Comisia Europeană. De la 1 septembrie 2021 se introduc noi etichete energetice ale UE pentru produsele de iluminat

1 sept. 2021
Vizualizari: 152

Comisia Europeană informează că, de la 1 septembrie 2021, va fi disponibilă în toate magazinele și la toate punctele online de vânzare cu amănuntul o versiune complet nouă a etichetei energetice a Uniunii Europene, recunoscută pe scară largă, pentru becuri și alte produse de iluminat.

Astfel, potrivit comunicatului, becurile UE și alte produse de iluminat au devenit atât de eficiente în ultimii ani, încât mai mult de jumătate din LED-uri fac parte acum din clasa A++, drept pentru care „utilizarea unor sisteme de iluminat mai eficiente din punct de vedere energetic va contribui la reducerea în continuare a emisiilor de gaze cu efect de seră în UE și la realizarea neutralității climatice până în 2050”.

De asemenea, produsele cele mai eficiente din punct de vedere energetic aflate actualmente pe piață vor fi acum etichetate în mod normal ca „C” sau „D”, iar pe etichete va fi inclusă o serie de elemente noi, inclusiv un cod QR care face legătura cu o bază de date a UE, unde consumatorii vor putea să găsească mai multe informații despre produs.

Mai menționăm că, măsurile adoptate astăzi urmează modelul reclasificării etichetelor energetice, ce a avut loc la 1 martie 2021, pentru alte 4 categorii de produse: frigidere și congelatoare, mașini de spălat vase, mașini de spălat rufe și televizoare (și alte monitoare externe).

Nu în ultimul rând, având în vedere normele UE în materie de proiectare ecologică, Comisia Europeană lucrează, în prezent, și la actualizarea etichetării unor produse precum: uscătoarele de rufe cu tambur, aparatele pentru încălzire locală, aparatele de aer condiționat, aparatele de gătit, unitățile de ventilație, dulapurile frigorifice profesionale, instalațiile de încălzire a incintelor și a apei și examinează oportunitatea introducerii unor noi etichete energetice pentru panourile solare.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

Vezi și Comisia Europeană. 70% din populația adultă din UE este vaccinată complet împotriva Covid-19

Comisia Europeană. De la 1 septembrie 2021 se introduc noi etichete energetice ale UE pentru produsele de iluminat was last modified: septembrie 1st, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: