Infracțiuni de abuz în serviciu și delapidare. Respingerea apelurilor declarate de inculpat ca fiind nefondate

• Legea nr. 78/2000: art. 13^2
• NCC: art. 1357
• NCP: art. 295 alin. (1)
• NCP: art. 297 alin. (1)
• NCP: art. 74
• NCPP: art. 16 lit. b) teza I
• NCPP: art. 25 alin. (1)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 396 alin. (5)
• NCPP: art. 397 alin. (1)
• NCPP: art. 417 alin. (2)
• NCPP: art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b)

Prin Sentința penală nr. 120 din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018, în baza art. 295 alin. (1) C. pen., s-a dispus condamnarea inculpatului A. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare.

În baza art. 67 alin. (2) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 3 ani.

În temeiul art. 65 alin. (1) C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen.

S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat prin Sentința penală nr. 47/2015 a Curții de Apel Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 471/A din data de 18.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În baza art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 raportat la art. 85 alin. (1) C. pen. din 1969, s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante de 1 an închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 47/2015 a Curții de Apel Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 471/A din data de 18.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 73/A din 2 martie 2021)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Examinând actele dosarului și sentința penală apelată atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că apelurile formulate sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Cu privire la apelul formulat de inculpat:

În primul rând, Înalta Curtea constată că instanța de fond, în mod corect, a reținut situația de fapt pe baza probatoriului complex administrat care a lămurit particularitățile speței sub toate aspectele.

Prima instanța în mod just prin încheierea din 16 mai 2019 a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului A., din infracțiunea de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 în infracțiunea de delapidare prev. de art. 295 alin. (1) C. pen.

Determinant, relativ la încadrarea juridica a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul este împrejurarea că acesta având calitatea de funcționar public și atribuții referitoare la „gestionarea sumei de 642.812,64 RON” care a fost consemnată la dispoziția sa în temeiul unor prevederi legale, a folosit această sumă în interes personal și pentru îndestularea creditorilor din alte dosare execuționale.

Ascultat de către Înalta Curte, în prezența apărătorului ales, inculpatul A. nu a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat în primă instanță, precizând că nu se face vinovat de cele reținute în rechizitoriu și în hotărârea primei instanțe, și a solicitat achitarea sa în baza art. 396 alin. (5) rap. la 16 lit. b) teza I din C. proc. pen. sub aspectul comiterii infracțiunii de delapidare prev de art. 295 din C. pen.

La solicitarea inculpatului A., Înalta Curte de Casație și Justiție prin încheierea din 28 iulie 2020 a încuviințat administrarea probei testimoniale, sens în care au fost audiați sub prestare de jurământ martorii C., P. și V., depozițiile acestora neaducând elemente față de starea de fapt reținuta de prima instanță.

De asemenea, a fost administrată proba cu înscrisurile prezentate de inculpat, respectiv adresele formulate de apărătorul inculpatului către H. și B., raportul de expertiză contabilă, completare la raportul de expertiză, extrasele de cont), acestea nefiind relevante în cauză.

Un observator obiectiv în sensul jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv o persoană responsabilă, cu un nivel mediu de inteligență, fără studii juridice, bine integrată în societate, examinând actele și lucrările dosarului, cu siguranță ar aprecia că starea de fapt reținută de procuror și confirmată de prima instanță corespunde întru totul adevărului și prin urmare inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de delapidare, pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, prezumția de nevinovăție, a cărei beneficiar a fost acesta, fiind răsturnată în mod indubitabil.

Înalta Curtea, dincolo de orice dubiu rezonabil, și-a format convingerea că susținerea inculpatului privind nevinovăția sa nu are suport faptic și juridic, spre a induce ipoteza că acesta nu a săvârșit infracțiunea de delapidare.

Prima instanță a prezentat în mod judicios argumentele sale, sub aspectul condamnării inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 295 C. pen., argumente care, de altfel, dată fiind pertinența și temeinicia acestora, sunt însușite în totalitate de către Înalta Curte însă, în completarea acestora pentru întărirea convingerii unui observator obiectiv ce ar analiza prezenta cauză se arată:

Starea de fapt, expusă în rechizitoriul parchetului, confirmată de prima instanță și judecătorii investiți să soluționeze prezentul apel corespunde, întru totul, adevărului, fiind evident ca fapta inculpatului întrunește elementele de tipicitate ale infracțiunii de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) C. pen. text de lege în baza căruia, în mod temeinic și legal, prima instanță a dispus condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare cu privare de libertate. Infracțiunea a fost săvârșită cu intenție directa, în condițiile în care, pe de o parte, inculpatul avea pregătire juridică corespunzătoare profesiei de executor, astfel că înțelegea și cunoștea regimul juridic specific al sumei consemnate de partea civilă, iar pe de altă parte, chiar el însuși a dispus prin încheieri suspendarea executării și a distribuirii sumei, la solicitarea B. care i-a și indicat în mod expres textul de lege incident. Inculpatul a desfășurat acte repetate de însușire și folosire a sumelor de bani aparținând părții civile și care erau în gestiunea sa în temeiul unor dispoziții legale specifice în materie de executare silită. Împrejurarea că o parte a sumei cheltuite a fost folosită în interes propriu, iar o altă parte pentru plata de creanțe recuperate în calitate de executor (pentru plata cărora nu avea însă rezerve financiare suficiente, probabil din cauza unor cheltuieli exagerate anterioare), nu prezintă relevanță sub aspectul întrunirii condițiilor de tipicitate ale infracțiunii.

Practic infracțiunea de delapidare a fost săvârșită în mod repetat, prin acte de executare succesive în baza unei rezoluții infracționale unice, în baza unui mod deficitar de organizare al activității și probabil pentru acoperirea unor cheltuieli anterioare.

Susținerea inculpatului privind nevinovăția sa, sfidează evidența, probatoriul administrat dovedind dincolo de orice dubiu rezonabil, că acesta a dispus de sumele de bani consemnate de partea civilă, singura justificare a acestuia fiind în sensul încercării „de a pasa răspunderea” în mod total nedovedit către alte persoane respectiv executorii care i-au preluat activitatea după excluderea sa din profesie.

Mai mult, această concluzie este întărită și de împrejurarea ca practic, în mod constant inculpatul a dispus după cum a considerat de cuviință de suma de bani consemnată, soldul menținându-se în general sub valoarea de 300.000 RON – respectiv 286.478,48 RON la data epuizării activității infracționale, 18.12.2015, data încetării calității de executor judecătoresc a acestuia ca urmare a rămânerii definitive a hotărârii de condamnare anterioare.

Contrar susținerilor inculpatului în sensul ca martorul C. și-ar fi însușit o parte din suma de bani consemnată, pe rulajul contului ar fi trebuit identificate indicii ale unor astfel de operațiuni, Înalta Curte reține că în realitate, începând cu data de 23 iulie 2017 și până la sfârșitul lunii, s-au efectuat operațiuni obișnuite, atât cu cardul cât și cu token-ul.

Astfel, la data de 5 august 2015, se reține că s-a efectuat o nouă tranzacție la comerciant în zona Călărași, la data de 6 august 2015, iar ultima tranzacție a fost efectuată în acea zonă la data de 13 august 2015.

Așadar, în perioada 04 august 2015 – 13 august 2015, card-ul B. a fost în posesia unei persoane care putea călători, nicidecum în posesia martorului C. care se afla la serviciu pe raza Curții de Apel Suceava. Ulterior, s-au înregistrat retrageri de numerar atât în municipiul Botoșani, cât și în municipiul Dorohoi, precum și în Onești și Miercurea-Ciuc la data de 24.08.2015.

Din cele anterior menționate, rezultă că inculpatul s-a aflat în posesia card-ului B., iar referitor la token, în perioada de 10 zile nu apare nicio operațiune efectuată cu acest instrument bancar, întrucât efectuarea de operațiuni cu token-ul presupune deținerea mai multor elemente, ca de exemplu cont beneficiar, CUI, pe care nu îți permiți să le folosești în vacanță.

Or, în fapt, apar operațiuni efectuate cu token-ul și se observă că s-au efectuat plăți inclusiv pentru cafea, energie electrică birou, iar astfel de plăți nu puteau fi efectuate de către martorul C.

Totodată, Înalta Curte, analizând însă extrasul de cont nu rezultă că martorul ar fi efectuat vreo ridicare de numerar, din contră, astfel de operațiuni au fost efectuate de către inculpat, atât anterior cât și ulterior încetării calității de executor judecătoresc, fiind vorba despre 10.000 RON retrași de la ghișeul băncii în data de 13.12.2015, 5.000 RON la data de 8.12.2015, respectiv 10.000 RON la data de 22.09.2016.

Prin urmare, Înalta Curte concluzionează că singura persoană care a dispus cu privire la sumele de bani din cont, implicit și de suma 642.812,64 RON reprezentând garanția depusă de partea civilă B. S.A., a fost inculpatul A., atât în perioada în care a avut calitatea de executor judecătoresc, cât și ulterior.

De altfel, abia la data de 30 martie 2018 SCPEJ G. a luat măsuri cu privire la contul bancar menționat mai sus, al fostului BEJ A., notificând banca, pentru ca ulterior să suspende dreptul de folosire a aplicației online cu privire la acest cont, la 10.04.2018, respectiv să-l închidă în totalitate, la 11.05.2018.

Nu este întemeiată nici cea de-a doua apărare a inculpatului, respectiv că suma lipsă fie trebuia completată cu veniturile biroului (care au fost încasate de alți executori după încetarea calității de executor a inculpatului), fie se regăsea în celelalte conturi ale biroului de executor al inculpatului.

Cu privire la solicitarea subsidiară relativ la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului A.:

Înalta Curte, efectuând o proprie analiză a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, are în vedere modalitatea de săvârșire a infracțiunii (delapidare de către o persoană ce are calitatea de funcționar public), scopul urmărit și realizat (folosirea în interes personal), nivelul de educație (studii superioare – funcționar public – executor judecătoresc)

În ceea ce privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, Înalta Curte apreciază că aceasta a fost just individualizată, în raport, cu criteriile de individualizare prevăzute de art. 74 din C. pen., prima instanță ținând seama de circumstanțele personale ale inculpatului, de gradul de educație și poziția socială, atitudinea nesinceră avuta în fața organelor judiciare de negare a unor aspecte vădite,clare, aplicând o pedeapsă orientată spre limita minimă prevăzută de lege cu privare de libertate, cu convingerea că această modalitate de individualizare a executării pedepsei este singura de natură să imprime inculpatului o atitudine corectă, onestă față de norma de drept și regulile elementare de conviețuire socială.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că prima instanță a stabilit corespunzător pedeapsa aplicata inculpatului, neimpunându-se realizarea unei noi reindividualizări a sancțiunii aplicate.

În egală măsură, Înalta Curte constată că în mod judicios s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentința penală nr. 47/2015 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 471/A din 18.12.2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și aplicarea dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni.

Cu privire la apelul formulat de partea civilă:

Înalta Curte observă că apelul formulat de partea civilă prin care se solicită obligarea inculpatului la plata sumei de 642.812,64 RON, este nefondat.

Prima instanță în mod legal și temeinic și-a argumentat soluția dispunând admiterea în parte a acțiunii civile și obligarea inculpatului la plata către partea civilă S.C. B. S.A. a sumei de 594.778,58 cu titlu de despăgubiri civile, prin raportare la dispozițiile art. 1357 C. civ. potrivit cărora „Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare” combinate cu art. 25 alin. (1) și art. 397 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, suma totală delapidată este cea corespunzătoare soldului minim al contului, respectiv 594.778,58 RON (atinsă la data de 6.12.2014). Faptul că la data încetării activității infracționale (18.12.2015) soldul contului era mai ridicat, nu poate conduce la concluzia că suma delapidată a fost mai mare.

Paguba efectiv cauzată părții civile prin infracțiunea de delapidare este în cuantum de 594.778,58 RON, prejudiciu nerecuperat, astfel că se impune repararea acestuia.

Sintetizând, Înalta Curte și-a format convingerea că Sentința penală nr. 120 din 29 octombrie 2019 a Curții de Apel Suceava este legală și temeinică, fiind pronunțată după o analiză judicioasă și exhaustivă a datelor cauzei.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte în baza art. 421 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpatul A. și partea civilă B. S.A. împotriva Sentinței penale nr. 120 din 29 octombrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, în Dosarul nr. x/2018.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. îi va obliga pe apelanți la câte 500 RON cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.