Implementarea Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate – modificări (H.G. nr. 627/2015)

17 aug. 2015
Vizualizari: 9284

Despre

  • M. Of. nr. 617 din 13 august 2015
  • H.G. nr. 627/2015
  • Modificarea şi completarea H.G. nr. 799/2014 privind implementarea Programului operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate

Lit. A din anexă lit. h) și i) la H.G. nr. 799/2014 (modificată prin H.G. nr. 627/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, lit. A din anexă lit. h) și i) prevedeau faptul că Ministerul Fondurilor Europene (MFE) are următoarele atribuții:

(…)

h) asigură, prin Compania Națională „Imprimeria Națională” – S.A., imprimarea cupoanelor individuale, distribuirea acestora prin furnizorul de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale desemnat în acest scop de către autoritatea de reglementare în domeniu și transmiterea cupoanelor individuale pentru ajutoare alimentare la fiecare domiciliu al beneficiarului final;

i) primește rapoarte centralizate la nivel național privind situația cupoanelor distribuite și a celor nedistribuite în baza situațiilor primite de la distribuitor.

Noua reglementare

Lit. A din anexă, lit. h) și i) – Abrogate.

 

Lit. A din anexă lit. ș) la H.G. nr. 799/2014 (modificată prin H.G. nr. 627/2015)

Noua reglementare

La lit. A din anexă, după lit. s) se introduce o nouă literă, lit. ș).

Potrivit noii reglementări, lit. A din anexă lit. ș) prevede: „Ministerul Fondurilor Europene (MFE) are următoarele atribuții:comunică operativ instituțiilor prefectului evoluția calendarului procedurilor de achiziție publică și încheiere a contractelor de furnizare, pentru a permite acestora să solicite la serviciile deconcentrate ale Casei Naționale de Pensii Publice, Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și de la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului întocmirea și trimiterea către autoritățile executive ale autorităților publice locale a listelor nominale cu beneficiarii eligibili, în așa fel încât aceste liste să fie cât mai recente față de momentul distribuției și, în același timp, să ajungă la autoritățile executive ale autorităților publice locale înainte de începerea distribuției”.

 

Lit. B-E din anexă la H.G. nr. 799/2014 (modificată prin H.G. nr. 627/2015)

Vechea reglementare

În vechea reglementare, lit. B prevedea faptul că Ministerul Educației Naționale are atribuții de beneficiar în sensul prevăzut de Regulamentul (UE) nr. 223/2014 și implementează operațiunile privind asistența materială de bază în conformitate cu prevederile O.G. nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002.

Potrivit lit. C, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice are următoarele atribuții:

a) stabilește categoriile de persoane care fac parte din grupul-țintă;

b) constituie și actualizează anual baza de date privind persoanele care fac parte din grupul-țintă, precum și transmiterea acesteia către toate instituțiile implicate;

Conferința națională „Prevenirea și combaterea spălării banilor”. Impactul noii legi asupra profesiilor liberale

c) comunică anual, la solicitarea Ministerului Fondurilor Europene, numărul de beneficiari pe județe și totalul național, ca bază pentru alocarea cantităților de ajutoare alimentare pe fiecare județ;

d) eliberează, prin agențiile teritoriale pentru ocuparea forței de muncă, adeverința prevăzută la art. 5 alin. (2) lit. b) din hotărâre.

La lit. D se stabilea faptul că instituțiile prefectului realizează monitorizarea predării ajutoarelor alimentare de către operatorii economici către reprezentanții autorităților publice locale, precum și a procesului de distribuție efectuat de autoritățile executive ale autorităților publice locale către persoanele care aparțin grupului țintă.

În sfârșit, lit. E prevedea faptul că autoritățile executive ale autorităților publice locale participante la program au următoarele atribuții:

a) întocmesc listele suplimentare în condițiile prevăzute la art. 5 alin. (2) din hotărâre;

b) primesc de la operatorii economici, sub monitorizarea Instituției prefectului, ajutoarele alimentare și asigură păstrarea acestora în condiții corespunzătoare și de siguranță, precum și evidența de gestiune până la distribuire;

c) în termen de 30 de zile de la preluare/recepție, distribuie ajutoarele alimentare persoanelor din grupul-țintă, care dețin cupoane individuale sau se află pe liste suplimentare, pe baza documentelor de identitate;

d) justifică cantitățile distribuite cu semnătura de primire a persoanelor din grupul-țintă pe versoul cuponului, alături dedata și cantitatea primită;

e) transmit Ministerului Fondurilor Europene:

– un exemplar al documentului de preluare a ajutoarelor alimentare de la operatorul economic,

– la terminarea distribuției ajutoarelor alimentare, cupoanele individuale, împreună cu o situație centralizatoare privind distribuția, care include și listele suplimentare prevăzute la art. 3 alin. (3);

f) păstrează cel puțin 3 ani copia evidențelor de gestiune și listele de distribuție. Termenul curge de la sfârșitul anului întocmirii acestora;

g) asigură la nivelul localității acțiunile de informare și comunicare prevăzute la lit. A.s).

Noua reglementare

Potrivit noii reglementări, lit. B-E au următorul conținut: „B. Ministerul Educației și Cercetării Științifice are atribuții de beneficiar în sensul prevăzut de Regulamentul (UE) nr. 223/2014 și implementează operațiunile privind asistența materială de bază în conformitate cu prevederile O.G. nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002.

Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice are următoarele atribuții:

a) definește categoriile de persoane beneficiare;

b) comunică autorităților executive ale autorităților publice locale și instituției prefectului, la solicitarea acestora, prin serviciile deconcentrate ale Casei Naționale de Pensii Publice, Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, numărul de beneficiari și listele prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. a), cu beneficiarii menționați la art. 3 alin. (1) lit. a)-f). Serviciile deconcentrate respective vor verifica corectitudinea listelor comunicate, inclusiv sub aspectul veniturilor cumulate sau al dublelor înregistrări;

c) eliberează, dacă este cazul, prin serviciile deconcentrate ale Casei Naționale de Pensii Publice, Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, documentele care dovedesc apartenența la categoriile eligibile pentru beneficiarii menționați la art. 3 alin. (1) lit. a)-f). Listele cu beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) lit. d)-f), întocmite de serviciile deconcentrate ale Casei Naționale de Pensii Publice, vor include și persoanele aflate în evidența caselor sectoriale de pensii, cu respectarea limitei de 450 lei/lună inclusiv pentru cumulul de venituri.

Prin ordin al prefectului, instituția prefectului numește Grupul de lucru pentru derularea POAD, din care vor face parte reprezentanții instituției prefectului, ai consiliului județean, ai Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) prin direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, ai serviciilor deconcentrate ale Casei Naționale de Pensii Publice, Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului, ai altor instituții publice și ai organizațiilor fără scop lucrativ interesate, potrivit domeniului de competență specific fiecărei instituții pe care o reprezintă.

Grupul de lucru pentru derularea POAD are următoarele atribuții

a) comunică, la solicitarea Ministerului Fondurilor Europene, anterior demarării procedurii de achiziție publică în vederea atribuirii contractelor de furnizare, numărul de beneficiari din categoriile menționate la art. 3 alin. (1) pe localități și total județ, adresa depozitului autorității executive a autorității publice locale unde furnizorii vor livra ajutoarele alimentare, persoana de contact la depozit și persoana împuternicită să semneze procesele-verbale de recepție, precum și tabelul centralizator, în baza datelor primite de la autoritățile executive ale autorităților publice locale potrivit lit. F.a);

b) solicită serviciilor deconcentrate ale Casei Naționale de Pensii Publice, Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și de la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului și sprijină autoritățile executive ale autorităților publice locale în obținerea, la timp și corect, de date necesare în derularea POAD, în principal:

– numărul de beneficiari pe categorii eligibile și localități necesar a fi comunicat la Ministerul Fondurilor Europene în vederea fundamentării necesarului de ajutoare alimentare pe țară, județe și localități;

– listele inițiale de distribuție pentru categoriile de la art. 3 alin. (1) lit. a)-g), corelat cu datele din calendarul procedurilor de achiziție publică și de încheiere a contractelor de furnizare, comunicat de Ministerul Fondurilor Europene, potrivit lit. A.ș), în așa fel încât aceste liste să fie cât mai recente față de momentul distribuției și, în același timp, să ajungă la autoritățile executive ale autorităților publice locale înainte de începerea distribuției. Listele vor fi transmise, sub forma unui tabel, pe suport electronic, pentru fiecare localitate în parte, în ordine alfabetică, separat pentru fiecare categorie menționată la literele de la art. 3 alin. (1) și vor conține următoarele elemente: nr. crt., nume și prenume, CNP, adresă;

c) comunică autorităților executive ale autorităților publice locale datele de livrare și cantitățile din graficul de livrări primit de la Ministerul Fondurilor Europene și este informat de autoritățile executive ale autorităților publice locale cu privire la eventualele modificări ale acestora, convenite cu furnizorul, pe care le transmite Ministerului Fondurilor Europene;

d) informează săptămânal Ministerul Fondurilor Europene pe durata livrărilor, în ultima zi lucrătoare a săptămânii de raportare, prin poșta electronică, cu privire la cantitățile de ajutoare alimentare recepționate de autoritățile executive ale autorităților publice locale, menționând localitatea, cantitatea și numărul de proces-verbal;

e) realizează, prin sondaj, pe baza unei analize de risc, misiuni de control la livrarea/recepția și la distribuția ajutoarelor alimentare de către autoritățile executive ale autorităților publice locale;

f) se sesizează din oficiu sau la primirea de reclamații și declanșează controale pe aspectele sesizate sau reclamate;

g) în baza rapoartelor de control, sesizează instituțiile de drept pentru recuperarea eventualelor prejudicii constatate, datorate lipsurilor în gestiune, distribuției neconforme către persoane neeligibile, deteriorării cutiilor cu ajutoare alimentare, degradării calității ajutoarelor alimentare prin depozitare necorespunzătoare, sustragerilor favorizate de neasigurarea unor condiții corespunzătoare de pază, alte aspecte sesizate sau reclamate etc., cu informarea operativă a Ministerului Fondurilor Europene;

h) coordonează acțiunile de redistribuire a eventualelor stocuri, rămase după distribuția pe lista inițială, între autoritățile executive ale autorităților publice locale din județ și între județe;

i) trimite la Ministerul Fondurilor Europene, până la data de 1 mai a anului următor celui de raportare, un raport anual privind implementarea POAD la nivelul județului, centralizând informațiile și sintezele de date primite de la autoritățile executive ale autorităților publice locale, precum și alte date și informări despre derularea POAD la nivelul județului, solicitate de Ministerul Fondurilor Europene. Raportul anual va cuprinde o scurtă prezentare a derulării POAD la nivelul județului, probleme în desfășurare, propuneri pentru îmbunătățirea derulării viitoare a programului, sinteza datelor primite de la autoritățile executive ale autorităților publice locale, sinteza măsurilor auxiliare realizate în județ;

j) alte atribuții stabilite prin instrucțiuni ale ministrului fondurilor europene.

A.N.S.V.S.A., prin direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, verifică respectarea legislației sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor de către alimentele cu destinația de ajutoare alimentare, pe tot lanțul de producție și distribuție a acestora, și reclamațiile privind calitatea alimentelor distribuite”.

 

Lit. F din anexă la H.G. nr. 799/2014 (modificată prin H.G. nr. 627/2015)

Noua reglementare

După lit. E din anexă se introduce o nouă literă, lit. F.

Potrivit noii reglementări, lit. F prevede: „Autoritățile executive ale autorităților publice locale participante la program au următoarele obligații:

a) comunică instituției prefectului, anterior demarării procedurii de achiziție publică în vederea atribuirii contractelor de furnizare, numărul de beneficiari din categoriile menționate la art. 3 alin. (1), adresa depozitului autorității publice locale unde furnizorii vor livra ajutoarele alimentare, persoana de contact la depozit și persoana împuternicită să semneze procesele-verbale de recepție, precum și tabelul centralizator. La stabilirea numărului de beneficiari, autoritățile executive ale autorităților publice locale pot lua în calcul, consultând instituția prefectului, și procentul pe mai mulți ani de neprezentări, dar și evoluțiile previzibile ale unor categorii de beneficiari;

b) solicită și primesc de la serviciile deconcentrate ale Casei Naționale de Pensii Publice, Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și de la direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului numărul de beneficiari și listele inițiale prevăzute la art. 5 alin. (3) lit. a), cu beneficiarii menționați la art. 3 alin. (1) lit. a)-g), și întocmesc listele inițiale pentru beneficiarii prevăzuți la art. 3 alin. (1) lit. h), conform evidențelor proprii. Serviciile deconcentrate ale Casei Naționale de Pensii Publice, Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială și Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă și direcțiile generale de asistență socială și protecția copilului vor avea în vedere corectitudinea listelor, inclusiv sub aspectul veniturilor cumulate sau al dublelor înregistrări;

c) completează capul de tabel al listelor inițiale primite potrivit lit. b) cu următoarele coloane: număr de cutii primite, data primirii, semnătura de primire, observații, categorii de raportat. Pe coloana de observații va fi notat, în cazul beneficiarilor adăugați pe listă, documentul justificativ, anexat la listă, valabil la data distribuției, în baza căruia aceștia au fost adăugați la lista inițială. Pentru beneficiarii minori, în această coloană va fi notat numele părintelui sau tutorelui care ridică ajutoarele alimentare, calitatea acestuia (tata/mama/tutore) și codul numeric personal. Pe coloana „categorii de raportat” va fi menționată categoria de raportat la UE căreia îi aparține beneficiarul, respectiv: persoane până la 15 ani inclusiv, persoane peste 65 de ani inclusiv, femei, persoane cu dezabilități;

d) întocmesc listele de suplimentare, liste avizate de asistenții sociali în baza anchetelor sociale desfășurate pentru identificarea persoanelor de la art. 51 c). Listele de suplimentare vor avea același cap de tabel ca și listele inițiale;

e) primesc cantitățile și datele de livrare pe localitate de la instituția prefectului conform graficului de livrare transmis de Ministerul Fondurilor Europene, păstrează legătura operativă cu furnizorul privind livrările la datele respective. Pot solicita modificarea cantităților și datelor de livrare comunicate, de comun acord cu furnizorul și cu informarea Ministerului Fondurilor Europene și a instituției prefectului, păstrând cantitatea totală recepționată pe fiecare tranșă de livrări;

f) recepționează integral cantitățile de ajutoare alimentare alocate prin contractele de furnizare, la datele din graficul de livrări, pe baza proceselor-verbale de recepție cantitativă și calitativă încheiate la data livrării, sub monitorizarea instituției prefectului;

g) păstrează două originale din cele 3 exemplare originale ale procesului-verbal, din care unul pentru arhiva proprie și unul pentru Ministerul Fondurilor Europene, pe care îl transmite la solicitarea acestuia. Păstrează, de asemenea, un exemplar al tabelului centralizator cu livrările recepționate în cadrul unei tranșe, conform contractului de livrare;

h) comunică, cel mai târziu a doua zi, instituției prefectului cantitatea recepționată în cursul unei zile, împreună cu numărul de proces-verbal de recepție;

i) asigură distribuția pe listele inițiale și pe listele de suplimentare, având în vedere respectarea eligibilității la data distribuției, cantitatea alocată pe localitate, comunicată de Ministerul Fondurilor Europene, prin instituția prefectului, și termenele maxime pentru finalizarea distribuției, respectiv 45 de zile calendaristice pentru lista inițială și 15 zile calendaristice pentru lista de suplimentare;

j) asigură capacități de depozitare corelate cu cantitățile alocate, condiții corespunzătoare de depozitare pentru păstrarea calității și integrității produselor și măsuri de siguranță contra furturilor, sustragerilor și calamităților naturale;

k) organizează ținerea de evidențe de gestiune a intrărilor, ieșirilor și stocurilor, de la prima recepție și până la consemnarea de stoc zero;

l) la finalizarea distribuției anuale, transmit instituției prefectului Sinteza datelor privind derularea POAD la nivelul autorităților publice locale, însoțită de observații și propuneri privind derularea POAD, precum și Sinteza privind realizarea măsurilor auxiliare;

m) arhivează, pentru cel puțin 3 ani de la sfârșitul anului întocmirii, următoarele documente:

– procesele-verbale de recepție și tabelele centralizatoare;

– lista de distribuție inițială și lista de suplimentare, împreună cu documentele justificative anexate;

– documentele de redistribuire între autoritățile executive ale autorităților publice locale;

– documentele de evidență a gestiunii;

– Sinteza datelor privind derularea POAD la nivel localității și Sinteza privind realizarea măsurilor auxiliare;

– alte documente legate de derularea POAD;

n) asigură, la nivelul localității, acțiunile de informare și comunicare prevăzute la lit. A”.

Implementarea Programului operațional Ajutorarea persoanelor defavorizate – modificări (H.G. nr. 627/2015) was last modified: august 17th, 2015 by Redacția ProLege

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.