Competenţa materială de judecare a contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii în cursul judecăţii (NCPP, Constituţia României)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (SP) nr. 239/2021

Constituția României: art. 21, art. 129; NCPP: art. 13 alin. (1), art. 250 alin. (6), art. 250^1 alin. (4), art. 425^1 alin. (1)

Examinând contestația formulată, prin prisma excepției de inadmisibilitate invocată de reprezentantul Ministerului Public, Înalta Curte reține următoarele:

Dând eficiență principiilor legalității căilor de atac și liberului acces la justiție, reglementate de dispozițiile art. 129 și art. 21 din Constituția României, precum și exigențelor determinate prin art. 13 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, legea procesual penală a stabilit un sistem coerent al căilor de atac, același pentru persoane aflate în situații identice, admisibilitatea acestora fiind condiționată de exercitarea lor potrivit legii, prin care au fost reglementate hotărârile susceptibile a fi supuse examinării, căile de atac și ierarhia acestora, termenele de declarare și motivele pentru care se poate cere reformarea hotărârii atacate.

Așadar, revine părții interesate obligația sesizării instanțelor de judecată în condițiile legii procesual penale, prin exercitarea căilor de atac apte a provoca un control judiciar al hotărârii atacate.

Conform art. 425^1 alin. (1) C. proc. pen., calea de atac a contestației se poate exercita numai atunci când legea o prevede expres, prevederile articolului fiind aplicabile când legea nu prevede altfel.

În cauză, la data de 9 noiembrie 2020, a fost exercitată o contestație împotriva deciziei instanței de apel (hotărârea fiind definitivă la data pronunțării, respectiv 8 iunie 2015), fiind invocate ca temei dispozițiile art. 250^1 alin. (4) C. proc. pen., normă în vigoare începând cu data de 5 noiembrie 2020 (introdusă prin Legea nr. 228/2020).

Ca atare, Înalta Curte amintește că, potrivit art. 250 alin. (6) C. proc. pen., „împotriva modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii luate de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată, procurorul, suspectul ori inculpatul sau orice altă persoană interesată poate face contestație la acest judecător ori la această instanță, în termen de 3 zile de la data punerii în executare a măsurii”.

Totodată, potrivit art. 250 alin. (8) C. proc. pen., „după rămânerea definitivă a hotărârii, se poate face contestație potrivit legii civile numai asupra modului de aducere la îndeplinire a măsurii asigurătorii”.

Prin Decizia nr. 24 din data de 20 ianuarie 2016, Curtea Constituțională a României a constatat că, soluția legislativă cuprinsă în art. 250 alin. (6) din C. proc. pen., care nu permitea și contestarea luării măsurii asigurătorii de către judecătorul de cameră preliminară ori de către instanța de judecată (ci numai contestarea modului de aducere la îndeplinire a măsurii), este neconstituțională.

Ulterior pronunțării acestei decizii, prin art. 250^1 alin. (1) C. proc. pen. (introdus prin pct. 63 din O.U.G. nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 389 din data de 23 mai 2016), s-a reglementat contestarea măsurilor asigurătorii dispuse în cursul judecății, prevăzându-se, în mod expres, competența materială de judecare a contestației împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea unei măsuri asigurătorii în cursul judecății în sarcina instanței ierarhic superioare celei care a pronunțat încheierea atacată.

Prin art. 250^1 alin. (4) C. proc. pen. (introdus prin Legea nr. 228/2020 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul penal (publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 1019 din 2 noiembrie 2020), legiuitorul a stabilit că în cazul în care măsura asigurătorie s-a dispus direct prin hotărârea instanței de apel, dispozițiile alin. (1) – (3) ale art. 250^1 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător.

În aceste coordonate, având în vedere că sunt contestate dispozițiile deciziei instanței de apel, aceasta fiind o hotărâre definitivă pronunțată cu mult înainte de modificarea legislativă intervenită prin Legea nr. 228/2020, dar și de pronunțarea Deciziei nr. 24/2016 a Curții Constituționale, Înalta Curte constată că, în speță, se pune problema admisibilității exercitării unei căi de atac nou introduse pentru aspecte statuate anterior în mod definitiv.

Analizând din această perspectivă contestația formulată, Înalta Curte constată că este inadmisibilă, întrucât dispozițiile art. 250^1 alin. (4) C. proc. pen. nu conferă posibilitatea exercitării unei căi de atac ce nu era prevăzută de lege la data pronunțării deciziei definitive.

În acest sens, Înalta Curte are în vedere că potrivit art. 13 alin. (1) C. proc. pen., legea procesuală penală se aplică actelor efectuate și măsurilor dispuse după momentul intrării sale în vigoare, cu excepția situațiilor expres prevăzute în dispozițiile tranzitorii.

Legea nr. 228/2020 nu conține dispoziții tranzitorii astfel că, potrivit principiului constituțional consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție (legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile), posibilitatea exercitării contestației în temeiul art. 250^1 alin. (4) C. proc. pen. nu se naște decât pentru viitor, de la momentul intrării în vigoare a acestei legi.

Totodată, Înalta Curte constată că nici raportarea la Decizia nr. 24/2016 a Curții Constituționale nu poate justifica exercitarea căii de atac în speța de față, având în vedere principiul aplicării numai pentru viitor a deciziilor Curții Constituționale, consacrat de art. 147 alin. (4) din Constituție („De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”, astfel cum este reafirmat în paragraful 33 al deciziei instanței constituționale).

Așadar, la data de 08 iunie 2015, data pronunțării deciziei definitive atacate, dispozițiile prevăzute de art. 250 alin. (6) C. proc. pen. se bucurau de prezumția de constituționalitate, calea de atac a contestației nefiind recunoscută.

Față de considerentele expuse, în baza art. 425^1 alin. (7) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația formulată de contestatoarea SC S. SA prin lichidator judiciar T. împotriva Deciziei penale nr. 862/A din 8 iunie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, în Dosarul nr. x/2006.

Va obliga contestatoarea la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Sursa informației: www.scj.ro.