Determinarea regimului mărcilor. Schimbarea sentinței prin respingerea acțiunii ca neîntemeiată (NCPC, L. nr. 84/1998)

25 mart. 2019
1 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 51 vot, medie: 5,00 din 5 (1 votes, average: 5,00 out of 5)
You need to be a registered member to rate this post.
Vizualizari: 374

Recomandări

 

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

🔑Vreau cont PREMIUM!


 

Dec. ÎCCJ (SC I) nr. 2264/2018

NCPC: art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 pct. 9, art. 316 raportat la art. 296, art. 315 alin. (1); L. nr. 84/1998: art. 36 alin. (3)

Conferintele lunii noiembrie
”

Înalta Curte a constatat fondat recursul pentru considerentele expuse mai jos. Este fondat motivul de recurs prin care se susține încălcarea de către instanța de apel a prevederilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ. referitoare la problemele de drept dezlegate de către instanța de recurs.

Prin decizia de casare anterioară, nr. 327/17.02.2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a reținut în mod expres că ‹‹nu poate fi reținută susținerea intimatei – reclamante din faza recursului, în sensul că legea națională ar fi aplicabilă în considerarea faptului că reclamanta este titulară nu numai a unor mărci comunitare, dar și a unor mărci internaționale, care sunt asimilate mărcilor naționale, în privința efectelor produse prin înregistrare.

Astfel cum rezultă din înscrisurile atașate cererii de chemare în judecată, cele 8 mărci înregistrate internațional – printre care și cele 3 indicate în recurs vizând separat România – desemnează Comunitatea Europeană ca teritoriu de protecție.

Or, în conformitate cu art. 151 alin. (1) din Regulamentul mărcii comunitare, „Orice înregistrare internațională care desemnează Comunitatea Europeană produce, de la data înregistrării prevăzută la articolul 3 alin. (4) din Protocolul de la Madrid sau de la data extinderii ulterioare la Comunitatea Europeană, prevăzută la articolul 3b alin. (2) din Protocolul de la Madrid, aceleași efecte ca și o cerere de marcă comunitară”.

Ca atare, când a ajuns la o astfel de concluzie, instanța de recurs a avut în vedere și faptul că cele 3 mărci indicate în acel recurs au vizat separat România, această problemă nerămânând nelămurită pentru a face obiectul rejudecării în apel.

Astfel, instanța de apel în rejudecare nu se putea prevala de existența vreunei situații de fapt nelămurite pentru a stabili un alt regim juridic aplicabil mărcilor în cauză, problemă de drept iar nu de fapt, cum în mod eronat reține instanța de apel, decât cel deja stabilit de către instanța de recurs prin decizia de casare.

De altfel, așa cum s-a reținut tot în decizia de casare, simpla constatare a aplicării în cauză a Regulamentului mărcii comunitare în loc de legea națională, cum făcuse instanța de apel inițial „nu reprezintă, prin însuși acest fapt, o greșeală de judecată, dat fiind că legea transpune directiva referitoare la armonizarea legislațiilor naționale în materie de mărci. Din această perspectivă, invocarea din oficiu de către instanța de recurs a incidenței Regulamentului mărcii comunitare nu conduce la nelegalitatea deciziei din motivul aplicării greșite a legii, urmând a se respecta, însă, în interpretarea legii, finalitatea directivei (aceeași cu cea a regulamentului)”.

Ca atare, determinarea regimului mărcilor în cauză sub aspectul efectelor produse, ca fiind cel al mărcilor comunitare sau naționale, reprezintă o falsă problemă, întrucât așa cum s-a reținut în decizia de casare anterioară, ceea ce trebuie stabilit inițial dispunerii unei măsuri sau alta pentru protejarea mărcii, măsuri care sunt prevăzute exemplificativ la art. 36 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, respectiv art. 9 alin. (2) din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009, este necesar să se determine dacă este îndeplinită situația premisă, și anume dacă, în cazul în care terțul introduce pe teritoriul vamal al Uniunii Europene mărfuri provenite din state terțe, a fost sau nu încălcat dreptul la marcă, deci dacă a fost încălcat dreptul titularului mărcii de a controla prima introducere pe piață în UE/SEE a produselor purtând marca.

Sub acest aspect prin decizia de casare anterioară s-a menționat că trebuie verificat dacă, prin introducerea mărfurilor pe teritoriul vamal, terțul a urmărit introducerea lor, în tot sau în parte, chiar pe piața comunitară, situație reieșită din jurisprudența CJUE, ale cărei considerente au fost detaliate în decizia de casare, și confirmată prin hotărârea din cauzele conexate C-446/09 și C-495/09 Nokia/Philips.

Analizându-se această hotărâre a CJUE, în decizia de casare s-a ajuns la concluzia următoare:

„CJUE s-a pronunțat, astfel, că tranzitul, antrepozitul vamal sau plasarea mărfurilor sub un regim vamal suspensiv nu pot fi considerate în sine drept o punere în vânzare a unor mărfuri pe teritoriul Uniunii și nu pot aduce atingere, numai din motivul unei asemenea destinații vamale, drepturilor de proprietate intelectuală aplicabile în Uniune. În schimb, poate exista o asemenea încălcare atunci când, în cursul plasării sub un regim suspensiv pe teritoriul vamal al Uniunii sau chiar înainte de a ajunge pe acest teritoriu, mărfuri provenite din state terțe fac obiectul unui act comercial îndreptat spre consumatorii din Uniune sau există riscul unei deturnări frauduloase spre aceștia (pentru jurisprudența în acest sens, a se vedea hotărârea din cauzele conexate C-446/09 și C-495/09 Nokia/Philips, paragrafele 55 – 59)”.

Apreciindu-se că situația de fapt în cauză nu este lămurită sub acest aspect, prin decizia de casare au fost stabilite în sarcina instanței de apel următoarele obiective de lămurit:

– destinația vamală pe care mărfurile în litigiu au primit-o efectiv sau pe care ar fi primit-o dacă nu intervenea reținerea de către autoritățile vamale din România, în conformitate cu prevederile Regulamentului nr. 2913/1992;

– dacă mărfurile, deși nu au fost efectiv puse în liberă circulație, erau destinate punerii în vânzare pe teritoriul UE/SEE, fie prin însăși destinația pe care au primit-o sau urmau să o primească, fie prin motivele reținerii lor de către autoritățile vamale ori din alte elemente pe același aspect reieșite din circumstanțele introducerii lor pe teritoriul vamal al Uniunii Europene.

În acest context instanța de apel în rejudecare a reținut că „produsele reținute în vama din România provin din Statele Unite ale Americii, unde au fost achiziționate de către pârâtă C. pentru a le revinde recurentei-pârâte B. Astfel, s-a reținut pe temeiul probelor administrate – fapt de altfel necontestat de părți – că destinația finală a mărfurilor era Ilychevsk, Ucraina. Containerul conținând mărfurile în litigiu a sosit în portul Constanța pe nava F., urmând a fi încărcat în prima navă ce avea ca destinație portul de descărcare Ilychevsk; având în vedere că transportatorul francez nu are linie directă între cele două porturi – de încărcare și descărcare – containerul a fost descărcat în portul de tranzit Constanța doar pentru transbordare – încărcarea pe o alta navă.

Ca atare, în portul Constanța țigările reținute în vamă au fost supuse unui proces de depozitare temporară, în vederea transbordării pe un alt vas, care ar fi călătorit spre un stat terț față de SEE (respectiv Ucraina)”.

Astfel, aplicând cele reținute de instanța de recurs prin decizia de casare anterioară prin aplicarea hotărârii CJUE din cauzele conexate C-446/09 și C-495/09 Nokia/Philips, paragrafele 55 – 59, expuse mai sus, la situația de fapt reținută de instanța de apel din care rezultă că dovezile administrate în cauză nu sunt în sensul că mărfurile în cauză, provenite din state terțe, ar face obiectul unui act comercial îndreptat spre consumatorii din Uniune sau că ar exista riscul unei deturnări frauduloase spre aceștia, concluzia este că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a reține existența unei încălcări a drepturilor asupra mărcilor în cauză aparținând reclamantei.

Atâta timp cât nu este îndeplinită situația premisă a acțiunii în contrafacere, și anume existența unei încălcări a drepturilor asupra mărcilor în cauză aparținând reclamantei, este inutilă analiza referitoare la temeinicia măsurilor care pot fi dispuse în cazul încălcării pentru repararea prejudiciului sau limitarea acestuia, care sunt prevăzute în Legea nr. 84/1998 exemplificativ la art. 36 alin. (3) din Legea nr. 84/1998, respectiv art. 9 alin. (2) din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009.

De altfel, chiar analiza diferențelor dintre art. 36 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 84/1998 și art. 9 alin. (2) din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009 făcută de instanța de apel în rejudecare pentru a ajunge la concluzia că legea română ar fi mai favorabilă protejării mărcilor naționale ignoră de asemenea argumentele reținute în decizia de casare în sensul inexistenței unei astfel de diferențe de protecție.

Astfel, în decizia de casare s-a reținut sub acest aspect că: „Pe de o parte, considerentele anterior redate din jurisprudența CJUE nu au legătură în mod necesar cu faptul că art. 9 din Regulamentul mărcii comunitare nr. 207/2009 prevede expres dreptul titularului mărcii de a interzice „importul sau exportul de produse sub acest semn”, astfel încât de plano un asemenea drept nu [ar putea] fi exercitat în ceea ce privește acte ale terților precum plasarea sub un regim vamal suspensiv sau economic, precum și acordarea oricărei alte destinații vamale (…) produselor sub acest semn”, prevăzute de art. 36 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 84/1998.

De altfel, art. 9 alin. (2) din Regulamentul mărcii comunitare, chiar dacă nu prevede expres, nici nu exclude dreptul titularului mărcii de a se opune operațiunilor menționate, din moment ce conține o enumerare exemplificativă („În temeiul alineatului(1) pot fi interzise, printre altele, următoarele…”).

În consecință, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) raportat la art. 304 pct. 9, art. 316 raportat la art. 296 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtele C. și B., va modifica decizia în sensul că va admite apelul declarat de aceleași pârâte împotriva sentinței civile nr. 730 din data de 5 iunie 2014, pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2013, va schimba sentința în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.A. împotriva pârâtelor C. și B.

Sursa informației: www.scj.ro.

Determinarea regimului mărcilor. Schimbarea sentinței prin respingerea acțiunii ca neîntemeiată (NCPC, L. nr. 84/1998) was last modified: martie 21st, 2019 by Redacția ProLege
0 Shares

Recomandări

Vă recomandăm:

Despre autor:

Redacția ProLege

Redacția ProLege

Rubrica ACTUALITATE LEGISLATIVĂ aduce la cunoştinţa utilizatorilor principalele schimbări legislative survenite recent în diverse domenii, înlesnind astfel activitatea de informare şi de cercetare desfăşurată de practicieni şi reducând semnificativ şi eficient timpul dedicat respectivei activităţi.

Abonează-te la newsletter