Îndeplinirea condiţiilor de tipicitate ale infracţiunii de tentativă la înşelăciune. Respingerea recursului ca nefondat

• NCP: art. 244 alin. (1) şi (2)
• NCP: art. 32 alin. (1)
• NCPP: art. 16 alin. (1) lit. b) şi c)
• NCPP: art. 275 alin. (2)
• NCPP: art. 434 - art. 438
• NCPP: art. 440
• NCPP: art. 448 alin. (1) pct. 1

Prin Sentința penală nr. 997 pronunțată la data de 12.07.2021 de Judecătoria Cluj-Napoca în temeiul art. 396 alin. (2) din C. proc. pen. a fost condamnată inculpata A., la pedeapsa de 1 (unu) an și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la înșelăciune, prev. de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus durata reținerii de 24 de ore și a arestului la domiciliu, de la 27.11.2020 la 15.01.2021 inclusiv.

În temeiul art. 91 – 92 din C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere și s-a stabilit un termen de supraveghere a inculpatei A. de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.

În baza art. 93 alin. (1) din C. pen. a fost obligată inculpata ca, pe durata termenului de supraveghere de 2 ani și 6 luni, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Cluj, la datele fixate de acesta; să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă;

(I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 131/RC din 24 martie 2022)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Verificând admisibilitatea în principiu a cererii de recurs în casație, în conformitate cu prevederile art. 440 din C. proc. pen., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 440 din C. proc. pen. admisibilitatea cererii de recurs în casație se examinează în camera de consiliu de un complet format dintr-un judecător, după depunerea raportului magistratului asistent și atunci când procedura de comunicare este legal îndeplinită.

În conformitate cu dispozițiile art. 440 alin. (4) din C. proc. pen., în cazul în care instanța constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 434 – art. 438 din C. proc. pen., dispune prin încheiere admiterea în principiu a cererii de recurs în casație și trimite cauza în vederea judecării căii extraordinare de atac.

Înalta Curte a constatat că Decizia penală nr. 1376/A/2021 din data de 11 noiembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția penală, face parte din categoria celor ce pot fi atacate cu recurs în casație, fiind pronunțată în ultimă instanță, respectiv în apel.

În raport cu actele dosarului, s-a constatat că cererea de recurs în casație a fost formulată cu respectarea termenului legal de 30 zile prevăzut de art. 435 din C. proc. pen.

În ceea ce privește decizia penală recurată, aceasta se încadrează în categoria hotărârilor ce pot fi atacate cu recurs în casație, în sensul dispozițiilor art. 434 alin. (1) și (2) din C. proc. pen.

De asemenea, în cauză, au fost respectate dispozițiile art. 436 alin. (1) și (2) din C. proc. pen. și nu sunt incidente prevederile alin. (6) al aceluiași articol, respectiv recursul în casație a fost exercitat de inculpata A., iar prin decizia recurată a fost admis apelul declarat de către aceasta numai sub aspectul înlăturării dispoziției de obligare a inculpatei la plata sumelor de câte 5.000 RON cu titlu de daune morale către părțile civile B. și C.

Pe de altă parte, s-a constatat că cererea de recurs în casație îndeplinește cerințele de formă prevăzute la art. 437 alin. (1) lit. a), b) și d) din C. proc. pen., în cuprinsul acesteia fiind menționate numele și prenumele inculpatei, au fost indicate hotărârea recurată (Decizia penală nr. 1376/A/2021 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția penală și de minori), cazul de casare, respectiv cel prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., precum și semnătura avocatului care a redactat cererea, fiind atașată și împuternicire avocațială în acest sens.

Îndeplinirea condiției prevăzută de art. 437 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., în ceea ce privește recursul formulat rezultă din faptul indicării în cuprinsul cererii de recurs în casație a temeiului de drept pe care se întemeiază calea de atac, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

În motivare, s-a arătat că decizia Curții de Apel Cluj, secția penală este nelegală și netemeinică, raportat la circumstanțele în care a săvârșit faptele. În acest sens, recurenta inculpată a arătat că acțiunea realizată de aceasta nu se încadrează pe elementele de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de lege. În continuare, a susținut că persoanele vătămate au cunoscut încă de la început faptul că suma de bani se va folosi în scopul eludării dispozițiilor legale, aceștia nefiind de bună-credință la momentul deposedării de sumele respective, intenția acestora fiind de a scăpa de un control, deoarece cunoșteau despre existența unor neregularități în cadrul societăților pe care le administrau.

A mai arătat că instanța de apel a reținut că pentru recuperarea sumelor de bani datorate de persoanele juridice, inculpata avea deschisă calea acțiunilor în justiție având ca obiect litigii de muncă, însă inculpata avea deschisă calea acțiunilor în justiție având ca obiect litigii de muncă, însă inculpata nu a urmărit obținerea unui folos necuvenit; sumele solicitate erau sume datorate de către reprezentanții persoanelor juridice pentru care a efectuat servicii de contabilitate.

Ca atare, a susținut că, atât instanța de fond, cât și cea de apel nu au analizat condițiile de tipicitate ale infracțiunii de înșelăciune prin raportare la acțiunile efectiv realizate de către inculpată, dar și prin raportare la acțiunile efectiv realizate de către aceasta, prin raportare la poziția subiectivă a persoanelor vătămate, care au cunoscut caracterul vădit ilicit al sumelor solicitate.

Totodată, a susținut că instanțele nu au avut în vedere nici latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune, respectiv intenția calificată prin scopul special al obținerii unor foloase patrimoniale injuste, care, în opinia inculpatei, nu există, având în vedere că era îndreptățită la recuperarea sumelor respective.

A solicitat achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 16 alin. (1) lit. b) și c) din C. proc. pen., pentru comiterea infracțiunii de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 32 alin. (1) raportat la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

Constatând că cererea de recurs în casație îndeplinește condițiile de formă prevăzute la art. 434 – art. 438 din C. proc. pen., iar în procedura de examinare a admisibilității recursului în casație instanța supremă verifică doar aspectele strict formale care nu pun în discuție chestiuni ce țin de soluționarea fondului recursului în casație, Înalta Curte, în baza art. 440 alin. (4) din C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casație formulată de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1376/A/2021 din data de 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția penală.

S-a trimis cauza Completului C9, în vederea judecării cererii de recurs în casație formulată de inculpata A., fixând termen la data de 24 martie 2022, ora 09:00, pentru când se vor cita părțile și se va încunoștința telefonic apărătorul ales al inculpatei.

La termenul de la 24 martie 2022, după referatul magistratului asistent apărătorul ales al recurentei inculpate A., a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv 7 notificări prin intermediul cărora societatea recurentei s-a adresat persoanelor vătămate, în vederea recuperării sumelor de bani datorate conform contractelor încheiate, în dovedirea lipsei caracterului injust al faptei, recurenta neputând recupera pe cale civilă sumele de bani datorate de persoanele vătămate.

Cu privire la raportul de evaluare efectuat de către un psiholog și propus ca probă, apărarea recurentei a învederat că privește modul în care aceasta a ajuns în câmpul infracțional și că tot ce și-a dorit aceasta a fost recuperarea sumelor de bani pentru care a emis facturi și a plătit impozit. Pentru aceste motive a apreciat că proba cu înscrisuri solicitată prezintă relevanță.

Reprezentatul Ministerului Public a pus concluzii de respingere a probei cu înscrisuri, apreciind că cererea privește latura subiectivă a infracțiunii deoarece, astfel cum susține apărarea, inculpata ar fi săvârșit fapta cu scopul de a-și recupera sumele de bani, victimele infracțiunii având o datorie față de aceasta și, dorind astfel să dovedească că elementul subiectiv al infracțiunii nu ar fi existat.

În continuare, a învederat că în cadrul căii extraordinare de atac a recursului în casație, prin raportare la cazul de casare invocat în cauza de față și la prevederile art. 16 din C. proc. pen., se discută doar latura obiectivă a infracțiunii de înșelăciune, respectiv dacă fapta, așa cum a fost reținută de către instanța de apel, este sau nu tipică. În consecință, a apreciat că înscrisurile solicitate nu au legătură cu ceea ce se poate discuta în acest cadru procesual.

Apărătorul ales al recurentei inculpate A., suplimentar, a arătat că, de principiu, este de acord cu afirmațiile reprezentantului Ministerului Public însă, pentru a se analiza latura obiectivă este necesar să se pornească de la cea subiectivă, opinând că pentru a săvârși o infracțiune este necesar să existe anumite resorturi intime, personale, care să determine o persoană să săvârșească o faptă până la un anumit punct legală, dar din păcate infracțională. Atât la Judecătoria Cluj, cât și la Curtea de Apel Timișoara, s-a replicat că nu a existat un caracter injust urmărit de către inculpată, astfel că infracțiunea de înșelăciune există sub toate formele de tipicitate.

După deliberare, Înalta Curte a respins proba cu înscrisuri raportat la obiectul cauzei. Totodată, Înalta Curte, a respins și solicitarea apărătorului ales al recurentei inculpate A. de audiere a acesteia învederând că în această cale de atac nu este admisibilă audierea și a acordat cuvântul în dezbateri.

Apărătorul ales al recurentei inculpate A., având cuvântul în susținerea cererii, a solicitat admiterea recursului în casație și pe cale de consecință casarea hotărârii Curții de Apel Cluj și achitarea inculpatei pentru infracțiunea cu privire la care a fost condamnată definitiv. A arătat că inculpata a urmărit să își recupereze sumele de bani datorate de către cele 6 societăți de construcții pentru care a prestat activitate de contabilitate.

A mai susținut că, din punct de vedere emoțional, inculpata se afla într-o perioadă grea, atât mama cât și tatăl său fiind diagnosticați cu cancer și suferind intervenții chirurgicale delicate, astfel că avea efectiv nevoie de sumele de bani pe care acele societăți le datorau. A învederat că ideea acestei activități infracționale a aparținut fostului logodnic al recurentei care, de altfel, a și prezentat-o la două din părțile civile și care, la un moment dat, a recunoscut că singura posibilitate pentru ca inculpata să își recupereze banii, ar fi să își creeze o poveste care să determine o stare de frică reprezentanților societăților de natură a-i determina să restituie sumele de bani datorate. Referitor la motivul pentru care nu s-au adresat unei instanțe civile pentru recuperarea sumelor de bani, apărătorul ales al recurentei a precizat că motivul a fost de ordin moral, parte din persoanele vătămate fiind prietene de familie, se vizitau frecvent, iar într-una dintre cele 6 societăți, concubinului ei era asociat.

În ceea ce privește tipicitatea infracțiunii de înșelăciune, considerând că sub aspectul laturii obiective nu sunt întrunite condițiile, a apreciat că nu subzistă caracterul injust în această speță, nu s-a contestat faptul că acele sume de bani erau datorate, ci modul în care s-a încercat obținerea lor a intrat sub incidență penală.

Cu referire la cel de al doilea element al infracțiunii de înșelăciune, respectiv pricinuirea unei pagube, a arătat că acesta nu s-a produs în mod obiectiv, infracțiunea fiind săvârșită sub forma tentativei, iar suma de bani a fost recuperată. Chiar și în cazul în care infracțiunea ar fi fost consumată, suma respectivă de 10.000 euro urma să reprezinte contravaloarea facturilor deja emise pentru care s-a și plătit impozit de către inculpată, astfel că o pagubă prezumtivă nu poate să fie produsă nici în situația în care infracțiunea până în final era sub formă consumată.

Prin urmare cele două condiții, respectiv caracterul injust și pricinuirea unei pagube condiții esențiale pentru ca infracțiunea de înșelăciune să existe și să subziste nu sunt îndeplinite.

În continuare, a arătat că normele penale sunt legiferate pentru a ocroti un interes general, social, bunele moravuri, buna-credință și nicio normă penală nu este creată pentru a proteja o conduită penală. A mai susținut că, dacă suma de bani ar fi fost solicitată de către inculpată pe motiv că este necesar a fi plătite impozite și taxe la stat, în vederea obținerii unor documente fiscale, părțile având prefigurarea că acea sumă de bani era datorată pentru o acțiune legală, inculpata nu ar mai fi avut această calitate, însă, în cazul de față, părțile civile au dat sumele de bani menționate în hotărârea recurată cu scopul de a se interveni pe lângă un funcționar pentru a nu efectua un control contabil fiscal la societățile acestora. Prin urmare, buna-credință a acestora, protejată de C. pen., nu a existat în cazul de față, neputând fi protejată o persoană care la un moment dat ar fi putut fi complice la o altă infracțiune, ca de exemplu, infracțiunea de dare de mită sau trafic de influență.

În concluzie, a susținut că, dacă elementele laturii obiective ar fi fost îndeplinite, pedeapsa de 1 an și 3 luni cu suspendarea executării sub supraveghere ar fi fost corespunzătoare dar, având în vedere scopul pentru care părțile civile au dat acele sume de bani către inculpată, un scop ilicit de altfel, situația e diferită.

Sub aspectul tipicității infracțiunii de înșelăciune a considerat că nu sunt îndeplinite toate condițiile ca fapta să existe. În primul rând, caracterul injust și producerea de pagube, elemente esențiale pentru ca infracțiunea să existe nu au fost îndeplinite astfel cum rezultă din cele enunțate anterior. În memoriul adresat instanței a inserat un exemplu dat de regretatul profesor de la Cluj Napoca pe care l-a adus și în fața instanței arătând că ar fi absurd ca o persoană care cumpără făină la preț de cocaină să se adreseze unor organe de cercetare penală pentru a-și obține un drept, pretinzând că a fost înșelat. Extrapolând situația cu particularitățile noastre, a apreciat că se circumscrie perfect acel exemplu pe care practică ni-l dă de cel puțin 20 de ani încoace.

Concluziile reprezentantului Ministerului Public asupra recursului în casație declarat de inculpat, cuvântul în replică al apărătorului recurentei inculpate, precum și ultimul cuvânt al recurentei inculpate au fost consemnate în detaliu în partea introductivă a prezentei decizii.

Examinând recursul în casație declarat de inculpata A. împotriva deciziei instanței de apel, în raport, cu motivele invocate ce se vor analiza prin prisma cazului de recurs în casație prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., Înalta Curte constată recursul declarat de inculpată, ca fiind nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta.

Prealabil analizei recursului în casație al inculpatei se impun a fi făcute câteva scurte considerații de ordin teoretic cu privire la natura juridică a recursului în casație și referitor la cazul de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Astfel, prin C. proc. pen. intrat în vigoare la 1 februarie 2014, recursul în casație a devenit o cale de atac extraordinară, având ca scop verificarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Altfel spus pe calea recursului în casație nu se pot remedia o greșită apreciere a faptelor și a unei inexacte sau insuficiente stabiliri a adevărului printr-o urmărire penală incompletă sau o cercetare judecătorească nesatisfăcătoare, nu se judecă procesul propriu-zis, ci se verifică numai dacă din punct de vedere al dreptului hotărârea atacată este corespunzătoare.

Legiuitorul român a prevăzut în conținutul art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. că „Hotărârile sunt supuse casării când inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală”.

Cazul de casare menționat este aplicabil doar în acele situații în care condamnarea inculpatului s-a realizat strict pentru o faptă, care, la data rămânerii definitive a hotărârii instanței de apel, nu mai era prevăzută ca și infracțiune. Simpla abrogare a unor texte de lege nu echivalează însă cu dezincriminarea faptelor, întrucât această operațiune presupune doar ieșirea din vigoare a unei dispoziții legale. Dezincriminarea intervine însă atunci când, după abrogarea unui text de lege ce sancționează penal o faptă, aceasta nu își mai găsește corespondent în legea nouă sau nu mai este incriminată printr-o altă dispoziție legală în vigoare.

De asemenea, s-a statuat în doctrină dar și pe cale jurisprudențială că se subsumează noțiunii de neprevedere a faptei în legea penală cazurile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii sub aspect obiectiv, întrucât legea nu mai prevede ca temei distinct de achitare decât lipsa vinovăției prevăzute de lege, singurul temei de achitare pentru lipsa laturii obiective neputând fi decât acela prevăzut de art. 16 alin. (1) lit. b) teza I „fapta nu este prevăzută de legea penală”. Același temei include și situațiile referitoare la lipsa situației – premisă a infracțiunii sau neîntrunirea condițiilor privind subiecții acesteia.

Înalta Curte, verificând considerentele deciziei instanței de apel constată că aceasta și-a însușit baza factuală stabilită de prima instanță privind pe inculpata A., reținând ca fiind îndeplinite condițiile de tipicitate ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

Astfel, instanța de apel a reținut că în perioada octombrie 2020 – 27.11.2020, beneficiind de ajutorul moral și material al altor persoane, inculpata apelantă A. a creat un scenariu fraudulos complex, în scopul obținerii de foloase materiale injuste de la persoanele vătămate B. și C., cărora le-a prezentat faptul neadevărat că societățile comerciale administrate de aceștia, și a căror contabilitate o ținea inculpata, vor fi supuse unui control al inspectorilor antifraudă, iar situația contabilă și fiscală a firmelor prezintă mai multe neregularități ce pot antrena răspunderea penală, context în care le-a pretins suma de 10.000 euro pentru a interveni pe lângă șeful Direcției Regionale Antifraudă Oradea, respectiv pe lângă inspectorii antifraudă din cadrul acestei instituții, în scopul mincinos al blocării unor constatări nefavorabile din partea organelor fiscale, sumă de bani pe care la data de 27.11.2020 a încasat-o în mod nemijlocit de la C., activitatea fiind surprinsă în flagrant.

Inculpata A. a creat un scenariu fraudulos, în scopul de a le induce persoanelor vătămate convingerea că societățile pe care le administrează sau în care au calitatea de asociați urmează să fie supuse unui control fiscal, în urma căruia este iminentă tragerea lor la răspunderea penală, existând inclusiv perspectiva aplicării unor pedepse cu închisoarea în regim de detenție, pentru ca persoanele vătămate să ajungă în situația de a-i cere sprijinul.

Inculpata a beneficiat de sprijinul unei persoane încă neidentificate, care și-a declinat în mod mincinos calitatea de inspector antifraudă, cerându-i persoanei vătămate B. săi transmită actualei contabile să-l contacteze telefonic pentru a discuta problema. De față cu persoanele vătămate, inculpata l-a contactat pe pretinsul inspector antifraudă, de la care a obținut o amânare, după care a avut o conversație telefonică cu o persoană despre care a pretins în mod mincinos că este „H.”, șeful Antifraudă, pe care l-a întrebat dacă I. „e dobermanul instituției”, dându-le persoanelor vătămate impresia că este foarte exigent. Doar după toate acestea, inculpata a început să susțină că ar putea preveni controlul cu ajutorul șefului Antifraudă Oradea, simulând o conversație telefonică în acest sens.

Întrucât la săvârșirea infracțiunii inculpata s-a folosit de mijloace frauduloase, respectiv a angrenat în activitatea infracțională late persoane care aveau rolul de întări convingerea persoanelor vătămate cu privire la iminența unor verificări contabile și fiscale, prin solicitarea unor informații de la persoana vătămată C. referitoare la anumite semnături pretins false depuse pe unele scripte emise de societățile persoanelor vătămate, au fost reținute dispozițiile art. 244 alin. (2) din C. pen. Un alt mijloc fraudulos a constat în conversația purtată de către inculpată cu pretinsul șef ANAF Oradea, care a fost pusă pe modul speaker, pentru ca persoanele vătămate să poată constatat în mod nemijlocit consistența celor susținute de către inculpată.

În drept, în mod întemeiat s-a reținut că starea de fapt se circumscrie întrunirii elementelor constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen.

Instanța de control judiciar a reținut că inculpata nu contestă în apel starea de fapt reținută și încadrarea juridică a faptei, recunoscând inducerea în eroare a persoanelor vătămate.

Ceea ce contestă inculpata este caracterul injust al folosului pe care urmărea să îl obțină, afirmând că suma pretinsă reprezenta de fapt contravaloarea serviciilor de contabilitate prestate pentru firmele persoanelor vătămate în perioada anilor 2019 și 2020, astfel că s-a considerat îndreptățită să obțină această sumă în modalitatea descrisă.

Cu privire la caracterul injust al folosului patrimonial urmărit de inculpată, instanța de apel și-a însușit argumentația instanței de fond, potrivit căreia pentru recuperarea sumelor de bani datorate de persoanele juridice – societățile comerciale pentru care a prestat servicii de contabilitate – inculpata avea deschisă calea acțiunilor în justiție având ca obiect litigii de muncă și nu acțiunile de inducere în eroare a persoanelor fizice reprezentante ale societăților comerciale.

Prin urmare, faptul că societățile comerciale ar fi avut datorii față de inculpată nu justifică acțiunile acesteia de inducere în eroare a persoanelor fizice – persoane vătămate în prezenta cauză – prin crearea unui scenariu fabulos și fraudulos, nu conferă caracter ilicit acestor acțiuni și nu exonerează inculpata de răspundere penală.

În raport cu cele menționate, Înalta Curte constată că există conformitate între baza factuală stabilită și condițiile de tipicitate obiectivă privind infracțiunea prevăzută de art. 32 alin. (1) rap. la art. 244 alin. (1) și (2) din C. pen., tentativă la infracțiunea de înșelăciune.

Înalta Curte reamintește că pe calea extraordinară de atac a recursului în casație nu poate fi modificată situația de fapt și nici nu se pot reanaliza mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal, având în vedere natura juridică a acestei căi de atac.

Așadar, Înalta Curte nu va putea avea în vedere situația de fapt expusă în motivele scrise ale recursului în casație și nici criticile referitoare la acțiunea de inducere în eroare prin încălcarea bunei-credințe a persoanelor vătămate, ca urmare a unei conduite ilicite, la manoperele dolosive care să aibă o aparență de legalitate, precum și cele referitoare la urmarea imediată, în raport cu forma infracțiunii reținută, de tentativă care nu avut drept rezultat o pagubă, întrucât acestea tind să modifice situația de fapt reținută, cu caracter definitiv de instanța de apel.

Altfel spus, apărările invocate nu au legătură cu baza factuală stabilită de instanța de apel, așa încât nu se circumscriu condițiilor de tipicitate obiective concrete din contextul cauzei, ceea ce face inaplicabil cazul de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

De asemenea, aspectele susținute cu privire la circumstanțele personale ale inculpatei, fondul său emoțional, ca urmare a diagnosticelor părinților săi, că ideea comiterii faptei ar fi aparținut logodnicului inculpatei, iar descrierea faptei care nu ar fi în realitate o înșelăciune, ci o infracțiune de trafic de influență, sunt critici care vizează modificarea situației de fapt și o schimbare a încadrării juridice, care excedează examinării în calea extraordinară de atac a recursului în casație, prin prisma cazului invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Înalta Curte nu poate analiza nici critica formulată cu privire la condiția de tipicitate a scopului de a obține pentru sine sau pentru altul a unui folos patrimonial injust ce nu ar fi îndeplinită în contextul faptei reținută în sarcina inculpatei A., întrucât această condiție vizează latura subiectivă a infracțiunii de înșelăciune ce caracterizează intenția, vinovăția fiind calificată și nicidecum latura obiectivă și anume fapta, așa încât excedează cazului de recurs în casație invocat, respectiv art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen.

Pornind de la specificul și natura căii extraordinare a recursului în casație, toate criticile formulate de recurenta inculpată A. prin apărător ales nu ar putea fi analizate prin niciun alt caz de recurs în casație.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 448 alin. (1) pct. 1 din C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casație formulat de inculpata A. împotriva Deciziei penale nr. 1376 din data de 10 noiembrie 2021 a Curții de Apel Cluj, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen. se va obliga recurenta inculpată la plata sumei de câte 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.