Furt calificat. Executarea mandatului european de arestare. Contestație respinsă ca nefondată (NCP, NCPP, L. nr. 302/2004)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 609/2018

NCP: art. 35 alin. (1), art. 228 – 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b), art. 461, art. 467; NCPP: art. 275 alin. (2), art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b); L. nr. 302/2004: art. 96 alin. (1), art. 98 alin. (2), art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1)

Prin sesizarea înregistrată la Curtea de Apel Galați la data de 7 iunie 2018, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați a formulat sesizarea privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de Tribunalul arondismentului Luxemburg, Cabinetul de instrucție, în dosarul de referință nr. x/16/CD, față de cetățeanul român A.

Înalta Curte constată că persoana solicitată, A., se află în Penitenciarul Brăila, fiind în executarea pedepsei de 2 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 114 din 13 octombrie 2017 a Curții de Apel Bacău, definitivă prin neapelare la 28 noiembrie 2017, prin care s-a recunoscut această pedeapsă, aplicată prin Sentința penală nr. 300 17 97 din 29 iunie 2017 de Tribunalul Cantonului Basel – Elveția, și executarea ei în România.

Se mai constată că pe numele persoanei solicitate a fost emis, la data de 16 mai 2018, mandatul european de arestare de Tribunalul arondismentului Luxemburg, Cabinetul de instrucție, în dosarul de referință nr. x/16/CD, pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat prin efracție, escaladare sau cu chei false, prevăzute de art. 461 și art. 467 C. pen. din Luxemburg, sancționate cu pedeapsa închisorii de maxim 15 ani.

În fapt s-a reținut, în esență, că faptele pentru care s-a emis, la data de 16 mai 2018, mandatul de arestare de către Tribunalul arondismentului Luxemburg, Cabinetul de instrucție, au constat în aceea că persoana solicitată, între 23 octombrie 2016 – 24 octombrie 2016, în arondismentul judiciar Luxemburg la Bergem, 48, Grand-Rue, a sustras fraudulos de la B., mai multe bijuterii, furtul fiind comis prin escaladarea grilajului exterior al grădinii și forțarea ferestrelor imobilului, iar, între 26 octombrie 2016 și 27 octombrie 2016, în arondismentul judiciar Luxemburg, la Luxemburg, 19, Montee St. Crepin, a sustras fraudulos de la C., D., și E., bijuterii, bani, ceasuri, genți, obiecte electronice, spărgând geamul ușii glisante a terasei imobilului.

La termenul de judecată din 11 iunie 2018 s-a procedat la ascultarea persoanei solicitate A. persoanei solicitate, ocazie cu care a precizat că nu este de acord cu predarea sa către autoritățile din Luxemburg, că se prevalează de regula specialității și că nu este vinovat de săvârșirea faptelor imputate.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Luxemburg, a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea cercetării pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13iunie 2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei – cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

În virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia soluției dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

În cadrul acestei proceduri, judecătorul hotărăște, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz.

Astfel, se constată că infracțiunile pentru care s-a cerut predarea, respectiv cele de furt calificat prin efracție se regăsesc printre cele 32 de infracțiuni care permit predarea fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, conform art. 96 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, fiind incriminate și în legislația penală română, respectiv: infracțiunea de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art. 228 – 229 alin. (1) lit. b), d) și alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 35 alin. (1) C. pen., pedepsită cu închisoare de la 2 la 10 ani.

Potrivit art. 103 alin. (7) din Legea nr. 302/2004, în cazul în care persoana solicitată nu consimte la predarea sa către autoritatea judiciară emitentă, procedura de executare a mandatului european de arestare continuă cu audierea acesteia cu privire exclusiv la poziția acesteia față de existența unuia dintre motivele obligatorii sau opționale de neexecutare, precum și la eventualele obiecții privind identitatea.

Astfel, Înalta Curte constată că persoana solicitată A., în declarația dată în fața primei instanțe la termenul din data de 11 iunie 2018 a precizat cu nu formulează obiecțiuni cu privire la identitatea sa.

Pe de altă parte, din conținutul mandatului european de arestare rezultă că nu este prescrisă executarea pedepsei pentru faptele pentru care s-a solicitat predarea persoanei solicitate.

Totodată, se constată că dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 prevăd că atunci când mandatul a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa ori măsura de siguranță în statul membru emitent al mandatului european de arestare, instanța română poate refuza executarea acestuia.

Întrucât dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 vizează exclusiv situația executării unei pedepse cu închisoare, respectiv cea a pronunțării unei hotărâri definitive de condamnare, iar mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării urmăririi penale împotriva persoanei solicitate, Înalta Curte apreciază că aceste prevederi nu sunt aplicabile persoanei solicitate A.

Pe de altă parte, situațiile prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) și nu motive obligatorii, astfel că instanța română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru aceasta. Mai mult, motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare (faptul că nu este vinovat de săvârșirea faptelor de care este acuzat, în condițiile în acea perioadă (octombrie 2016) se află pe teritoriul Germania, în custodia autorităților judiciare germane), nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, și, ca atare, criticile apărării cu privire la acest aspect nu pot fi primite.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de art. 86 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004, nefiind constatată incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional dintre cele prevăzută de art. 98 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.

Însă, predarea către statul solicitant nu poate avea loc de îndată, deoarece, în prezent, contestatorul A. se află în executarea pedepsei de 2 ani și 10 luni închisoare, aplicată prin Sentința penală nr. 114 din 13 octombrie 2017 a Curții de Apel Bacău, definitivă prin neapelare la 28 noiembrie 2017, prin care s-a recunoscut această pedeapsă, aplicată prin Sentința penală nr. 300 17 97 din 29 iunie 2017 de Tribunalul Cantonului Basel – Elveția, pedeapsă ce a început să fie executată la data de 27 noiembrie 2016 și se va împlini la data de 26 septembrie 2019, astfel încât, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că, în cauză, sunt incidente prevederile art. 112 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, și a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la finalizarea executării pedepsei anterior menționate, ori până la liberarea condiționată din această pedeapsă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva Sentinței penale nr. 77/F din 11 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. x/2018 și, întrucât acesta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400 lei, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.