniţiere şi constituire de grup infracţional organizat, spălare de bani şi trafic de persoane, fiind arestat preventiv timp de 14 luni, în perioada 20.01.2010-10.03.2011, şi achitat prin sentinţa penală nr. 25/10.03.2016, pronunţată de Tribunalul Maramureş, definitivă prin decizia penală nr. 92A/30.01.2020, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, ca urmare a respingerii apelului.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 539 şi 541 alin. (1) C. proc. pen., art. 52 alin. (3) din Constituţia României şi art. 96 din Legea nr. 303/2004.
Prin întâmpinare, pârâtul a invocat inadmisibilitatea acţiunii raportat la dispoziţiile art. 539 C. proc. pen., susţinând că instanţa penală are abilitatea legală de a stabili caracterul nelegal al privării de libertate, astfel cum a fost stabilit şi prin Decizia nr. 15/18.09.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recursul în interesul legii.
(I.C.C.J., s. I civ., decizia nr. 315 din 16 februarie 2023)