Contribuția Papei Ioan Paul al II-lea la consolidarea statului de drept: intervenții în favoarea libertății religioase până în anul 1989 (I)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Vorbind membrilor Uniunii Juriștilor Catolici italieni care au organizat la Roma un Congres pe tema: Dreptul natural. Spre noi perspective, afirma: „Voi subliniați valoarea pură, calitatea proceselor care sunt necesare pentru afirmarea dreptului și observarea dreptății. Procedura civilă va deveni mai credibilă, dacă își va asuma norme mai respectuoase față de drepturile fundamentale ale omului și a demnității sale”^[28]. În felul acesta ați realizat „o reflecție fundamentală cu privire la dreptul natural – pe care noi îl considerăm divin – cunoașterea sa clară, aplicarea lui ponderată în societățile naționale și în organizațiile internaționale de astăzi, care trebuie să găsească expresia unui drept natural, care să exprime și să protejeze drepturile și obligațiile acestei societăți universale pentru a recunoaște mai bine drepturile persoanei umane care trăiește într-o lume mult mai deschisă și mai organizată. O lume care trebuie să respecte demnitatea persoanei umane, libertatea ei religioasă și libertatea de conștiință, prin care să-i asigure individului bunăstare și o relație mai sănătoasă cu Dumnezeu în familie, în societatea unde trăiește, pentru a promova cultura și binele statului în raport cu alte state ale lumii. În acest caz, Biserica poate servi ca punct de referință, pentru că este o societate universală, cu ierarhia, cu legile și structurile sale, cu Legiuitorul ei, care este Hristos”^[29]. De aceea, este bine ca astăzi să reafirmăm că fiecare regim juridic este pus în slujba persoanei, a respectării drepturilor sale inviolabile. Un astfel de sistem juridic are logica sa proprie și trebuie să protejeze demnitatea persoanei umane, care se bazează pe egalitatea dintre oameni^[30]. Prin urmare, fiecare regim juridic trebuie pus în slujba persoanei umane. O misiune grea, care se desfășoară într-o societate pluralistă, dar necesară, dacă se vrea cu adevărat să vină în ajutorul omului, asigurându-i o viață socială echilibrată, justă, inspirată de o morală sănătoasă. O misiune de care are nevoie societatea internațională, dacă dorim să facem din ea o societate justă și demnă de acest nume.

Pentru a realiza acest ideal, trebuie să cunoaștem omul, demnitatea sa, drepturile și obligațiile sale, aspirațiile sale zilnice, dorințele sale, nevoile sale, posibilitățile sale de acțiune și dezvoltare, ținând cont de ambientul în care trăiește, de resursele de care dispune, de ajutorul material și moral de care are dreptul. Norma obiectivă, dreptul pozitiv trebuie să răspundă la această imagine a omului, ca expresie a dreptului natural: trebuie să țină seama de acele perspective noi pe care reflecția filozofică și științifică, dar și conștiința individuală i le permit: aceste două aspecte sunt iluminate de Revelația divină și de Magisteriul Bisericii^[31].

În sfârșit, Ioan Paul al II-lea amintea că un studiu aprofundat al drepturilor naturale ale persoanei umane, o punere în practică a acestui drept divin și o traducere mai fidelă a lui în dreptul pozitiv „marchează progresul pe care doriți să-l formulați cât mai bine”, și încheia discursul său amintind că adevărul se impune creștinului: dreptatea autentică este animată de caritate, dreptul este o structură de comuniune, dreptul pozitiv pus în slujba omului este un urcuș lent spre Dumnezeu”^[32].

În discursul său adresat participanților la cel de-al IX-lea Congres tomistic Internațional, desfășurat la Roma în perioada 24-29 septembrie 1990, reafirma: „Etica este știința care dirijează actele umane în funcție de rațiunile eterne”. Din acest motiv eticii secularizate îi lipsește acest caracter, deoarece este legată de principiile filosofiei antireligioase în cadrul unei concepții despre viață, a drepturilor și obligațiilor omului, pe care astăzi o numim laică… O astfel de concepție păcătuiește deja la nivelul conceptului de natură, întrucât, creată de Dumnezeu, tinde spre începuturile ei^[33].

Din acest motiv există o criză a eticii și care depinde de slăbirea sensului pentru adevăr în mințile și conștiințele care au pierdut baza adevărului însuși. De aici, referința la Dumnezeu și în zadar se încearcă mascarea realității sau refugiu de la acest nod central al cauzei: fără Dumnezeu nu există o bază a creației, fără Adevăr rațiunea ultimă a acestor adevăruri umane se întunecă și prin urmare se compromite validitatea culturii, care, deși se îmbogățește de conținut filozofic, științific și literar, nu oglindește și nici nu ajută omul. Așadar, în situația în care se găsește umanitatea, care poartă în sine consecințele păcatului original, atât în ordinea cunoașterii, cât și în ordinea practică harul este necesar pentru a ajunge pe deplin, pe de o parte la cunoașterea lui Dumnezeu prin rațiune, pe de altă parte prin ceea ce dreptul natural prevede”^[34].

3. Concluzii

În toate aceste intervenții pe care Papa Ioan Paul al II-lea le-a făcut cu diferite ocazii recunoaștem influența decisivă pe care a avut-o Declarația Drepturilor omului adoptată și proclamată de Adunarea Generală a O.N.U., pe care Biserica le-a afirmat, le-a apărat și le-a promovat încă de la început. Doctrina creștină a pus pe primul loc un concept ignorat total de lumea antică, concept care a început să fie ghidul oricărei organizații social-politice, valoarea autonomă, demnitatea morală și sacră a omului întrucât este persoană și fiu al lui Dumnezeu, creat după chipul și asemănarea sa; ceea ce îl făcea pe Sfântul Pavel să spună: „Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toți sunteți una în Hristos Iisus”. Grandoarea omului constă tocmai în recunoașterea și apărarea acestei demnități care a fost revelată pe deplin de creștinism. Poate se exagerează atunci când se afirmă că problema drepturilor fundamentale ale omului s-a fondat odată cu creștinismul și după cum afirmă Benedetto Croce: „Creștinismul a fost cea mai mare revoluție pe care omenirea a înfăptuit-o vreodată”^[35]. În felul acesta, învățătura și inițiativele Bisericii au fost decisive pentru promovarea și apărarea drepturilor omului de-a lungul veacurilor și mai ales în ultimele decenii.

În acest sens, Garaudy afirmă: „Creștinismul a creat o nouă dimensiune a omului și anume: persoana. Această noțiune era atât de străină raționalismului clasic încât părinții greci nu erau capabili să găsească în filosofia elenă categoriile și cuvintele care să cuprindă această nouă realitate. Gândirea greacă nu era în stare să conceapă că infinitul și universalul s-ar putea exprima într-o persoană”^[36].

Recunoașterea omului ca persoană era legată fie de rasă, fie de o clasă socială sau de destinul politic: a fi valoare absolută nu era un drept al tuturor, dar un privilegiu al celor puțini. Și deci, creștinismul a fost acela care în mijlocul acestor îndoieli propune în mod definitiv noțiunea de persoană și mai ales noțiunea de demnitate a persoanei. Nu înțelegem nici astăzi de ce această noțiune a rămas un scandal pentru gândirea greacă^[37]. Biserica, afirmând continuu drepturile fundamentale ale omului, le-a dat o bază de nezdruncinat, amintind oamenilor că ei au o origine comună, pentru care toți, nimeni nu este exclus, sunt și trebuie să fie considerați frați, fii ai aceluiași Tată care este în ceruri și numai pe aceste baze se poate vorbi de un nou progres al omului.

O dovadă a acestor ecouri profunde o găsim în doctrina Conciliului al II-lea din Vatican, în învățătura suveranilor pontifi ai Bisericii Catolice și în învățătura papei Ioan Paul al II-lea, care nu avea altă putere decât cea morală și religioasă atunci când a făcut apel la acele principii morale și de drept natural necesare pentru o dezvoltare și un progres integral ale vieții, ale păcii, ale drepturilor omului, ale bunăstării individuale și sociale. Aceste principii expuse mai sus pot fi atacate numai de acele curente care exaltă individul în dauna societății precum și acele persoane care vor să oprime demnitatea omului, punând mai mult accent pe colectivitate și economie^[38].

În fața violărilor frecvente și sistematice ale drepturilor omului Ioan Paul al II-lea și-a asumat misiunea să reafirme și să ilumineze bazele unui regim juridic care să fie conform cu dreptatea și caritatea evanghelică în care drepturile persoanei umane și demnitatea ei să fie apărate și promovate în armonie cu Declarația universală a Drepturilor omului și cu alte Documente ale Comunității Internaționale la care Biserica este parte și care de multe ori își aduce aportul cu precizări și aprofundări tematice.

De fapt, așa cum a afirmat în Discursul adresat Corpului Diplomatic cu ocazia schimbului de felicitări din 1989, vorbind despre „dimensiunea transcendentală și izvorul autentic a demnității și drepturilor inviolabile ale omului, astăzi mulți sunt de părere că Declarația drepturilor omului din 1948 nu are baze antropologice și etice și din acest motiv Biserica Catolică și alte familii spirituale au ceva de oferit, pentru că în concepția lor izvorul demnității umane se găsește în dimensiunea transcendentală a omului. În acest sens: „Biserica este convinsă să slujească cauzei drepturilor omului când, fidelă credinței și misiunii sale, proclamă că demnitatea persoanei umane își găsește fundamentul în calitatea sa de creatură făcută după chipul și asemănarea sa cu Dumnezeu. Atunci când contemporanii noștri caută pe care baze doresc să fondeze drepturile omului, ei ar trebui să găsească în credința credincioșilor și în sensul moral fundamentele transcendentale indispensabile din partea puterii^[39].

Ioan Paul al II-lea, în toate intervențiile pe care le-a făcut, ne arată că numai prin observarea legii naturale și prin respectul acordat drepturilor naturale ale omului, cu toții vom putea contribui printr-o colaborare sinceră și leală pentru a recompune relațiile unei conviețuiri pacifice, fondată pe adevăr, dreptate, pe iubire și libertate.

În acest sens, papa Ioan Paul al II-lea în fața nerespectării frecvente și aproape sistematice a libertăților fundamentale ale persoanei umane și-a luat misiunea nobilă să reafirme și să clarifice în lumina dreptului natural și a revelației că bazele unui stat de drept trebuie construite pe dreptate și caritate, în care drepturile omului să fie respectate și promovate în armonie cu Declarațiile universale ale drepturilor omului și ale tuturor organizațiilor internaționale la care Biserica este parte.

Orice formă de negare, limitare, control, discriminare a libertății persoanei umane este o violare a dreptului natural și a dreptului pozitiv înțeles în mod democratic, este negarea păcii și a conviețuirii armonioase. Cu toate acestea, multe regimuri politice, multe puteri economice, instituții civile și chiar religioase neagă aceste principii prin opresiuni de tot felul, violări ale drepturilor omului, prin oprimare, la toate vârstele, de la copii până la bătrâni, pentru că nu mai sunt productivi în sistemele economice actuale. Într-o lume din ce în ce mai unificată și integrată în diferite componente, sistemul normativ al demnității și libertății omului se bazează pe egalitate și respect.

România cu tot patrimoniul istoric și cultural profund european pe care îl are, cu potențialul său religios ortodox și catolic adânc înfipt în tradiția poporului, poate să aducă o contribuție fundamentală Europei de astăzi, care, prin normele prevăzute de Carta drepturilor Cetățeanului, poate să contribuie la un nou Umanism în acest început de mileniu bazat pe pace, solidaritate, fraternitate, dreptate, începând de la o reînnoire internă. Dacă vom ști să gândim și să acționăm împreună, vom putea fi adevărații constructori a unei Europe unite și ai unei lumi mai bune, așa cum a voit-o Ioan Paul al II-lea.