Dezincriminarea faptei. În cauză, admiterea neconstituționalității ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții (CP, NCP, NCPP)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 635/2017

CP: art. 25, art. 248, art. 41 alin. (2), art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b), art. 71 alin. (5), 74 lit. a) și 76 lit. b), art. 86¹, art. 246, art. 248; NCP: art. 4, art. 6, art. 297 alin. (1); NCPP: art. 275 alin. (2) și (6), art. 425¹ alin. (7) pct. 1 lit. b), art. 595; Legea nr. 78/2000: art. 13²; Constituția României: art. 147

Conform art. 595 alin. (1) C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 C. pen.

Contestatoarea A. a fost condamnată prin sentința penală nr. 28 din 24 ianuarie 2014 a Curții de Apel Craiova, definitivă prin Decizia penală nr. 439/A din 24 noiembrie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, la pedeapsa principală a închisorii de 2 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la abuz în serviciu în formă continuată (6 acte materiale) prev. de art. 25 C. pen. anterior rap. la art. 248 C. pen. anterior, 248¹ C. pen. anterior și art. 13² din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2), 74 lit. a) și 76 lit. b) C. pen. anterior și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II-a și lit. b) C. pen. anterior, cu suspendarea sub supraveghere a executării, conform art. 86¹ și art. 71 alin. (5) C. pen. anterior.

Ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, Curtea Constituțională, prin decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în M. Of., Partea I nr. 517 din 08 iulie 2016, a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 246 C. pen. din 1969 și ale art. 297 alin. (1) C. pen. și a constatat că sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

În ceea ce privește conceptul de „lege”, în cuprinsul deciziei sus-menționate s-a reținut că acesta cuprinde legea, în sens formal și ordonanțele și Ordonanțele de urgență ale Guvernului, care, sub aspect material, conțin norme de reglementare primară, având o forță juridică asimilată cu a legii.

Curtea a constatat că în cazul în care neîndeplinirea ori defectuozitatea îndeplinirii unui act nu s-ar raporta la atribuții de serviciu prevăzute într-un act normativ cu putere de lege s-ar ajunge la situația ca în cazul infracțiunii de abuz în serviciu elementul material al acesteia să fie configurat atât de legiuitor, Parlament sau Guvern, cât și de alte organe, inclusiv persoane juridice de drept privat, în cazul fișei postului, ceea ce nu este de acceptat în sistemul juridic de drept penal.

De asemenea, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, nepublicată în M. Of. la data soluționării prezentei cauze, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 248 C. pen. din 1969 sunt constituționale în măsura în care prin sintagma „îndeplinește în mod defectuos” din cuprinsul acestora se înțelege „îndeplinește prin încălcarea legii”.

Contestatoarea susține că, urmare a acestor decizii și având în vedere că legiuitorul nu a modificat dispozițiile declarate neconstituționale în termen de 45 de zile de la publicarea Deciziei Curții Constituționale nr. 405/2016, a intervenit dezincriminarea infracțiunii de abuz în serviciu.

Sub un prim aspect, în acord cu instanța de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că prin Decizia Curții Constituționale nr. 405/2016, invocată de către contestatoare ca temei al dezincriminării faptei pentru care a fost condamnată, nu s-a constatat neconstituționalitatea art. 246 C. pen. anterior, ci s-a statuat o interpretare a sintagmei „îndeplinește în mod defectuos”, pentru ca textul de incriminare să corespundă exigențelor constituționale de claritate și previzibilitate a legii.

Or, conform art. 147 din Constituția României, numai dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, nu și cele prin care instanța de contencios constituțional a înțeles să clarifice modalitatea în care trebuie interpretat un text de lege.

De altfel, legiuitorul nici nu mai avea posibilitatea de a pune în acord dispozițiile art. 246 C. pen. anterior cu interpretarea dată acestui text legal prin Decizia nr. 405/2016 în 45 de zile de la publicarea acesteia, având în vedere că la data pronunțării deciziei menționate C. pen. din 1968 și, implicit, art. 246 C. pen. anterior, nu mai făcea parte din ordinea juridică, fiind abrogat prin Legea nr. 187/2012 și înlocuit de actualul C. pen., respectiv Legea nr. 286/2009.

Pe de altă parte, reține că între o decizie a Curții Constituționale și o lege nu se poate realiza o echivalență, prin analogie sau prin asimilare, cu privire la momentul și consecințele juridice ale aplicării actului, având în vedere diferența evidentă între cele două tipuri de acte.

Astfel, dacă legea, așa cum este ea înțeleasă în jurisprudența Curții Constituționale (Decizia nr. 405/2016, Decizia nr. 146/2004), poate fi aplicată retroactiv în cazuri excepționale, cum este cazul legii penale mai favorabile, deciziile Curții Constituționale „au putere numai pentru viitor”, în conformitate cu dispozițiile alin. (4), teza finală al art. 147 din Constituția României.

Această regulă este dezvoltată de Curtea Constituțională în jurisprudența sa recentă, reținându-se la paragraful 25 din Decizia nr. 126/2016, în privința cauzelor care nu se află pe rolul instanțelor judecătorești la momentul publicării deciziei de admitere a Curții, fiind vorba despre un raport juridic epuizat – facta praeterita, că partea nu mai poate solicita aplicarea deciziei de admitere, întrucât decizia de admitere a Curții nu poate constitui temei legal pentru o acțiune în justiție, în caz contrar consecința fiind extinderea efectelor deciziei Curții pentru trecut.

La parag. 27 al aceleiași decizii, Curtea Constituțională a reținut referitor la hotărârile definitive la data declarării neconstituționalității unei dispoziții legale, că din momentul introducerii cererii în instanță și până la soluționarea definitivă a cauzei, norma incidentă a beneficiat de o prezumție de constituționalitate, care nu a fost răsturnată decât ulterior pronunțării hotărârii prin care s-a tranșat în mod definitiv litigiul, așa încât incidența deciziei de admitere a instanței de contencios constituțional într-o atare cauză ar echivala cu atribuirea de efecte ex tunc actului jurisdicțional al Curții, cu încălcarea dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, și ar nega, în mod nepermis, autoritatea de lucru judecat care este atașată hotărârilor judecătorești definitive.

Prin urmare, cu atât mai mult nu poate avea efecte retroactive o decizie a Curții Constituționale prin care se dă o interpretare jurisdicțională unei dispoziții legale, chiar dacă aceasta este obligatorie pentru viitor, decizia Curții Constituționale neputând fi asimilată cu o lege penală mai favorabilă, așa cum se reține și în opinia concordantă la Decizia Curții Constituționale nr. 126/2016.

Aplicarea dispozițiilor art. 595 C. proc. pen. raportat art. 4 C. pen., în ipoteza în care o normă de incriminare a fost declarată neconstituțională, față pasivitatea timp de 45 de zile a puterii legislative, așa cum solicită contestatorul, ar echivala cu o depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, o încălcare a principiului constituțional al separației puterilor în stat prin imixtiunea instanței în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive.

Față de aceste considerente, în baza art. 425¹ alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatoarea A.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. (2) și (6) C. proc. pen., respinge, ca nefondată, contestația declarată de contestatoarea A. împotriva sentinței penale nr. 64 din data 17 martie 2017 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosar nr. x/54/2017.

Obligă contestatoarea la plata sumei de 250 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 lei, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Sursa informației: www.scj.ro.