JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Decizie de încetare de drept a raporturilor de muncă, nedesfiinţată. Respingere cerere de reintegrare în funcţia de preot

4 oct. 2018
Vizualizari: 25
  • Cod penal din 1968: art. 64 lit. a) teza II b) şi c)
  • Cod penal: art. 297 alin. (1)
  • Codul muncii: art. 50 alin. l lit. i)

Apelantul a avut calitatea de preot, în cadrul Protopopiatului (…) (…), a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., i au fost interzise, prin decizia penală definitivă pronunțată, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza II, b), c) C. pen. cu referire la calitatea de preot, pe o durată de 2 ani de zile, ca pedeapsă complementară. Ca urmare, s a emis o decizie de către angajator prin care s a constatat încetarea de drept a contractului individual de muncă, decizie ce nu a fost contestată la data soluționării litigiului în primă instanță.
Chiar dacă în apel, din verificarea sistemului ECRIS, s a constat faptul că decizia a fost contestată, până la o modificare, desființare a acesteia, cererii de reintegrare în funcția de preot nu i putea da o soluție favorabilă.

(Curtea de Apel Oradea, Secția I a civilă, decizia civilă nr. 930 din 4 octombrie 2018)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Decizie de încetare de drept a raporturilor de muncă, nedesființată. Respingere cerere de reintegrare în funcția de preot was last modified: decembrie 29th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.