Infracţiunea de înşelăciune în formă continuată. Legalitatea hotărârii de condamnare prin raportare la situaţia de fapt reţinută de instanţa de apel

• NCP: art. 239
• NCP: art. 244 alin. (1)
• NCP: art. 35 alin. (1)
• NCP: art. 5
• NCPP: art. 438 alin. (1) pct. 7
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin sentința penală nr. 1393 din data de 21.07.2017, Judecătoria Brașov a schimbat încadrarea juridică a faptelor și a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată prev. de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen. (fapte comise în decursul anului 2008 în dauna societăților comerciale S.C. C. S.A. Râșnov, S.C. D. S.R.L. Tulcea, S.C. E. S.R.L. Oradea, S.C. F., S.C. G. S.R.L. Râșnov și S.C. H. S.R.L. Ilfov) și a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani.

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 434/RC din 4 decembrie 2018)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Inculpații A. și B. și-au întemeiat recursul în casație pe cazul de casare prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., conform căruia o hotărâre este supusă casării în situația în care „inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Acest caz de casare se circumscrie situațiilor în care fapta concretă pentru care s-a pronunțat soluția definitivă de condamnare nu întrunește elementele de tipicitate obiectivă prevăzute de norma de incriminare, când instanța a ignorat o normă care conține dispoziții de dezincriminare a faptei, indiferent dacă vizează vechea reglementare, în ansamblul său sau modificarea unor elemente ale conținutului constitutiv al infracțiunii, astfel încât nu se mai realizează o corespondență deplină între fapta săvârșită și noua configurare legală a tipului respectiv de infracțiune.

Totodată, analiza efectuată în calea extraordinară de atac a recursului în casație vizează exclusiv elemente de legalitate, prin raportare la cazurile de casare prevăzute de lege. De aceea, controlul judiciar nu poate fi extins cu privire la alte motive de nelegalitate echivalente celor limitativ enumerate în cuprinsul art. 438 alin. (1) din C. proc. pen. Această limitare a recursului în casație doar la anumite probleme de drept, nu îngrădește accesul la justiție prin încălcarea dreptului la un recurs efectiv (art. 13 din Convenție), atâta timp cât inculpaților li s-a oferit posibilitatea de a exercita o cale ordinară de atac efectivă (apelul) în cadrul căreia și-au putut susține apărările. Instanța europeană a subliniat că efectivitatea unei căi de atac nu depinde de certitudinea unei soluții favorabile pentru reclamant, ceea ce interesează pe temeiul art. 13 este însăși existența ei (Vilvarajah și alții c. Regatului Unit).

Înalta Curte constată că inculpații A. și B. au fost condamnați pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată, prevăzută de art. 244 alin. (1) din C. pen. cu aplicarea art. 35 alin. (1) și art. 5 din C. pen.

Conform deciziei recurate, faptele concrete reținute în sarcina inculpatului A. constau în aceea că, în decursul anului 2008, a indus în eroare reprezentanții societăților S.C. C. S.A. Râșnov, S.C. D. S.R.L. Tulcea, S.C. E. S.R.L. Oradea, S.C. F., S.C. G. S.R.L. Râșnov și S.C. H. S.R.L. Ilfov cu privire la modalitatea de plată și plata efectivă pentru mărfurile livrate, împrejurare care a determinat livrarea în favoarea sa a unor cantități de produse agricole care nu au fost achitate integral, fiind cauzată o pagubă în patrimoniul societăților furnizoare.

Cu privire la inculpata B., în esență s-a reținut că, în decursul anului 2008, acționând pe seama societății S.C. J. S.R.L. Brașov a desfășurat relații comerciale cu reprezentanții societății S.C. I. S.R.L., obținând livrări de marfă ca urmare a inducerii în eroare cu privire efectuarea plății, emițând file CEC, despre care cunoștea că nu au disponibilul necesar, dată fiind situația financiară precară a societății în numele căreia a emis filele CEC, cauzând societății furnizoare o pagubă în cuantum de 17.859 RON.

În motivarea recursului în casație, inculpații au susținut că faptele descrise mai sus nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă continuată pentru care au fost condamnați, ci pe cele ale infracțiunii de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, prevăzută de art. 239 din C. pen., infracțiune ce nu era reglementată în anul 2008.

Contrar opiniei apărării, Înalta Curte constată legalitatea hotărârii de condamnare, prin raportare la situația de fapt reținută de instanța de apel.

Astfel, conform art. 244 alin. (1) din C. pen., este incriminată sub denumirea marginală de înșelăciune, „inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos patrimonial injust și dacă s-a pricinuit o pagubă”.

Este de menționat că, în noul C. pen., incriminarea înșelăciunii în formă simplă are conținut identic celei din C. pen. anterior, cu deosebiri sub aspectul regimului sancționator. Suplimentar, legiuitorul a renunțat la agravarea pedepsei pentru înșelăciunea în convenții, înșelăciunea prin emiterea de cecuri fără acoperire și înșelăciunea care a produs consecințe deosebit de grave, însă fără a le scoate în afara ilicitului penal, astfel de fapte fiind în continuare sancționate în forma simplă a infracțiunii.

Instanța de apel a reținut că elementul material al infracțiunii de înșelăciune, ce constă în prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase, a cărui existență este contestată de către inculpați, este reprezentat de prezentarea trunchiată a situației economice a societăților comerciale pe seama cărora inculpații A. și B. acționau și cu privire la modalitatea de plată și plata efectivă pentru mărfurile livrate, nu că inculpații au achiziționat, pur și simplu bunuri, știind că nu vor putea plăti, pentru a se putea vorbi despre infracțiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, prevăzută de art. 239 alin. (2) din C. pen.

Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut intenția directă a inculpaților, calificată prin scop, acela de a obține un folos injust, în lipsa contraprestației reprezentate de prețul produselor achiziționate, specifică infracțiunii de înșelăciune, nu doar intenția indirectă cerută de infracțiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, ce ar consta, sub aspect subiectiv, în acceptarea de către inculpați a faptului că este posibil să nu se poată achita prețul produselor achiziționate, fără să urmărească această finalitate.

De altfel, argumentele prezentate de către inculpați în susținerea încadrării faptelor pentru care au fost condamnați în infracțiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, prevăzută de art. 239 din C. pen., au pornit de la prezentarea incompletă a situației de fapt reținute de către instanța de apel, anume „efectuarea unor comenzi de marfă care, deși a fost livrată la sediul societăților beneficiare, nu s-a procedat la achitarea contravalorii acesteia”.

Astfel, prin raportare la dezvoltarea motivelor de recurs în casație, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că inculpații își întemeiază cererea de achitare pe considerentul că fapta acestora nu era prevăzută de legea penală în anul 2008, întrucât infracțiunea de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor este sancționată penal din 01 februarie 2014, prin raportare la o cu totul altă situație de fapt decât cea reținută de către instanța de apel.

În acest context, subliniază că o analiză a probelor și un examen critic al raționamentului instanțelor de fond și de apel, inclusiv sub aspectul elementului material, a cerințelor acestuia și a formei de vinovăție, la care au făcut referire recurenții-inculpați, nu este admisibilă în calea de atac a recursului în casație, cale de atac limitată doar la probleme de drept, întrucât ar avea drept consecință modificarea situației de fapt reținută în apel.

Toate criticile expuse de către recurenții-inculpați A. și B., atât în scris, cât și oral, în fața instanței de recurs, analizează lipsa unor elemente constitutive ale infracțiunii pentru care inculpații au fost condamnați prin raportare la o altă situație de fapt decât cea care a stat la baza hotărârii de condamnare, motiv pentru care Înalta Curte de Casație și Justiție nu va proceda la examinarea acestora și la soluționarea unor probleme ipotetice de drept, ce nu se regăsesc în cauza dedusă judecății.

Față de aceste considerente, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul în casație declarat de inculpații A. și B.

Sursa informației: www.scj.ro.