Decizia ÎCCJ (Complet DCD/C) nr. 35/2017 (M. Of. nr. 757/22.09.2017): Art. 9 alin. (2) şi alin. (4) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor

În M. Of. nr. 757 din 22 septembrie 2017, a fost publicată Decizia ÎCCJ nr. 35/2017 din 15 mai 2017 referitoare la dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „interpretarea art. 9 alin. (2) și alin. (4) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și a celor similare ale art. 11 alin. (2) – (4) din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 11 alin. (3) – (5) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, respectiv ale art. 11 alin. (1) – (6) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, perioada cât un polițist a fost elev sau student al unei instituții de învățământ din sistemul de apărare și securitate națională și care constituie vechime în muncă conform art. 3 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, și art. 3 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, poate fi luată în calcul la stabilirea gradațiilor prevăzute de lege pentru această categorie de personal?”.

O.G. nr. 38/2003 

„Art. 9 (Abrogat)

(2) Persoanele nou-încadrate sau reintegrate în rândul polițiștilor, precum și rezerviștii concentrați beneficiază de gradații în raport cu vechimea în muncă legal stabilită, după cum urmează:

– 3-5 ani, gradația I;
– 5-10 ani, gradația a II-a;
– 10-15 ani, gradația a III-a;
– 15-20 de ani, gradația a IV-a;
– 20-25 de ani, gradația a V-a;
– peste 25 de ani, gradația a VI-a

(4) Prevederile alin. (2) se aplică și absolvenților instituțiilor de învățământ pentru formarea polițiștilor, pentru vechimea în muncă avută până la data intrării în aceste instituții”.

Legea nr. 138/1999

„Art. 11 (Abrogat)

(2) Persoanele chemate sau rechemate în rândul cadrelor militare în activitate, militarii angajați pe bază de contract, precum și rezerviștii concentrați beneficiază de gradații în raport cu vechimea în muncă legal stabilită, după cum urmează:

(3) Cadrele militare trecute în rezervă care sunt rechemate în activitate beneficiază de numărul de gradații avut înainte de trecerea în rezervă, dacă acesta este mai mare decât cel cuvenit, prin aplicarea prevederilor alin. (2), luându-se în calcul pentru acordarea gradației următoare și vechimea scursă de la acordarea ultimei gradații până la trecerea în rezervă. Prevederile de mai sus se aplică și persoanelor care au avut calitatea de militari angajați pe bază de contract și redobândesc această calitate potrivit reglementărilor legale în vigoare și care revin în unități militare din ministerele și instituțiile centrale prevăzute la art. 1.

(4) Prevederile alin. (2) se aplică și absolvenților instituțiilor militare de învățământ pentru vechimea în muncă avută până la data intrării în aceste instituții”.

I. Titularul și obiectul sesizării

1. Curtea de Apel Galați – Secția contencios administrativ și fiscal a dispus, prin Încheierea din 27 octombrie 2016, în Dosarul nr. 1.077/121/2015, sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: „În interpretarea art. 9 alin. (2) și alin. (4) din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare (O.G. nr. 38/2003), precum și a celor similare ale art. 11 alin. (2) – (4) din Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 138/1999), ale art. 11 alin. (3) – (5) din anexa nr. IV la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare (Legea-cadru nr. 330/2009), respectiv ale art. 11 alin. (1) – (6) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare (Legea-cadru nr. 284/2010), perioada cât un polițist a fost elev sau student al unei instituții de învățământ din sistemul de apărare și securitate națională și care constituie vechime în muncă conform art. 3 din Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 46/1996), și art. 3 din Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 446/2006), poate fi luată în calcul la stabilirea gradațiilor prevăzute de lege pentru această categorie de personal?”.

IX. Înalta Curte de Casație și Justiție

Examinând sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori și chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, constată următoarele:

Asupra admisibilității sesizării

32. În privința regularității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiții de admisibilitate pentru declanșarea acestei proceduri, condiții care se impun a fi îndeplinite în mod cumulativ, respectiv:

– existența unei cauze aflate în curs de judecată;
– cauza care face obiectul judecății să se afle în competența legală a unui complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului învestit să soluționeze cauza în ultimă instanță;
– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată;
– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate și asupra acesteia Înalta Curte de Casație și Justiție să nu fi statuat și nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

33. Condițiile de admisibilitate sunt îndeplinite în cea mai mare parte, întrucât litigiul în legătură cu care s-a formulat sesizarea este în curs de judecată, curtea de apel învestită cu soluționarea apelului urmează să soluționeze cauza în ultimă instanță, prin pronunțarea unei hotărâri judecătorești care, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă, este definitivă, iar cauza care face obiectul judecății se află în competența legală a unui complet de judecată al curții de apel învestite să soluționeze cauza. Totodată, este îndeplinită și condiția noutății chestiunii de drept, întrucât determinante în legătură cu criteriul noutății sunt existența și dezvoltarea unei jurisprudențe continue și constante în această materie, pentru care nu s-a făcut o asemenea dovadă, iar Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat asupra chestiunii de drept ce face obiectul sesizării, aceasta nefăcând nici obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare.

34. Condiția de admisibilitate – sesizarea să aibă ca obiect o chestiune de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei – impune o serie de clarificări, raportat la cadrul procesual în care completul de judecată învestit cu soluționarea recursului a identificat chestiunea de drept ce face obiectul pronunțării unei hotărâri prealabile.

Instanța de trimitere a solicitat interpretarea și lămurirea mai multor dispoziții legale, în parte abrogate și fără a justifica sesizarea sub acest aspect.

Reclamanții sunt absolvenți ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” – Facultatea de Drept – A -1997, B – 2007, C – 2003, D – 2005, E – 2010, F – 2007, G – 2006, H – 1998 și I (fără a se atașa la dosar actul doveditor), iar drepturile sunt solicitate începând cu data de 12 martie 2012.

Înalta Curte de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept observă că nu toate aceste dispoziții legale influențează soluționarea pe fond a cauzei în curs de judecată, în cadrul procesual fixat de recurenții-reclamanți, confirmat prin punctul de vedere al instanței de trimitere, aspect ce pune în discuție admisibilitatea sesizării în anumite limite.

Astfel,

– Ordonanța Guvernului nr. 38/2003 privind salarizarea și alte drepturi ale polițiștilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare, au fost abrogate prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, care, de asemenea, a fost abrogată prin Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare – astfel cum se și arată detaliat în actul de sesizare – perioada dedusă judecății intrând sub regimul acestei ultime legi, pretențiile reclamanților având ca dată de plecare a drepturilor solicitate 12 martie 2012;

– Legea nr. 138/1999 este o lege distinctă, cu un alt domeniu, care s-a aflat în vigoare în paralel cu cea specială în domeniul în care activează reclamanții (Ordonanța Guvernului nr. 38/2003), ambele fiind abrogate prin prima lege-cadru de salarizare – Legea-cadru nr. 330/2009;

– Legea nr. 46/1996 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare, a fost abrogată prin Legea nr. 446/2006 privind pregătirea populației pentru apărare, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, văzând susținerile recurenților-reclamanți în fundamentarea cererilor formulate și punctul de vedere al instanței de trimitere, perioada de timp pentru care sunt solicitate drepturile, precum și prevederile art. 1 din Legea-cadru nr. 284/2010*1) (unul dintre reclamanți absolvind, de altfel, studiile după intrarea acesteia în vigoare), se constată că de lămurirea dispozițiilor relevante ale acestei legi, respectiv ale art. 11 alin. (3) și alin. (5) – (6) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010, alături de cele ale Legii nr. 446/2006, depinde soluționarea pe fond a cauzei, în sensul art. 519 din Codul de procedură civilă.

Așa fiind, dezlegările date prin prezenta decizie vor viza aceste dispoziții legale (considerentele aferente fiind, oricum, valabile pentru oricare dintre celelalte dispoziții valorificate în cauză), după cum urmează:

Anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010

„Art. 11. (…) (3) Persoanele chemate sau rechemate în activitate, precum și rezerviștii concentrați beneficiază de gradații în raport cu vechimea în serviciu avută/stagiul de cotizare realizat, legal stabilit, după cum urmează:

– 3 – 6 ani gradația I;
– 6 – 10 ani gradația a II-a;
– 10 – 15 ani gradația a III-a;
– 15 – 20 de ani gradația a IV-a;
– 20 – 25 de ani gradația a V-a;
– peste 25 de ani gradația a VI-a.

(…) (5) Prevederile alin. (3) și (4) se aplică și absolvenților instituțiilor militare de învățământ pentru vechimea în serviciu avută/stagiul de cotizare realizat până la data intrării în aceste instituții și, după caz, soldaților și gradaților voluntari trecuți în corpul cadrelor militare în activitate pentru vechimea în serviciu avută/stagiul de cotizare realizat până la data schimbării poziției de activitate.

(6) Prevederile alin. (3) – (5) se aplică în mod corespunzător și polițiștilor și funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare”.
––––
*1) „Art. 1. – (1) Prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem unitar de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.
(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, drepturile salariale ale personalului prevăzut la alin. (1) sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute în prezenta lege”.

Asupra fondului sesizării

35. Din interpretarea gramaticală, sistematică și logică a normelor de drept supuse analizei rezultă că la stabilirea gradațiilor nu se ia în calcul perioada cât un polițist a urmat cursurile unei instituții de învățământ pentru formarea polițiștilor.

36. În primul rând, subiecții/beneficiarii normelor sunt diferențiați prin fiecare alineat, iar conjuncția „și” arată în mod clar sensul normei legale.

Astfel, alin. (5) și (6) ale art. 11 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 cuprind o normă completatoare, sub două aspecte: categoria de personal vizată, adăugând-o prin conjuncția „și” pe cea a absolvenților instituțiilor de învățământ pentru formarea polițiștilor/instituțiilor militare de învățământ – ceea ce înseamnă, încă o dată, că aceasta nu a fost avută în vedere în norma la care face trimitere, respectiv reperul temporal, care limitează incidența pe perioada de timp de până la data intrării în instituțiile la care se face referire.

37. Dispozițiile art. 11 alin. (5) și (6) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 au caracter special față de cele generale din primul alineat, aplicabile unei categorii speciale, iar caracterul de excepție al acelorași reglementări duce la concluzia că acestea sunt de strictă interpretare și aplicare – exceptio est strictissimae interpretationis.

38. Aceleași dispoziții legale vizează o anumită categorie de personal, ceea ce înseamnă că sunt excluse altele, în lipsa unei prevederi exprese, iar în privința absolvenților instituțiilor de învățământ indicate se aplică prevederile la care se face trimitere numai pe perioada indicată, fiind exclusă astfel o altă perioadă – apelând la argumentele per a contrario.

39. Atunci când legiuitorul a intenționat să ia în calcul perioada studiilor la stabilirea gradațiilor a prevăzut în mod expres acest lucru – în alin. (1) al art. 11 din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 arătându-se, pentru prima dată, că intervalul de timp cuprins între data acordării gradului militar și data absolvirii instituției militare de învățământ se ia în calcul la stabilirea de gradații.

Pe lângă distincția făcută de legiuitor prin alin. (5) și (6) ale art. 11 în discuție, în art. 1 alin. (3) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 se fac referiri la instituții militare de învățământ, instituții de învățământ pentru formarea polițiștilor și instituții de învățământ pentru formarea funcționarilor publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, în vreme ce în art. 21 din Legea nr. 360/2002 se mai arată și că „(1) Absolvenților instituțiilor de învățământ de profil ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și celor pregătiți pentru nevoile Ministerului Afacerilor Interne la alte instituții de învățământ li se acordă grade profesionale (…)”.

40. Această normă nu este însă similară celor care fundamentează drepturile solicitate și fixează cadrul procesual al cauzei, inclusiv limitele de învestire ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

41. Rezolvarea cauzei și a chestiunii de drept aduse în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție este centrată, atât de instanța de trimitere, cât și de recurenții-reclamanții, pe lămurirea normelor legale vizate și care se referă la vechimea în muncă/vechimea în serviciu.

42. Argumentele mai sus reținute denotă faptul că nu este necesar să se mai apeleze la corelarea cu alte dispoziții legale pentru explicitarea conținutului celor două sintagme sau/și la aprecierea raportului dintre legea specială și legea generală (inclusiv din perspectiva completării între ele).

43. Aceasta înseamnă că eventuala includere a perioadei de studii în vreuna dintre cele două sintagme, în baza celorlalte norme valorificate în cauză de către apelanții-reclamanți și confirmate atât de prima instanță, cât și de instanța de trimitere, le poate conferi absolvenților instituțiilor respective de învățământ drepturi în orice altă materie care permite acest lucru, mai puțin în cea în cauză, respectiv în stabilirea gradațiilor, indiferent de justificarea la care se apelează, inclusiv a principiului echității, invocat de instanța de trimitere.

44. Acest mod de interpretare nu încalcă în niciun fel drepturile reclamate – includerea prin lege în drepturile salariale și a gradațiilor, întrucât acestea nu le sunt contestate, fiind recunoscute numai în limitele permise de legiuitor.