JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acţiune privind plata despăgubirilor întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 221/2009privind condamnările cu caracter politic şi măsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Despăgubiri băneşti acordate pentru prejudiciul suferit

23 feb. 2011
Vizualizari: 28
  • Legea nr. 221/2009

În materia despăgubirilor morale, legiuitorul nu a stabilit criterii legale ori repere obiective pentru determinarea prejudiciului moral, însă în lipsa acestora și în aplicarea principiilor legale enunțate, instanțele au analizat atât suferințele efective produse autorului reclamantei, cât și repercursiunile faptelor imputate asupra părții însăși, procedând, în scopul asigurării unui echilibru între prejudiciul moral suferit care nu va putea fi înlăturat niciodată în totalitate, la cuantificarea despăgubirilor acordate, de asemenea manieră, care să permită celui prejudiciat să beneficieze de o reparațiune de natură a atenua suferințele morale suferite, fără a se ajunge însă la situația îmbogățirii fără just temei.
În termenii Convenției europene a drepturilor omului, criteriul echității în materia despăgubirilor morale are în vedere necesitatea ca persoana vătămată, victima să primească o satisfacție echitabilă pentru prejudiciul moral suferit, cu efecte compensatorii, dar, în același timp, despăgubirile să nu se constituie în amenzi excesive pentru autorii prejudiciului și nici venituri nejustificate pentru victime.

(I.C.C.J., secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr. 1600 din 23 februarie 2011)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acțiune privind plata despăgubirilor întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Despăgubiri bănești acordate pentru prejudiciul suferit was last modified: octombrie 26th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.