Infracţiunea de trafic de minori. Criminalitate seculară

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

1. OBIECTUL INFRACȚIUNII DE TRAFIC DE MINORI

Obiectul juridic general reprezintă valori sociale protejate de lege și încălcate de infractor și este reprezentat de totalitatea relațiilor sociale care se formează și se dezvoltă în jurul valorilor sociale constituite din principalele atribute ale persoanei, respectiv:

– viața;

– integritatea corporală;

– sănătatea;

– libertatea;

– inviolabilitatea sexuală;

– siguranța;

– onoarea;

– demnitatea.

Din aceste considerente, infracțiunea de trafic de minori este catalogată ca repre­zen­tând o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

Obiectul juridic special este reprezentat de încălcarea a două sau mai multe valori, iar în cazul acestei infracțiuni valorile încălcate prin comiterea ei pot fi:

– libertatea de deplasare;

– libertatea de acțiune;

– libertatea de exprimare;

– libertatea de opțiune;

– libertatea de manifestare pe plan psihic a persoanei fizice;

– viața;

– integritatea corporală;

– inviolabilitatea sexuală;

– siguranța;

– onoarea;

– demnitatea.

Obiectul material este reprezentat de entitatea fizică, obiectul direct asupra căruia se răsfrânge activitatea infracțională (un corp, un bun, un lucru, o valoare etc.), se constituie în lucrul, bunul sau persoana fizică față de care ori împotriva căruia s‑a îndreptat acțiunea sau inacțiunea incriminată.

Astfel că activitatea infracțională desfășurată de traficanți în cazul infracțiunilor de trafic de minori realizată prin „recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau pri­mirea de minori”^[1] sau

„a) prin constrângere, răpire, inducere în eroare sau abuz de autoritate;

b) profitând de imposibilitatea de a se apăra sau de a‑și exprima voința ori de starea de vădită vulnerabilitate a acelei persoane;

c) prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase în schimbul consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane”^[2] se răsfrâng asupra corpului încă în viață al victimei, astfel că obiectul material al acestei infracțiuni este corpul victimei minore.

2. SUBIECTUL INFRACȚIUNII DE TRAFIC DE MINORI

Subiecții infracțiunii sunt persoanele implicate în săvârșirea unei infracțiuni, fie prin comiterea acestora, fie prin suportarea consecințelor, a răului cauzat prin săvârșirea ei.

Subiectul activ al infracțiunii este persoana fizică sau juridică ce săvârșește în mod nemijlocit o infracțiune sau participă la săvârșirea acesteia, în calitate de autor, instigator sau complice.

Noțiunea de subiect activ al infracțiunii se identifică cu noțiunea de infractor.

Subiectul activ al infracțiunii de trafic de minori poate fi orice persoană fizică ce are vârsta cerută de lege, responsabilă și care, în momentul săvârșirii faptei, a dispus de libertatea de a hotărî și acționa. Traficanții sunt atât bărbați cât și femei.

Calitatea de autor al infracțiunii de trafic de minori nu este circumstanțiată de înde­plinirea vreunei condiții în varianta tip. Cu toate acestea, legea prevede o variantă agravată în care pentru a fi autor al infracțiunii, subiectul activ trebuie să aibă calitatea de „funcționar public”.

Astfel, „dacă fapta a fost săvârșită… de către un funcționar public în exercițiul atri­buțiilor de serviciu, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea exercitării unor drepturi”^[3].

Nevoia unei astfel de reglementări speciale privind subiectul calificat sau circum­stanțiat de calitatea de funcționar public a apărut datorită faptului că, în numeroase cazuri, acti­vitatea infracțională desfășurată de traficanți a fost facilitată pe de o parte de repre­zentanți ai autorităților publice, iar pe de altă parte, prin înglobarea acestei circumstanțe agravante.

Aceasta se regăsește între agravantele enumerate de art. 24 din Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, încheiată la Varșovia la 16 mai 2005 și semnată de România la aceeași dată), realizându‑se astfel o armonizare a normelor interne cu legislația europeană existentă în materia traficului de ființe umane.

Coautoratul („coautori sunt persoanele care săvârșesc nemijlocit aceeași faptă prevă­zută de legea penală”^[4]).

Traficul de ființe umane presupune, în cele mai multe cazuri, desfășurarea unor acti­vități specifice pe teritoriul statului de origine al victimelor, acțiuni continuate pe teritoriul statului de destinație, unde activitatea infracțională se poate finaliza ori poate continua pe teritoriul altor state.

Astfel datorită coautoratului și modalităților specifice de comitere a acestei infracțiuni se creează legătura dintre traficul de minori și traficul de persoane.

În acest fel se constituie rețele de trafic de persoane care sunt cel mai adesea grupuri bine organizate, din care fac parte recrutori, intermediari, transportatori, gazde și traficanții propriu‑ziși, care pur și simplu cumpără victimele pentru a le exploata.

Aceste rețele sunt grupuri de interese care acționează după reguli stricte și după principiul maximizării profitului.

Având în vedere caracterul complex al infracțiunii de trafic de minori, acțiunile coau­torilor pot avea un caracter identic (de exemplu două persoane recrutează mai multe tinere, prin înșelăciune, în scopul exploatării sexuale) sau diferit (de exemplu o persoană recru­tează victima minoră, altă persoană o transportă în țara de destinație, iar o a treia o transferă, în vederea exploatării prin muncă forțată).

O condiție de existență a coautoratului în cazul infracțiunilor de trafic de minori, care derivă tot din natura lor complexă, o constituie voința comună a coautorilor de a coopera la săvârșirea nemijlocită a acțiunilor specifice de traficare, în baza unei înțelegeri prealabile exprese sau tacite survenite în timpul executării.

Complicitatea la traficul de minori se materializează în activitatea persoanei care, cu intenție, înlesnește sau ajută în orice mod la realizarea infracțiunii de traficare, inclusiv prin promisiunea de a tăinui bunurile provenite din săvârșirea faptei sau de a favoriza pe infractori, promisiune făcută anterior începerii executării sau în timpul realizării acesteia.

Complicele are o contribuție indirectă la săvârșirea actelor de traficare propriu‑zisă, aportul său real și efectiv fiind folosit însă de autorul nemijlocit al faptei; în caz contrar, în ipoteza în care ajutorul dat nu a servit comiterii infracțiunii, el nu poate avea o semnificație penală.

Actele de complicitate pot consta și într‑un comportament pasiv ce favorizează săvâr­șirea infracțiunii, ori în acțiuni de ajutorare sau sprijinire cu caracter moral sau material, finalitatea lor fiind aceea de a ușura actele de executare ale autorului.

Indiferent de natura actelor de înlesnire sau ajutorare efectuate, complicele trebuie să acționeze întotdeauna cu intenție, având reprezentare asupra caracterului ilicit al faptei săvârșite dar și asupra caracterului activității sale de participant.

Complicitatea la infracțiunea de trafic de minori, se poate concretiza, de exemplu, în obținerea de informații cu privire la potențialele victime și furnizarea acestora către trafi­canți, atragerea victimei, procurarea datelor necesare pentru transportarea lor în țările de destinație, împiedicarea victimei de a se deplasa conform propriei voințe atunci când ea dorește aceasta, punerea la dispoziția traficanților de autoturisme ori locuințe pentru găz­duirea victimelor.

Complicitatea poate consta în neîndeplinirea de către un funcționar public al unui act pe care era obligat să îl îndeplinească, omisiunea respectivă constituindu‑se într‑o înlesnire sau într‑un ajutor efectiv la săvârșirea acțiunii de traficare.

Instigarea – „Instigator este persoana care, cu intenție, determină o altă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală”^[5].

Instigarea la trafic de minori este posibilă și constă în activitatea unei persoane de a determina cu intenție pe alta să efectueze una sau mai multe dintre acțiunile specifice acestei infracțiuni respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unei persoane minore în scopul exploatării sale.

În concret, instigatorul ia cel dintâi hotărârea de a trafica o persoană însă transferă această rezoluție infracțională unei alte persoane care o va prelua și va proceda la punerea ei în aplicare în calitate de autor, instigator sau complice.

Subiectul pasiv. Prin subiect pasiv al infracțiunii sau persoana vătămată se înțelege persoana fizică sau juridică ce a suferit răul cauzat prin săvârșirea infracțiunii în calitate de titular al valorii lezate.

Subiectul pasiv al infracțiunii este persoana împotriva căreia este îndreptată acțiunea infrac­țională a traficanților, adică un minor, indiferent dacă este de sex feminin sau masculin.

Astfel, că pentru a putea exista această infracțiune, subiectul pasiv trebuie să fie circum­stanțiat, adică să nu fi împlinit (la momentul săvârșirii infracțiunii) vârsta majoratului (adică vârsta de 18 ani, așa cum prevede legiuitorul).

În conformitate cu Declarația Națiunilor Unite a principiilor fundamentale de justiție pentru victimele infracțiunii și abuzuri de putere, alin. 1, „victime înseamnă persoanele care, individual sau colectiv au suferit o vătămare, inclusiv o vătămare fizică sau psihică, o suferință emoțională, o pierdere economică sau o vătămare gravă a drepturilor lor fundamentale, prin acțiuni sau inacțiuni care încalcă legislația penală în vigoare în Statele Membre, inclusiv acele legi care incriminează abuzul de putere”^[6].

Alineatul 2 al aceluiași document extinde și prevede că „o persoană poate fi consi­derată victimă indiferent dacă făptuitorul este identificat, reținut, pus sub acuzare sau condamnat și indiferent de relațiile de familie dintre făptuitor și victimă”^[7].

Termenul de victimă cuprinde, de asemenea, acolo unde este cazul, rudele apropiate sau aparținătorii victimei directe și persoanelor care au suferit o vătămare corporală în urma intervenției de a ajuta victimele aflate în suferință sau de a împiedica victimizarea.

Fiind o infracțiune contra persoanei, pluralitatea de subiecți pasivi determină reținerea unei pluralități de infracțiuni.

Astfel, numărul subiecților pasivi caracterizează pericolul social al faptelor săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale și constituie element de circumstanțiere în operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei.

3. CONȚINUTUL CONSTITUTIV

3.1. Latura obiectivă

Traficarea ființelor umane și implicit traficarea de minorilor reprezintă un proces com­plex care presupune parcurgerea mai multor etape, caracterizate de desfășurarea de activități specifice.

Elementul material. Prin element material al unei infracțiuni se înțelege activitatea fizică – manifestarea sub o formă de acțiune sau inacțiune, interzisă și descrisă prin textul incriminator al acelei infracțiuni.

Elementul material al infracțiunilor de trafic de minori se realizează prin una sau mai multe dintre acțiunile prevăzute ca modalități alternative în normele incriminatoare, res­pectiv recrutarea, transportarea, transferarea, adăpostirea sau primirea unui minor, acțiuni care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei.

Recrutarea, ca modalitate alternativă prin care are loc traficarea, constă în atragerea victimei, spre a fi exploatată în vederea obținerii de profit. Ea poate fi materializată în propunerea care se face victimei în faza inițială a procesului de traficare.

Această propunere, de obicei se dovedește a fi în final o promisiune falsă, fie legată de obiectul sau natura muncii, destinația călătoriei victimei, condițiile în care se va afla, va fi ținută ori va munci, fie de locul desfășurării activității. Recrutarea poate fi realizată de una sau de mai multe persoane fizice ori juridice, în mod direct sau prin intermediul unui anunț, prin intermediul mass‑mediei sau al internetului.

Transportarea presupune deplasarea victimei cu orice mijloc de transport dintr‑un loc în altul, fie în interiorul granițelor statului său de origine, fie din statul de origine al victimei în statul de destinație, unde va avea loc exploatarea. Sunt dese situațiile în care victima este transportată pe teritoriul mai multor state, însă nu este obligatoriu ca transportarea să fie realizată peste frontiera de stat.

Transferarea constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, fiind vândută pur și simplu ca o marfă, inițial fără ca ea să știe, sau poate face obiectul unei alte tranzacții încheiate între traficanți, ca de exemplu schimbul.

În concret, un traficant renunță la autoritatea sa asupra unei victime în vederea trecerii acesteia sub autoritatea altui traficant.

Transferarea poate fi însoțită de plata unei sume de bani, bunuri materiale sau de altă natură.

Totodată, sunt și cazuri în care vânzarea este realizată de persoana fizică sau juridică care a exploatat prima dată victima, aceasta fiind transferată unei alte persoane sau grupări care o va exploata în continuare.

Adăpostirea. Prin folosirea acestui termen în Codul Penal, legiuitorul a avut în vedere să înlăture inadvertența creată de folosirea termenilor „cazare” și „găzduire”, relația dintre cele două categorii de noțiuni fiind de la parte la întreg. Termenii „cazare” și „găzduire” au fost folosiți pentru traducerea termenului „harbouring” utilizat de Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, din 15 noiembrie 2000.

Din definiția traficului de persoane cuprinsă în acest protocol, rezultă și formele în care se concretizează această infracțiune în raport de caracteristicile persoanelor traficate și traficante, de scopul urmărit și vizat, de natura cauzelor ce au generat fenomenul, de impli­cațiile sociale, dar și de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului).

Din perspectiva victimelor, traficul de persoane poate fi clasificat prin natura actelor abuzive exercitate asupra lor, ale căror urmări sunt vădit mai profunde în cazul victimelor minori, și care vizează, printre altele: aspectul social (abuz psihologic, fizic, supravegherea pentru împiedicarea deplasării ori liberei circulații a victimelor, lipsa puterii de decizie, lipsa accesului la servicii medicale); aspectul juridic (deposedarea de acte de identitate, posedarea și utilizarea de acte false, amenințările cu predarea la poliție); aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplată, reținerea unor plăți nejustificate).

Primirea presupune preluarea victimei de către un traficant, de la un altul, ca urmare a unei tranzacții intervenite între cei doi, victima intrând sub autoritatea unui alt traficant de persoane.

Pentru realizarea elementului material al infracțiunii de trafic de persoane ori trafic de minori, atât în variantele tip cât și în cele agravate, este suficientă oricare dintre aceste acțiuni.