JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Modificare/încetare raport de serviciu. Acordare despăgubiri salariale

29 mart. 2019
Vizualizari: 35
  • Legea nr. 188/1999: art. 106 alin. (1)

Prima instanță a interpretat dispozițiile art. 106 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 cu nerespectarea scopului avut în vederea la adoptarea acestor dispoziții normative. Astfel potrivit acestor din urmă dispoziții legale „În cazul în care raportul de serviciu a încetat din motive pe care funcționarul public le consideră netemeinice sau nelegale, acesta poate cere instanței de contencios administrativ anularea actului administrativ prin care s a constatat sau s a dispus încetarea raportului de serviciu, în condițiile și termenele prevăzute de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, precum și plata de către autoritatea sau instituția publică emitentă a actului administrativ a unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public.” Prin urmare se constată că aceste dispoziții legale vizează situația în care obiectul acțiunii este un act administrativ individual prin care s a dispus încetarea din orice motive raportul de serviciu al funcționarului public, situație în care este justificată soluția legiuitorului în sensul că se impune, în considerarea repunerii funcționarului public în situația anterioară emiterii actului nelegal și acordarea despăgubirii egale cu salariile indexate, majorate și recalculate, și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat funcționarul public, ipoteza premisă fiind aceea că funcționarul public nu a mai beneficiat în perioada în care actul administrativ de încetare a raporturilor de serviciu de drepturile salariale aferente funcției ocupată anterior de acesta, iar nu și situația precum este aceea din prezenta cauză în care funcționarul public a beneficiat în urma modificării raporturilor de serviciu prin aplicarea mobilității înaltului funcționar public de drepturi salariale noii funcții rezultată în urma aplicării acestei mobilități, însă de care a beneficiat ulterior aplicării mobilității în considerarea continuării raporturilor de serviciu aferente funcției de înalt funcționar public.

(Curtea de Apel București, s. a VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal, decizia civilă nr. 1576 din data de 29 martie 2019)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Modificare/încetare raport de serviciu. Acordare despăgubiri salariale was last modified: decembrie 24th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.