Conflictul negativ de competenţă. Stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei (NCPC, L. nr. 188/1999, L. nr. 554/2004, L. nr. 2/2013)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SCAF) nr. 59/2018

NCPC: art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) și (4); L. nr. 188/1999: art. 109; L. nr. 554/2004: art. 10; L. nr. 2/2013: art. IV 

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

1. Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte reține că obiectul cererii introductive îl reprezintă anularea Deciziei de imputare nr. 2600540 din 05 aprilie 2016 emisă de ITPF Giurgiu privind obligarea reclamantului A. la plata sumei de 499 lei, reprezentând paguba creată ca urmare a nerespectării de către reclamant a unor obligații de serviciu pe timpul exercitării funcției de șef birou; anularea Hotărârii nr. 2600853 din 03 iunie 2016 a Comisiei de soluționare a contestațiilor din cadrul ITPF Giurgiu, emisă în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de imputare; anularea Hotărârii nr. 91 din 16 august 2016 a Comisiei de Jurisdicție a Imputațiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, emisă în soluționarea plângerii formulate împotriva acestei hotărâri, și exonerarea reclamantului de la plata sumei imputate.

Înalta Curte reține că actul administrativ contestat a fost emis în considerarea raporturilor de serviciu ale reclamantului, fost comisar șef de poliție în cadrul Inspectoratului Teritorial de Poliție de Frontieră Giurgiu (funcționar public cu statut special).

În privința competenței materiale de soluționare a cauzei, întrucât reclamantul este funcționar public, sunt aplicabile dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora, „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal, a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.

Dispozițiile Legii nr. 188/1999 stabilesc, așadar, în favoarea tribunalelor, competența materială exclusivă în soluționarea cauzelor având ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, fără a face distincție după cum autoritatea publică pârâtă este una de nivel central sau local. Dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 au caracter de lege generală în raport de dispozițiile speciale ale art. 109 din Legea nr. 188/1999, fiind, astfel, înlăturate de la aplicare, neputând justifica o competență materială a instanței de judecată stabilită în raport de rangul autorității publice emitente a actului administrativ contestat.

Această interpretare este conformă Soluției de unificare a jurisprudenței adoptate în ședința judecătorilor secției contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți din data de 18 februarie 2013, în sensul că „normele de competență prevăzute de art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum au fost modificate prin art. IV din Legea nr. 2/2013, sunt aplicabile inclusiv funcționarilor publici cu statut special, în măsura în care statutele speciale ale categoriilor respective nu conțin dispoziții prin care să fie stabilită expres competența unei alte instanțe”.

Soluția se impune și prin prisma Soluției de principiu a secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, adoptată în data de 11 aprilie 2016, potrivit căreia, revine tribunalului competența de soluționare a cauzelor având ca obiect contestația formulată împotriva hotărârii emisă de Comisia de Jurisdicție a Imputațiilor constituită pe lângă MAI.

Prin urmare, reținând incidența art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze cauza în fond este tribunalul.

2. Temeiul legal al soluției adoptate

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a II-a contencios administrativ și fiscal.

Sursa informației: www.scj.ro.