Impunerea drept condiţie de participare la concurs pentru ocuparea funcţiei de secretar al unei unităţi administrativ teritoriale a cunoaşterii limbii materne a cetăţenilor aparţinând minorităţii naţionale cu o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. Nelegalitate

7 mart. 2013
Vizualizari: 12
  • art. 116
  • Legea nr. 215/2001: art. 76
  • Legea nr. 554/2004: art. 2 alin. (1) lit. n)

Faptul că potrivit dispozițiilor art. 116 din Legea nr. 215/2001, funcția publică de conducere de secretar al unității administrativ teritoriale nu presupune contacte direct cu cetățenii, iar atribuțiile în domeniul aplicării Legii nr.544/2004 privind liberul acces la informațiile de interes public au o pondere redusă în raport cu întreaga activitate a secretarului, nefiind exercitate în mod direct de acesta – avându-se în vedere calitatea de funcționar public de conducere potrivit căreia coordonează aceste activități și nu le exercită direct – face ca măsura impunerii cunoașterii limbii maghiare, nivel avansat, drept condiție de participare la concursul de ocupare a acestei funcții publice de conducere, prin ordin ANFP, să fie nelegală, fiind luată cu exces de putere – astfel cum această noțiune a fost definită în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

(I.C.C.J., secția de contencios administrativ și fiscal, decizia nr. 2968 din 7 martie 2013)


 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Nu aveți acces la acest articol!!!

Impunerea drept condiție de participare la concurs pentru ocuparea funcției de secretar al unei unități administrativ teritoriale a cunoașterii limbii materne a cetățenilor aparținând minorității naționale cu o pondere de peste 20% din numărul locuitorilor. Nelegalitate was last modified: martie 1st, 2024 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.