Cerere privind recunoaşterea dreptului reclamantei asupra despăgubirilor stabilite prin Procesul-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole şi silvice

• H.G. nr. 1679/2008: art. 3 alin. (1)
• H.G. nr. 1679/2008: art. 6 alin. (5)
• Legea nr. 407/2016: art. 13
• Legea nr. 554/2004: art. 1 alin. (1)
• Legea nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. i) şi n)
• Legea nr. 554/2004: art. 20
• Legea nr. 554/2004: art. 7
• Legea nr. 554/2004: art. 8
• NCPC: art. 453 alin. (1)
• NCPC: art. 488 alin. (1) pct. 8
• NCPC: art. 496

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Garda Forestieră Brașov și Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, recunoașterea dreptului societății asupra despăgubirilor stabilite prin Procesul-verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole și silvice nr. 1986/09.07.2019 (întocmit de comisia constituită la nivelul comunei Băla, județul Mureș) și plata despăgubirilor în cuantum de 4.168 RON, astfel cum au fost stabilite prin procesul-verbal de constatare, precum și obligarea Ministerului la plata dobânzii legale penalizatoare pentru perioada cuprinsă între data de 8 august 2019 și până la data plății efective.

(I.C.C.J., SCAF, decizia nr. 1417 din 10 martie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul recurentuei-pârâte este nefondat.

Totodată, Înalta Curte constată că recursul recurentei-reclamante este fondat.

Argumente de fapt și de drept relevante

Cu privire la recursul formulat de pârâta Garda Forestieră Brașov

Instanța de control judiciar constată că sunt nefondate criticile recurentei-pârâte, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

În cauză, se constată că sunt relevante prevederile H.G. nr. 1679/2008.

Astfel, având în vedere procedura reglementată de actul normativ menționat, Comisia constituită potrivit art. 3 alin. (1) din acest act, în cadrul unei proceduri de cercetare administrative, constată și evaluează pagubele produse de speciile de faună de interes cinegetic culturilor agricole sau silvice și stabilește cui îi revine răspunderea civilă pentru aceste pagube, consemnând constatările într-un proces-verbal.

Prin procesul-verbal atacat, s-a constatat de către Comisia constituită potrivit art. 3 din H.G. nr. 1679/2008, că în urma cercetărilor desfășurate la sesizarea împuternicitului reclamantei a rezultat că s-au produs pagube în valoare de 4.168 RON de către exemplare din specia Cervide, în dauna culturilor agricole deținute de reclamantă. Comisia a stabilit valoarea totală a pagubei și, față de cele constatate, că răspunderea civilă „nu revine B.”.

Potrivit art. 6 alin. (5) din H.G. nr. 1679/2008, procesele-verbale încheiate se aprobă prin decizie a conducătorului structurii teritoriale de specialitate a autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în a cărui rază de competență s-a produs paguba, decizie care poate fi contestată potrivit art. 7 și 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Așa fiind, Garda Forestieră Brașov avea obligația să consemneze într-o decizie manifestarea sa de voință cu privire la aprobarea/neaprobarea procesului-verbal întocmit de Comisie. Prin răspunsul la plângerea prealabilă, pârâta a arătat că nu a emis decizia de aprobare a procesului-verbal de constatare deoarece nu s-a stabilit în sarcina cui revine obligația plății despăgubirilor.

Instanța de control judiciar reține că în procesul-verbal atacat se menționează că răspunderea civilă pentru pagubele constatate și evaluate nu revine gestionarului fondului cinegetic.

Se constată că în procesul-verbal se consemnează că modul de îndeplinire a obligațiilor de către proprietar și gestionarul faunei cinegetice a fost stabilit de către comisie, astfel, persoana care răspunde pentru pagube se stabilește în funcție de aceste elemente și în baza prevederilor art. 13 din Legea nr. 407/2016.

Prin urmare, întrucât Comisia a constatat că pagubele au fost cauzate de cervide, specie prevăzută în Anexa 1 din Legea nr. 407/2015, în fondul cinegetic situat în intravilan, față de prevederile art. 13 alin. (2)-(3) din Lege, despăgubirile se suportă fie de gestionarul faunei cinegetice de pe cuprinsul fondurilor cinegetice în cauză, dacă acesta nu și-a îndeplinit obligațiile pentru prevenirea pagubelor, fie de către autoritatea publică centrală care răspunde de vânătoare, prin structurile teritoriale de specialitate, din bugetul aprobat cu această destinație, dacă gestionarul fondului cinegetic și proprietarul și-au îndeplinit obligațiile.

Instanța de control judiciar reține, raportat la constatările Comisiei cu privire la locul în care s-a produs paguba, specia implicată și modul de îndeplinire a obligațiilor ce revin proprietarului și gestionarului fondului cinegetic, având în vedere și prevederile legal menționate, că în mod corect judecătorul fondului a reținut că constatarea în sensul că nu gestionarul fondului cinegetic răspunde de pagube implică în mod necesar atragerea răspunderii autorității centrale care răspunde de vânătoare.

Așadar, refuzul recurentei – pârâte de a emite decizia de aprobare a procesului-verbal de constatare și evaluare a pagubelor, motivat formal prin inserarea mențiunii că răspunderea civilă pentru pagube revine autorității publice centrale pentru silvicultură în loc de autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, este nejustificat, întrucât la data constatării pagubei produse în cauză, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor constituia un singur minister, iar delimitarea atribuțiilor legale prin acte normative a avut loc la o dată ulterioară.

În aceste condiții, s-a apreciat în mod corect că manifestarea de voință a pârâtei a fost exprimată cu exces de putere în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) și n) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la recursul recurentei-reclamante se constată că este fondat.

Instanța de control judiciar reține că pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor are calitate procesuală pasivă, având în vedere prevederile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 407/2006, potrivit cărora Ministerului îi revine obligația de a acorda despăgubirile pentru pagubele produse în cauză, de o specie care figurează în Anexa 1 a Legii, așa încât această excepție va fi respinsă.

Așa cum s-a reținut, prin procesul-verbal atacat s-a constatat, de către Comisia constituită potrivit art. 3 din H.G. nr. 1679/2008, că în urma cercetărilor desfășurate a rezultat că s-au produs pagube în valoare de 4.168 RON, de către exemplare din specia Cervide.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte reține că întrucât pârâta Garda Forestieră, instituție aflată în subordinea ministerului pârât, a fost obligată să recunoască drepturile în cauză și să aprobe procesul-verbal de constatare, pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor poate fi obligat la plata despăgubirilor solicitate.

Din această perspectivă sunt relevante prevederile art. 13 alin. (6) din Legea 407/2006, în vigoare la momentul producerii pagubei, care prevăd că „Plățile către beneficiarii despăgubirilor se fac în termen de maximum 30 de zile de la emiterea deciziei de constatare”.

În alin. (5) al art. 13 din legea 407/2006, în forma în vigoare la momentul producerii pabubei, se arată că decizia de constatare trebuia în mod obligatoriu emisă în termen de 72 de ore de la sesizarea comisiei de constatare.

Prin urmare, se constată că instituțiile pârâte sunt în culpă pentru nerespectarea termenelor de aprobare și plată a despăgubirilor, iar ministerul nu se poate apăra susținând că nu putea plăti despăgubirile pentru că Garda Forestieră nu a aprobat procesul-verbal de constatare.

Or, Garda Forestieră face parte din structura ministerului pârât, fiind în subordinea acestuia, așa încât sunt incidente prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora drepturile și interesele legitime ale reclamantei sunt vătămate grav prin nesoluționarea corespunzătoare a cererii de acordare de despăgubiri în termenele impuse de lege.

În cauză, se constată că a trecut mai mult de un an de la data la care au fost sesizate și constatate pagubele produse, fără ca societatea reclamantă să își încaseze drepturile care i se cuvin potrivit legii.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 13 alin. (4) din Legea vânătorii și protecției fondului cinegetic nr. 407/2006, „Despăgubirile pentru pagubele produse de către exemplarele din speciile de faună de interes cinegetic cuprinse în anexa nr. 2 se suportă de autoritatea publică centrală pentru proiecția mediului, din bugetul aprobat cu această destinație”.

Se observă că, în cauză, starea de fapt consemnată în procesul-verbal atacat nu a fost contestată de pârâți, iar dreptul la despăgubiri al reclamantei este stabilit prin dispozițiile art. 13 alin. (1) din Legea nr. 407/2006, în speță, factorul cauzator al prejudiciului este dovedit de procesul-verbal care formează obiectul litigului, prejudiciul cauzat este, de asemenea, dovedit prin același înscris, necontestat, iar legătura de cauzalitate este evidentă.

Așa fiind, instanța de control judiciar constată că, în cauză, conduita ambelor autorități publice, care au încercat să-și motiveze pasivitatea prin interpretarea secvențială, contrară scopului pentru care au fost edictate, a dispozițiilor normative privind condițiile și procedura de acordare a despăgubirilor prevăzute de art. 13 din Legea nr. 407/2006, conturează un refuz de rezolvare a cererii reclamantei, act administrativ asimilat în accepțiunea art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, care dă naștere obligației de plată a despăgubirilor pentru acoperirea vătămării produse.

Referit la motivul de casare întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., se constată că acesta a fost invocat în subsidiar.

Temeiul legal al soluțiilor adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, va respinge recursul pârâtei ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Totodată, va admite recursul formulat de reclamantă, va casa în parte sentința atacată, va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, va admite cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și va obliga acest pârât la plata sumei de 4168 RON către reclamantă, cu titlu de despăgubiri, menținând celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

De asemenea, va aplica prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora „Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată”.

Sursa informației: www.scj.ro.