Filip & Company a asistat grupul Holde Agri Invest la contractarea unui credit sindicalizat în valoare de 30,5 milioane de lei și 26,7 milioane de euro

11 mai 2023
Vizualizari: 117

Echipa Filip & Company a asistat grupul Holde Agri Invest cu privire la contractarea unui credit sindicalizat în valoare de 30,5 milioane de lei și 26,7 milioane de euro, încheiat cu Banca Transilvania, în calitate de aranjor și finanțator și OTP Bank Romania, în calitate de finanțator, în scopul realizării de investiții.

„Ne bucurăm să fim parte din călătoria Holde Agri și să contribuim la realizarea viziunii lor moderne privind agricultura din România. Este una dintre companiile cu capital românesc care dezvoltă printre cele mai inovatoare proiecte în acest sector din țara noastră. Am rezonat întru totul cu dinamismul echipei, dorința de inovație și angajamentul lor față de potențialul agriculturii din România”, a declarat Alexandra Manciulea, partener al Filip & Company.

Echipa Filip & Company care a asistat Holde Agri Invest în acest proiect a fost coordonată de Alexandra Manciulea (partener) și le-a inclus în poziții cheie pe Camelia Ianțuc (senior associate) și Smaranda Văcaru (senior associate).

Filip & Company are una dintre cele mai dinamice practici de Finanțări și Piețe de Capital din România. Echipa de avocați include specialiști cu un palmares bogat dobândit în cadrul unor tranzacții complexe desfășurate atât pe plan intern, cât și internațional.

 

 

Filip & Company

Filip & Company este una din societățile de avocatură de top din România care furnizează asistență de cea mai înaltă calitate în practic toate ramurile de drept relevante pentru afaceri care operează în România sau care vizează România. Specializați în proiecte complexe care implică o abordare inovativă, avocații Filip & Company au experiență elocventă în mai multe domenii, cum ar fi infrastructură și concesiuni, fuziuni și achiziții, energie, drept societar, imobiliar, concurență, finanțări și piață de capital dar și dreptul muncii, protectia datelor cu caracter personal, protectia consumatorilor sau a mediului. De asemenea, firma de avocatură asigură asistență și reprezentare în litigii și arbitraje cu implicații semnificative pentru afacerile clienților.

 

Filip & Company a asistat grupul Holde Agri Invest la contractarea unui credit sindicalizat în valoare de 30,5 milioane de lei și 26,7 milioane de euro was last modified: mai 11th, 2023 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: