Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 2/2019 (M. Of. nr. 863/25.10.2019): Art. 226 din Legea nr. 71/2011 – competența tribunalelor specializate de a soluționa apelurile în cererile formulate în procedura executării silite în materiile ce fac obiectul specializării lor

În M. Of. nr. 863 din 25 octombrie 2019, s-a publicat Decizia ÎCCJ (Complet RIL) nr. 2/2019 referitoare la interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă.

Astfel, Înalta Curte a stabilit că în interpretarea și aplicarea respectivelor dispoziții, tribunalele specializate sunt competente să soluționeze apelurile în cererile formulate în procedura executării silite în materiile ce fac obiectul specializării lor.

Art. 226 din Legea nr. 71/2011

„Art. 226

(1) Prin hotărâre a Consiliului Superior al Magistraturii, la propunerea colegiului de conducere al instanței, în raport cu numărul cauzelor, se pot înființa, în cadrul secțiilor civile, complete specializate pentru soluționarea anumitor categorii de litigii, în considerarea obiectului sau naturii acestora, precum:

a) cererile în materie de insolvență, concordat preventiv și mandat ad hoc;

b) cererile în materia societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și a altor societăți, cu sau fără personalitate juridică, precum și în materia registrului comerțului;

c) cererile care privesc restrângerea, împiedicarea ori denaturarea concurenței;

d) cererile privind titlurile de valoare și alte instrumente financiare.

(2) La înființarea completelor specializate potrivit alin. (1) se va ține seama de următoarele criterii:

a) asigurarea unui volum de activitate echilibrat între judecătorii secției;

b) specializarea judecătorilor și necesitatea valorificării experienței profesionale a acestora;

c) respectarea principiului repartizării aleatorii.

 (3) Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii prevăzută la alin. (1) își va produce efectele de la data intrării în vigoare a Codului civil”.

Art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă

„Art. 95

 Tribunalele judecă

(…)

2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii în primă instanță”.

În ceea ce privește modul în care instanțele judecătorești au înțeles să interpreteze și să aplice dispozițiile ce formează obiectul recursului în interesul legii, se remarcă existența practicii neunitare, sens în care au fost identificate două orientări jurisprudențiale divergente, astfel:

– potrivit unuia dintre punctele de vedere exprimate, există o categorie de litigii care sunt de competența tribunalelor specializate, dacă în cadrul cererii de încuviințare a executării silite sau a contestației la executare se ridică aspecte de valabilitate a titlului executoriu sau a întinderii sale, altul decât o hotărâre judecătorească, prin invocarea unor apărări de fond împotriva acestuia, titlul executoriu fiind emis în contextul exploatării unei întreprinderi;

– conform celei de-a doua orientări jurisprudențiale, competența în materie aparține tribunalului civil, deoarece regulile care guvernează executarea silită sunt unice, neexistând norme speciale pentru executarea silită în baza unui titlu executoriu comercial, civil, de dreptul muncii, penal – latura civilă etc., actele de executare fiind identice, indiferent de natura titlului.

În opinia Procurorului general al PÎCCJ, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, sunt de competența materială procesuală a tribunalelor specializate doar apelurile declarate împotriva încheierilor pronunțate de judecătorii prin care s-au respins cererile de încuviințare a executării silite a unor titluri de valoare și altor instrumente financiare, inclusiv contractele de credit și contractele de leasing, care, potrivit legii, constituie titluri executorii, precum și împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, în contestațiile la executare în care s-au invocat apărări de fond cu privire la aceste titluri.

La nivelul Curții Constituționale, a fost identificată Decizia nr. 552 din 18 septembrie 2018, prin care s-a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.

Potrivit rapoartelor întocmite în cauză, pe de o parte, una dintre soluțiile propuse prin unul dintre rapoarte a fost, în principal, de respingere a recursului în interesul legii ca inadmisibil și, în subsidiar, pronunțarea unei decizii în sensul că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, competența materială procesuală a procedurilor execuționale, în care se formulează apărări pe fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, altul decât o hotărâre judecătorească, revine instanței competente să soluționeze aceleași raporturi juridice și pe calea acțiunii directe, potrivit departajării administrative realizate prin hotărâre a colegiului de conducere la nivelul fiecărei instanțe.

Pe de altă parte, prin cel de-al doilea raport s-a apreciat că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, raportat la art. 95 pct. 2 din Codul de procedură civilă, în apelurile formulate împotriva hotărârilor prin care s-au soluționat cereri privind încuviințarea executării silite, precum și contestații la titlul executoriu, atunci când acesta este generat în raporturi juridice de drept substanțial reglementate prin legislația specifică profesioniștilor, competența materială procesuală revine tribunalelor/secțiilor/completurilor specializate în cauze cu profesioniști.