JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acţiune în contencios administrativ prin care se invocă apărarea unui interes legitim public. Condiţia justificării în principal a unui interes legitim privat

25 feb. 2010
Vizualizari: 86
  • Legea nr. 554/2004: art. 1 alin. (1) şi Legea nr. 554/2004: art. 8 alin. (1)

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu modificărileși completările ulterioare, orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ, se poate adresa instanței de contencios, interesul legitim putând fi atât privat, câtși public. Din dispozițiile art. 8 alin. (1)¹ din aceeași lege, rezultă că persoanele fizice pot formula capete de cerere prin care invocă apărarea unui interes legitim public numai în subsidiar, în măsura în care vătămarea interesului legitim public decurge logic din încălcarea dreptului subiectiv sau a interesului legitim privat.
În raport cu aceste dispoziții, acțiunea îndreptată doar împotriva actului administrativ în temeiul căruia a fost emis actul presupus vătămător, fără ca reclamantul să fi cerut în principal anularea acestuia din urmă – ce a produs efecte directe asupra drepturilor și intereselor sale legitime – nu va putea fi justificată prin invocarea unui interes legitim public.

(I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 1054 din 25 februarie 2010)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

JURISPRUDENȚĂ PRELUCRATĂ Acțiune în contencios administrativ prin care se invocă apărarea unui interes legitim public. Condiția justificării în principal a unui interes legitim privat was last modified: august 24th, 2023 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.