Infracţiunea de trafic de minori. Criminalitate seculară

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

În cazul în care activitatea infracțională desfășurată de traficant reunește două sau mai multe dintre modalitățile alternative (de exemplu, făptuitorul mai întâi recrutează victima, apoi o transportă în țara de destinație unde o transferă altei persoane, în scopul exploatării), fapta acestuia nu va constitui un concurs de infracțiuni, ci o singură infracțiune compusă dintr‑un ansamblu de acte diferite executate în baza unei rezoluții infracționale unice.

Pentru existența infracțiunii de trafic de minori incriminată în art. 211 alin. 2 C. pen., este necesar ca modalitățile alternative prevăzute de lege să fie realizate printr‑unul din următoarele mijloace cu caracter alternativ, și anume: amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a‑și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.

Urmarea imediată. Urmarea sau rezultatul este cea de‑a doua componentă a laturii obiective a infracțiunii. Nu există infracțiune care să nu producă un rezultat, pentru că orice infracțiune aduce atingere unei valori sociale ocrotite de legea penală și pentru că, în mod obligatoriu, orice asemenea atingere se concretizează într‑o anumită urmare care, tocmai datorită faptului că lovește într‑o valoare pe care legea o apără, este socialmente periculoasă.

În cazul traficului de minori, aceasta constă în starea de pericol creată pentru atributele fundamentale ale persoanei – în special a libertății individuale și a relațiilor sociale a căror normală desfășurare este condiționată de ocrotirea acestei valori sociale – și se produce independent de atingerea scopului exploatării victimei, fiind suficient ca făptuitorul să acționeze în vederea acestei finalități, și nu în realizarea ei efectivă.

Pe lângă starea de pericol care constituie urmarea imediată, traficul de minori poate avea uneori și anumite consecințe obiective – când infracțiunea este una de rezultat – constând în lezarea adusă corpului victimei prin vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătății, contaminarea vremelnică, avortul provocat ilegal, ori chiar moartea sau sinuci­derea victimei.

Producerea unui anumit rezultat nu este o cerință obligatorie pentru existența infrac­țiunii de trafic de ființe umane ci determină reținerea unei forme agravante a infracțiunii.

Legătura de cauzalitate. Raportul de cauzalitate dintre acțiunea sau inacțiunea făptui­torului și rezultatul acesteia este o altă componentă a laturii obiective a infracțiunii.

Latura obiectivă a infracțiunii de trafic de ființe umane, în general, și a celei de trafic de minori, în special, este realizată numai atunci când între acțiunea făptuitorului realizată prin modalitățile prevăzute și urmarea imediată se poate stabili cu certitudine existența unui raport de cauzalitate.

3.2. Latura subiectivă

Latura subiectivă a conținutului oricărei infracțiuni constă în totalitatea condițiilor cerute de lege cu privire la atitudinea psihică a făptuitorului – sub raportul conștiinței și a voinței sale – față de materialitatea faptei pe care a comis‑o (acțiune, inacțiune, rezultat, raport de cauzalitate), pentru ca acea faptă să poată constitui o infracțiune.

Ca formă de vinovăție prin care pot fi săvârșite infracțiunile de trafic de persoane este intenția, iar în modalitatea normativă prevăzută de art. 211 C. pen., intenția nu poate fi decât directă, deoarece acțiunile care compun elementul material al laturii obiective au ca finalitate subiectivă scopul exploatării minorului.

Exploatarea unei persoane este prevăzută de art. 182 C. pen., în acest fel abrogând art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001, actuala reglementare preluând în mare măsură textul vechii reglementări (lit. e) de la art. 182 este reprodusă astfel cum a fost modificată prin art. 245 pct. 20 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal din 24 octombrie 2012, M. Of. nr. 757/2012), care prevede că:

„Prin exploatarea unei persoane se înțelege:

a) supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat;

Această normă presupune supunerea unei persoane la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii prin constrângere, adică împotriva voinței sale, în alte cazuri decât cele admise de dispozițiile legale.

Potrivit reglementărilor Convenției Europene a Drepturilor Omului (art. 4 par. 3), Constituția României, revizuită, art. 42 alin. (2), Codului muncii (art. 4 alin. 3) și Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, nu se consideră muncă forțată:

– orice muncă impusă în mod normal unei persoane supuse detenției în condițiile legale sau în timpul în care se află în libertate condiționată;

– orice serviciu cu caracter militar sau, în cazul celor care refuză să satisfacă serviciul militar din motive de conștiință în cazul în care acest lucru este recunoscut ca legitim, un alt serviciu, în locul serviciului militar obligatoriu;

– orice serviciu adus în situații de criză sau de calamități, care amenință viața sau bunăstarea comunității;

– orice muncă sau serviciu care face parte din obligațiile civile normale.

b) ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;

Sclavia reprezintă statutul sau condiția unei persoane asupra căreia este exercitată oricare putere sau toate puterile atașate de proprietate.

Ținerea în stare de sclavie ”presupune instituirea statutului sau condiției asupra unei persoane față de care se exercită o anumită sau toate puterile atașate dreptului de pro­prietate. Alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire înseamnă acele procedee prin care se împiedică în mod ilegal o persoană să se deplaseze și să acționeze potrivit voinței sale; sau acțiunea de a subjuga sau înrobi o persoană sau mai multe persoane”^[8].

Combaterea sclaviei a constituit obiectul a numeroase acorduri internaționale:

– Convenția de la Geneva din 1921 pentru reprimarea traficului femeilor și copiilor;

– Convenția de la Geneva din 1926 privitoare la sclavie;

– Convenția suplimentară privitoare la abolirea sclaviei, a traficului de sclavi și a instituțiilor și practicelor similare sclaviei, semnată la Geneva în 1956.

România a aderat la toate aceste convenții.

c) obligarea la practicarea prostituției, la manifestări pornografice în vederea pro­ducerii și difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală;

Obligarea constă în silirea, constrângerea fizică a unei persoane, la practicarea prosti­tuției care, potrivit art. 213 alin. (4) C. pen., reprezintă „întreținerea de acte sexuale cu diferite persoane în scopul obținerii de foloase patrimoniale pentru sine sau pentru altul”.

Nu se cere ca acțiunea de constrângere (fizică sau morală) să fie exercitată în condițiile art. 24 sau ale art. 25 C. pen.

În art. 374 C. pen. a fost incriminată pornografia infantilă, pe de o parte, pentru a elimina suprapunerea unor dispoziții în materie, iar, pe de altă parte, pentru a transpune în cadrul normei de incriminare dispozițiile Deciziei‑cadru a Consiliului Uniunii Europene
nr. 2004/68 JAI din decembrie 2003 privind lupta împotriva exploatării sexuale a copiilor și pedepsirea pornografiei.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 374 alin. (4) C. pen., prin materiale pornografice cu minori se înțelege orice material care prezintă un minor având un comportament sexual explicit sau care, deși nu prezintă o persoană reală, simulează, în mod credibil, un minor având un astfel de comportament.

Obligarea la manifestări pornografice în vederea producerii și difuzării de materiale pornografice constă în silirea unei persoane de a exprima, crea, realizare o activitate sexuală, în vederea răspândirii sau propagării lor.

d) obligarea la practicarea cerșetoriei;

A obliga o persoană la practicarea cerșetoriei înseamnă a determina, inclusiv prin constrân­gere, un minor sau o persoană cu dezabilități fizice sau psihice să apeleze în mod repetat la mila publicului pentru a cere ajutor material sau a beneficia de foloase patri­moniale de pe urma acestei activități.

e) prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană, în mod ilegal.”

Potrivit art. 142 lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății cu modificările și completările ulterioare, prin „organ” se înțelege „partea diferențiată în structura unui organism, adaptată la o funcție definită, alcătuită din mai multe țesuturi sau tipuri celulare, prezentând vascularizație și inervație proprii”^[9], iar conform art. 146 lit. d) prin „prelevare” se înțelege „recoltarea de organe și/sau țesuturi și/sau celule de origine umană sănătoasă morfologic și funcțional, cu excepția autotransplantului de celule stern hematopoietice când celulele sunt recoltate de la pacient, în vederea realizării unui transplant”^[10].

Expresia „în mod ilegal” semnifică prelevarea de organe, țesuturi sau celule de origine umană efectuată cu încălcarea prevederilor Legii nr. 95/2006, adică fără consimțământul dat în condițiile legii ori fără drept.

Expresia „exploatarea unei persoane” s‑a impus printre expresiile cărora li s‑a explicat înțelesul în Partea Generală a Codului penal, întrucât cu ajutorul ei se explică conținutul normei care trebuie avut în vedere la examinarea conținutului legal al unora dintre infrac­țiunile incriminate, așa cum este cazul: traficului de persoane (art. 210); traficului de minori (art. 211); exploatarea cerșetoriei (art. 214); folosirii unui minor în scop de cerșetorie (art. 215); folosirea serviciilor unei persoane exploatate (art. 216).

Traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora se implică în mod conștient și prevede consecințele lor, urmărind producerea acestora.

3.3. Formele și modalitățile de săvârșire a infracțiunii de trafic de minori

Infracțiunile incriminate în art. 211 C. pen. sunt infracțiuni comisive, săvârșirea lor fiind susceptibilă de o desfășurare în timp.

Actele de pregătire ale traficului de minori constând în organizarea săvârșirii infrac­țiunii sunt posibile, însă nu sunt incriminate.

Tentativa este posibilă și se pedepsește.

Consumarea are loc în momentul în care s‑a executat cel puțin una dintre acțiunile de traficare ce compun elementul material și s‑a produs urmarea imediată a infracțiunii, res­pectiv crearea stării de pericol (infracțiunea se consumă chiar dacă scopul nu a fost realizat).

Dacă faptele (de recrutare, transportare, transfer, cazare, preluare) se comit la intervale mai mari de timp și cu aceeași reprezentare delictuoasă ele vor lua forma unei infracțiuni continuate.

Epuizarea are loc atunci când elementul material al laturii obiective se înfăptuiește prin acțiunile de transportare, transferare și cazare care, prin natura lor, au un caracter con­tinuu și se prelungesc în timp, încetând odată cu încetarea respectivei activității infracționale.

În cazul modalităților prin care se realizează elementul material al infracțiunilor de trafic de minori, făptuitorul poate efectua, în temeiul aceleiași rezoluții infracționale, mai multe acte de recrutare, transportare, transferare, cazare sau primire a unei persoane, situație în care infracțiunea dobândește o formă continuă, în sensul dispozițiilor art. 41 alin. (2) C. pen. și care se epuizează în momentul săvârșirii ultimului act în realizarea acestei rezo­luții sau în momentul descoperirii infracțiunii.

Dispozițiile art. 211 alin. 1 C. pen. stabilesc modalitățile de săvârșire a infracțiunii în varianta tip, pe când alin. 2 al aceluiași articol prevede modalitățile agravante care atrag un regim sancționator mai sever.

Deși importanța și specificul valorilor sociale ce fac obiectul ocrotirii penale prin incriminarea activităților de traficare a minorilor, în scopul exploatării acestora, sistemul sancționator instituit de legiuitor nu mai este la fel de sever așa cum era prevăzut anterior
în Legea nr. 678/2001, ceea ce răspundea necesității reprimării și contracarării acestui fenomen.

Astfel că, în veche legislație pentru traficul de minori regimul sancționator în varianta tip era de la 3 la 12 ani, spre deosebire de legislația actuală care prevede ca și sancțiune închisoarea între 3 și 10 ani.

Pentru varianta agravantă, art. 13 alin. 2 din Legea nr. 678/2001 prevedea că „dacă fapta prevăzută la alin. (1)^[11] a fost săvârșită asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi”, spre deosebire de reglementarea din actualul Cod Penal, care nu face nicio diferență între minori în funcție de categoria de vârstă în care se încadrează.

De asemenea, același art. 13 dar alin. 3 din Legea nr. 678/2001 prevedea că „dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a‑și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are control asupra altei persoane, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (1), și închisoare de la 7 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul alin. (2)”, spre deosebire de actuala regle­mentare care sancționează aceeași faptă în art. 211 alin. 2 cu pedeapsa închisorii de la 5 la 12 ani (pedeapsa principală) și interzicerea exercitării unor drepturi (pedeapsa com­plementară).

În continuare, alin. 4^[12] și 5^[13] ale art. 13 din Legea nr. 678/2001 au fost abrogate odată cu intrarea în vigoare a actualului Cod penal.