Infracțiune de ucidere din culpă (accident auto). Individualizarea și suspendarea sub supraveghere a pedepsei. Condițiile angajării răspunderii civile delictuale. Partea responsabilă civilmente (NCC, NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 159/2017

NCC: art. 1391 alin. (2); NCP: art. 74, art. 91, art. 396; NCPP: art. 275 alin. (3), art. 276 alin. (1), art. 421 alin. (1) lit. a) și b)

În ceea ce privește apelul inculpatului, sub aspectul laturii penale se constată că inculpatul a recunoscut comiterea faptelor, astfel cum au fost reținute prin actul de sesizare al instanței, fiind judecat în procedura simplificată.

Criticile formulate de acesta vizează cuantumul pedepselor aplicate, solicitând redozarea acestora, schimbarea modalității de executare raportat și la circumstanțele personale favorabile inculpatului.

Înalta Curte reține că individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, fiind rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu existent la dosarul cauzei. Pentru a-și îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.

La individualizarea tratamentului penal, instanța trebuie să efectueze o corectă analiză și evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât și a împrejurărilor săvârșirii faptei, în raport cu criteriile prevăzute de art. 74 C. pen.

Prima instanță, având în vedere criteriile prev. de art. 74 C. pen., vârsta inculpatului A., studii superioare, calitatea de avocat în cadrul Baroului Iași, lipsa antecedentelor penale, conduita bună anterioară în rândul comunității, dar și atitudinea de recunoaștere a faptelor, a aplicat pedepse cu închisoarea pentru fiecare infracțiune săvârșită de inculpat.

Din starea de fapt reținută de prima instanță și necontestată de inculpat, a rezultat că la data de 10 iunie 2016, acesta a condus pe drumurile publice din municipiul Iași, autovehiculul proprietate personală marca Volkswagen Golf având în sânge o îmbibație alcoolică peste limita legală, iar, la data 17 septembrie 2016, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice inculpatul a condus autoturismul înmatriculat, pe Șoseaua (…) din mun. Iași, având permisul suspendat din data de 10 iunie 2016, și a surprins și accidentat două persoane, dintre care una a decedat.

Pentru infracțiunea săvârșită în data de 10 iunie 2016, inculpatul consideră că instanța de fond ar fi putut aplica pedeapsa amenzii.

Înalta Curte reține că la data de 10 iunie 2016 inculpatul a condus autoturismul proprietate personală pe drumurile publice din municipiul Iași având în sânge o îmbibație alcoolică de 2,25 g ‰. Pedeapsa a fost stabilită în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea ridicată de pericol creată pentru valoarea ocrotită (în condițiile unei alcoolemii ridicate), dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, avocat, persoană ce cunoaște rigorile legii, astfel că acesta trebuia să conștientizeze faptul că punea în pericol siguranța circulației rutiere, precum și toți participanții la trafic. Împrejurarea că ulterior, la interval de doar câteva zile, inculpatul a condus din nou autoturismul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice dovedește că această faptă nu a fost una izolată, ci dimpotrivă.

Raportat la aceste criterii, Înalta Curte constată că pedeapsa de 1 an închisoare este corect individualizată.

În ceea ce privește infracțiunea de părăsire a locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, se observă că prima instanță a aplicat o pedeapsă cu închisoarea de 2 ani și 3 luni și nu este disproporționată în raport cu celelalte pedepse stabilite pentru infracțiunile concurente.

Infracțiunea de părăsirea locului accidentului se comite, sub aspectul laturii subiective, numai cu intenție directă, făptuitorul realizând că prin atitudinea sa periclitează siguranța traficului pe drumurile publice.

Or, așa cum a reținut și prima instanță, inculpatul realizând implicarea sa într-un grav accident de circulație, a frânat brusc, ceea ce a făcut ca victima H. să cadă de pe capota autoturismului și să se izbească violent de asfalt, a manevrat autoturismul spre înapoi, a ocolit victima și a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție. Infracțiunea este sancționată cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Pedeapsa aplicată de prima instanță este corect individualizată, raportat la modul concret în care a acționat inculpatul care a plecat de la locul faptei, manifestând o atitudine de pasivitate, mai ales față de situația victimei căzută pe asfalt.

Înalta Curte constată că pedepsele aplicate inculpatului au fost stabilite în limitele prevăzute de lege pentru faptele reținute în sarcina acestuia, ținându-se seama de disp. art. 396 C. proc. pen. și de împrejurările în care au fost comise faptele, respectiv inculpatul nu poseda permis de conducere și avea o alcoolemie de peste 2 gr.‰, apropiată de coma alcoolică, conducând autoturismul în această stare pe un drum circulat punând în pericol grav siguranța celorlalți participanți la traficul rutier, acțiune care s-a soldat în final cu rănirea părții civile C. și cu decesul soțului acesteia H.

În acord cu instanța de fond, referitor la gradul de pericol social al infracțiunilor, se apreciază că acesta este unul ridicat în contextul în care inculpatul A. a condus autoturismul proprietate personală pe Șoseaua (…) din municipiul Iași, deși avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule și sub influența băuturilor alcoolice, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe trotuar unde a surprins și accidentat mortal o persoană, iar ulterior a părăsit locul accidentului fără a avea permisiunea organelor de poliție.

Faptele inculpatului nu au avut un caracter excepțional, așa cum a susținut apărarea acestuia la termenul din data de 4 aprilie 2017, ci dimpotrivă, indică o repetabilitate a comportamentului infracțional, întrucât inculpatul a săvârșit, inițial, o infracțiune de conducere a unui vehicul cu o alcoolemie peste limita legală, constatată de poliție și pentru care s-a dispus suspendarea permisului de conducere și la interval de o săptămână, inculpatul a săvârșit infracțiunile în urma cărora a rezultat decesul victimei.

În ceea ce privește persoana inculpatului, instanța de apel reține că lipsa antecedentelor penale, invocată de apărare, nu atenuează cu nimic starea de pericol creată prin săvârșirea infracțiunilor. De aceea, lipsa antecedentelor penale și atitudinea de colaborare cu organele de urmărire penală, acesta recunoscând pe parcursul cercetărilor penale și a judecății comiterea faptelor, prin declarațiile date facilitând activitatea judiciară, nu constituie circumstanțe atenuante, ci criterii de apreciere în dozarea pedepsei între limitele prevăzute de lege, și care, de altfel, au fost avute în vedere de către instanța de fond. Pedepsele stabilite sunt sub media limitelor speciale, faptele fiind de o gravitate deosebită, astfel că nu se impune reducerea acestora.

Constatând că pedepsele au fost corect individualizate de prima instanță, modalitatea de executare a pedepsei rezultante de 5 ani și 4 luni închisoare nu poate fi alta decât în regim de penitenciar, nefiind întrunite cerințele art. 91 C. pen. pentru a se dispune suspendarea sub supraveghere a pedepsei, text de lege care condiționează suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de stabilirea și aplicarea unei pedepse cu închisoarea de cel mult 3 ani, inclusiv în caz de concurs de infracțiuni.

Față de cele ce preced, sub aspectul laturii penale, apelul inculpatului va fi respins.

Înalta Curte constată că sub aspectul laturii civile, criticile formulate de părți vizează cuantumul despăgubirilor acordate de prima instanță, având în vedere culpa exclusivă a inculpatului în producerea accidentului soldat cu moartea victimei.

Astfel părțile civile solicită majorarea daunelor morale, dar și a despăgubirilor materiale.

Apelantul intimat inculpat solicită menținerea despăgubirilor acordate soției și fiicei defunctului, dar micșorarea despăgubirilor acordate surorii defunctului și nepotului acestuia, iar partea responsabilă civilmente solicită respingerea acțiunii civile a numitului F. și reducerea cuantumului daunelor morale acordate părții civile D.

În dovedirea prejudiciului material și moral reclamat, părțile civile au depus la dosar înscrisuri și au solicitat audierea martorei I., probă încuviințată și administrată de instanță la ultimul termenul de judecată.

În baza propriului examen, Înalta Curte constată că daunele materiale au fost acordate în conformitate cu dovezile depuse la dosar. Spre deosebire de daunele morale, despăgubirile materiale trebuie dovedite, fiind supuse unei riguroase probațiuni. Părțile civile au solicitat majorarea cuantumului acestor despăgubiri depunând în acest sens înscrisuri prin care arată efectuarea unor cheltuieli cu pomenirile defunctului.

Analizând înscrisurile depuse în fața instanței de control judiciar, se observă că acestea dovedesc, într-adevăr, efectuarea unor cheltuieli curente, însă din conținutul lor nu rezultă că ar fi fost făcute pentru un eveniment anume și pentru o anumită dată. Mai mult, cheltuielile evidențiate în extrasul de cont nu au corespondent în bonuri și chitanțe fiscale aferente acestor cheltuieli, pentru a întări convingerea instanței că aceste cheltuieli au fost făcute pentru pomenirile creștine ale defunctului.

Având în vedere că părțile civile nu au făcut dovada unor cheltuieli suplimentare față de cele acordate de prima instanță, Înalta Curte nu va admite, sub acest aspect apelul părților civile.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, Înalta Curte urmează să admită apelurile pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ., „instanța judecătorească va putea, de asemenea, să acorde despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum și oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existența unui asemenea prejudiciu”.

Se constată că în speță sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile delictuale a inculpatului, respectiv existența unui prejudiciu de ordin moral produs părților civile, nereparat încă, produs ca urmare a faptei ilicite a inculpatului, legătura de cauzalitate dintre infracțiunea săvârșită și prejudiciul produs, precum și vinovăția inculpatului ca atitudine psihică față de faptă și urmările acesteia.

În jurisprudența sa, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că daunele morale trebuie stabilite de instanța de judecată prin evaluare, însă pentru ca evaluarea să nu fie una subiectivă ori pentru ca să nu se ajungă la o îmbogățire fără just temei este necesar să fie luate în considerare suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta inculpatului, precum și toate consecințele acesteia, așa cum rezultă din probele administrate (Decizia nr. 2.617/2009).

Astfel, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanța de judecată are în vedere o serie de criterii: consecințele negative suferite de cei în cauză pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care a fost afectată situația familială, profesională și socială, având în vedere că, prin aceste despăgubiri cu rol compensatoriu, se urmărește o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Tolstoy Miloslovsky contra Regatului Unit, a stabilit că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă, având în vedere și gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii adusă acestora.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale acordate părților civile C. și D., soția și fiica defunctului, Înalta Curte, pornind de la legăturile puternice de afecțiune dintre soț și soție, precum și dintre părinte și copil, de la suferința cauzată de pierderea unei ființe dragi în mod violent și intempestiv, apreciază că sumele stabilite de prima instanță de 80.000 lei și respectiv 70.000 lei nu sunt suficiente pentru a acoperi prejudiciul moral.

Astfel, instanța de apel are în vedere faptul că soția defunctului a suferit o traumă psihică enormă și ireversibilă, asistând la accident și văzându-și soțul cum se stinge în brațele sale, pierdere ce a afectând-o profund, aspect care rezultă și din declarația martorei I. care a arătat că partea civilă izbucnește în plâns fără motiv „fapt ce demonstrează că nu a depășit momentul”.

În ceea ce o privește pe fiica defunctului, partea civilă D., chiar dacă la momentul producerii accidentului se afla în Italia, șocul pierderii tatălui este unul imens, prejudiciul moral fiind evident pentru orice persoană care își pierde părintele în condiții neașteptate, persoană care nu era la o vârstă înaintată, nu suferea de boli cronice care să facă predictibilă dispariția lui fizică într-un interval de timp apropiat. În plus, este îndeobște cunoscut că părinții reprezintă persoanele care sunt cele mai apropiate, care îți oferă ajutorul necondiționat în diferitele momente ale vieții.

Este adevărat că nu se poate stabili un preț al suferinței, fiind evident că pierderea intempestivă a unei ființe dragi, soț și tată, aflat la vârsta de 60 de ani, implicată intens în viața de familie și preocupată să asigure o viață bună soției și fiicei sale, fiindu-le și reazem moral, nu poate fi cuantificată și nici durerea nu va putea fi alinată deplin indiferent de suma de bani acordată de instanță, însă Înalta Curte apreciază că o majorare a cuantumului daunelor morale la 180.000 lei pentru partea civilă C. și la 150.000 lei pentru partea civilă D. este de natură a conferi un caracter rezonabil despăgubirilor în raport de suferința pricinuită.

Pe cale de consecință, critica părții responsabile civilmente care a solicitat reducerea sumei stabilită cu titlu de daune morale pentru partea civilă D. este apreciată ca nefondată.

În privința părților civile E. și F., sora și nepotul defunctului, prima instanță a apreciat că se impune stabilirea unui nivel de despăgubire mai redus față de cel stabilit în privința soției și copilului, având în vedere și faptul că nu locuiau și nu se gospodăreau împreună.

Așa cum s-a arătat în cele ce preced, potrivit art. 1391 alin. (2) C. civ., instanța judecătorească poate acorda despăgubiri ascendenților, descendenților, fraților, surorilor și soțului, pentru durerea încercată prin moartea victimei. Partea civilă E. este sora defunctului, astfel că relația de rudenie este dovedită. Deși este incontestabil faptul că a suferit un prejudiciu moral prin moartea fratelui, în condițiile materialului probator administrat, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază exagerat cuantumul daunelor morale stabilit de prima instanță.

Astfel, deși martora J. a arătat că sora victimei, E., „este foarte afectată de pierderea fratelui”, martora I. a arătat că a rămas surprinsă de faptul că „la praznice, parastase nu a venit nimeni din partea lui”. Or, durerea pe care o încearcă o persoană afectată de dispariția fratelui drag se reflectă și în preocuparea pentru realizarea și participarea la pomenirile creștine ce se fac celor dispăruți.

În acest context probator, Înalta Curte apreciază întemeiate criticile inculpatului, considerând că suma de 10.000 lei, reprezintă o justă acoperire a prejudiciului moral suferit și că această sumă are un caracter rezonabil, în raport cu prejudiciul produs.

În privința părții civile F., nepot al defunctului, astfel cum prevede art. 1391 alin. (2) teza ultimă C. civ., este instituită obligația dovedirii prejudiciului, constând în durerea încercată prin moartea victimei, nefiind suficientă simpla legătură de rudenie cu victima pentru acordarea daunelor morale.

Înalta Curte constată că în cauză nu s-a administrat niciun mijloc de probă din care să rezulte existența unui prejudiciu moral suferit de această partea civilă ca urmare a decesului unchiului său. Cele două martore audiate în dovedirea pretențiilor civile, J. și I., prietene și colege de serviciu ale soției victimei au arătat că nu îl cunosc pe F. și nici „nu am auzit de acest nume”.

Ca atare, Înalta Curte constată neîntemeiată cererea acestuia de acordare de daune morale, motiv pentru care va reforma hotărârea sub acest aspect și va respinge acțiunea civilă promovată de acesta. Ca o consecință a respingerii acțiunii civile, instanța de control judiciar urmează a înlătura dispoziția privind obligarea inculpatului A. la plata cheltuielilor de judecată de 1.000 lei către această parte civilă, obligație stabilită de prima instanță.

Având în vedere că autorul accidentului de circulație soldat cu moartea victimei nu avea încheiată o asigurare de răspundere civilă pentru autoturismul proprietate personală, partea responsabilă civilmente Fondul de Protecție a Victimelor Străzii va fi obligată la plata daunelor morale către părțile civile C., D. și E. în cuantumurile stabilite prin prezenta decizie, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la plata integrală a debitului, astfel cum în mod corect a stabilit prima instanță.

Cu toate că părțile civile au reiterat în fața instanței de control judiciar solicitarea ca daunele morale să fie actualizate de la data producerii riscului asigurat și nu de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, acest lucru nu este posibil. În acord cu instanța de fond, Înalta Curte constată că în privința daunelor morale stabilite prin hotărâre judecătorească, creanța în bani devine certă, lichidă și exigibilă numai în momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, dată de la care aceste sume se actualizează cu rata inflației și cu dobânda legală.

În ceea ce privește cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor solicitate de părțile civile, constând în onorariul de avocat de 2.000 lei, conform chitanței anexate la dosar, instanța de control judiciar urmează să o admită în parte, respectiv va acorda cheltuieli judiciare numai părților civile cărora le-au fost admise acțiunile civile. Având în vedere dispozițiile art. 276 alin. (1) C. proc. pen., instanța de apel urmează a obliga apelantul inculpat A. să plătească părților civile C. și D. câte 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel și va respinge această solicitare în privința părților civile E. și F.

Față de cele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 421 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. va admite apelurile declarate de inculpatul A., partea responsabilă civilmente Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și părțile civile C. și D. împotriva Sentinței penale nr. 15 din data de 20 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. x/45/2016, numai în ceea ce privește latura civilă, respectiv cuantumul daunelor morale.

Va desființa, în parte, sentința penală apelată și rejudecând, în limitele anterior arătate, va obliga partea responsabilă civilmente Fondul de Protecție a Victimelor Străzii la plata următoarelor sume:

– 180.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă C. – soția victimei, suma ce va fi actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la plata integrală a debitului;

– 150.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă D. – fiica victimei, suma ce va fi actualizată cu indicele de inflație și dobânda legală, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la plata integrală a debitului;

– 10.000 lei, cu titlu de daune morale, către partea civilă E. – sora victimei, suma ce va fi actualizată cu indicele de inflației și dobânda legală, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri și până la plata integrală a debitului.

Va respinge, ca neîntemeiată, acțiunea civilă promovată de partea civilă F. și, pe cale de consecință, va înlătura dispoziția privind obligarea inculpatului A. la plata cheltuielilor de judecată de 1.000 lei către această parte civilă.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Va deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului A. durata reținerii și arestării preventive de la 17 septembrie 2016 la zi.

În baza prevederilor art. 276 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpatul A. la plata către partea civilă C. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

În baza prevederilor art. 276 alin. (1) C. proc. pen. va obliga pe inculpatul A. la plata către partea civilă D. a sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Conform art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea apelurilor declarate de inculpatul A., partea responsabilă civilmente Fondul de Protecție a Victimelor Străzii și părțile civile C. și D. vor rămâne în sarcina statului.

În temeiul art. 421 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondate, apelurile declarate de părțile civile E. și F.

Va respinge cererea de obligarea a apelantului inculpat A. la plata cheltuielilor de judecată către apelantele părți civile E. și F.

Va obliga apelantele părți civile E. și F. la plata sumei de câte 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.