JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Sancţiune referitoare la încălcarea eticii universitare. Interpretare probatoriu. Principiul nediscriminării şi egalităţii de şanse

11 iun. 2019
Vizualizari: 54
  • Legea nr. 1/2011: art. 318 326

Inducerea unei stări de incertitudine cu privire la modul de finalizare a studiilor universitare poate fi calificată drept o încălcare a integrității academice la care se referă art. 2 alin. (1) lit. a) din Codul de etică și deontologie universitară, sub forma unei acțiuni care să afecteze binele unei persoane.
În egală măsură, o modalitate intimidantă de examinare a unui student la susținerea proiectului de diplomă a acestuia se circumscrie încălcărilor eticii universitare prevăzute la art. 3 alin. (1) lit. i) din Cod referitoare la intimidare în forma abuzului de putere.
Încadrarea în drept presupune o prealabilă confirmare a faptelor de natură să exprime în concret în ce mod au fost încălcate principiile de etică inserate în Codul de etică și deontologie universitară. Probatoriul administrat în cauză nu este de natură să contureze în concret o anumită încălcare a normelor etice reținute în actele contestate
Nediscriminarea nu echivalează în orice situație cu ideea de egalitate absolută și uniformitate, sens în care volumul diferit al materialelor sau diferințele de limbi străine din care au fost preluate materialele pentru traduceri, la care face referire apelanta, constituie elemente de diferență inerente studiului unei materii, fără a implica însă în mod necesar o încălcare a principiilor de etică menționate.

(Curtea de Apel București, s. a VII-a civ., Decizia civilă nr. 3164 din data de 11 iunie 2019)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Sancțiune referitoare la încălcarea eticii universitare. Interpretare probatoriu. Principiul nediscriminării și egalității de șanse was last modified: decembrie 24th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.