H.G. nr. 207/2018 privind stabilirea zilei de 30 aprilie 2018 ca zi liberă (pentru salariaţii din sectorul public)

16 apr. 2018
Vizualizari: 2481

Actul normativ publicat în Monitorul Oficial

Sumar
H.G. nr. 207/2018 privind stabilirea zilei de 30 aprilie 2018 ca zi liberă (pentru salariații din sectorul public)

(M. Of. nr. 328 din 13 aprilie 2018)

Pentru salariații din sectorul bugetar, ziua de 30 aprilie 2018 se stabilește ca zi liberă, iar pentru recuperarea zilei de muncă stabilite ca zi liberă potrivit alin. (1), instituțiile publice își vor desfășura activitatea în regim de program normal în ziua de 5 mai 2018 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 11 mai 2018, potrivit planificărilor stabilite.

În M. Of. nr. 328 din 13 aprilie 2018, a fost publicată H.G. nr. 207/2018 privind stabilirea zilei de 30 aprilie 2018 ca zi liberă (pentru salariații din sectorul public).

În continuare, vom prezenta dispozițiile respectivei hotărâri.

 

Art. 1 din H.G. nr. 207/2018

 

Potrivit art. 1 alin. (1), pentru salariații din sectorul bugetar, ziua de 30 aprilie 2018 se stabilește ca zi liberă.

Alin. (2) prevede că pentru recuperarea zilei de muncă stabilite ca zi liberă potrivit alineatului anterior, instituțiile publice își vor desfășura activitatea în regim de program normal în ziua de 5 mai 2018 sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 11 mai 2018, potrivit planificărilor stabilite.

Conform alin. (3), pentru munca prestată potrivit alin. (2) nu se acordă timp liber corespunzător.

 

Art. 2 din H.G. nr. 207/2018

 

Art. 2 stabilește faptul că prevederile art. 1 nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.

 

Art. 3 din H.G. nr. 207/2018

 

Conform art. 3, prevederile art. 1 nu se aplică magistraților și celorlalte categorii de personal din cadrul instanțelor judecătorești implicate în soluționarea proceselor cu termen în data de 30 aprilie 2018 și nici participanților în aceste procese.

 

Art. 4 din H.G. nr. 207/2018

 

Pachet: Codul administrativ comentat. Explicatii, jurisprudenta, doctrina. Volumul I si Volumul II

Art. 4 alin. (1) stabilește faptul că operațiunile de încasări prin virament transmise prin sistemul electronic de plăți unităților Trezoreriei Statului în data de 27 aprilie 2018 se înregistrează în contabilitatea acestor unități cu aceeași dată.

Potrivit alin. (2), operațiunile de încasări prin virament în relația cu instituțiile de credit aferente datei de 30 aprilie 2018 se înregistrează în contabilitatea structurilor cu atribuții în domeniul decontării din centrala Ministerului Finanțelor Publice în data de 30 aprilie 2018, iar în contabilitatea unităților teritoriale ale Trezoreriei Statului în următoarea zi lucrătoare.

Alin. (3) prevede că eventualele retururi la încasare aferente operațiunilor înregistrate potrivit alin. (1) se întocmesc de unitățile Trezoreriei Statului cu data de 30 aprilie 2018.

Conform alin. (4), în ziua de 30 aprilie 2018, prin centrala Ministerului Finanțelor Publice se efectuează operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de Resurse Proprii în lei deschis la Trezoreria Statului.

Alin. (5) stabilește faptul că prin ordin al ministrului finanțelor publice poate fi stabilită și desfășurarea altor operațiuni prin Trezoreria Statului.

H.G. nr. 207/2018 privind stabilirea zilei de 30 aprilie 2018 ca zi liberă (pentru salariații din sectorul public) was last modified: aprilie 16th, 2018 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.