Cerere de sesizare a Curții Constituționale. Condițiile de admisibilitate. Executarea unui mandat de arestare preventivă (NCPP, Constituția României, Legea nr. 47/1992)

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Dec. ÎCCJ (Complet de 5 judecători) nr. 155/2017

NCPP: art. 206 alin. (1); Legea nr. 47/1992: art. 29 alin. (1)-(3) și alin. (5); Constituția României: art. 23 alin. (7), art. 129; CEDO: art. 5, art. 6

Potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază de litigiu și oricare ar fi obiectul acesteia”.

Prin urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că, pentru a putea fi admisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:

– Starea de procesivitate, în sensul că excepția de neconstituționalitate este un incident apărut în cursul unui proces ce trebuie soluționat premergător fondului litigiului;

– Activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare;

– Prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară;

– Existența unui interes procesual al părții sau al subiectului procesual care ridică excepția de neconstituționalitate.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că cererea de sesizare a Curții Constituționale privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen. care prevede că împotriva încheierii prin care instanța dispune, în primă instanță, asupra măsurilor preventive inculpatul și procurorul pot formula contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare sau, după caz, de la comunicare.

Totodată, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că acest text de lege este considerat neconstituțional întrucât prevede posibilitatea exercitării contestației doar împotriva încheierilor pronunțate în primă instanță, nu și în căile de atac.

În raport cu condițiile de admisibilitate ale cererii de sesizare a Curții Constituționale a României și cu criticile de neconstituționalitate formulate de inculpatul A., Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a considerat că această excepție tinde la o completare a normelor procedurale, în sensul reglementării unui nou caz de exercitare a căii de atac a contestației, respectiv și împotriva încheierilor pronunțate în căile de atac, nu numai în primă instanță, așa cum prevede reglementarea actuală, solicitare inadmisibilă în raport de competența Curții Constituționale care, în jurisprudența sa, a reținut că prin exercitarea controlului de constituționalitate nu se poate proceda la adăugarea de noi prevederi în cuprinsul normelor invocate a fi neconstituționale.

Prin urmare, față de vădita lipsă a interesului procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins cererea formulată de contestatorul inculpat A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 206 alin. (1) C. proc. pen.

Împotriva acestei dispoziții, inculpatul A. a formulat apel, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți, completul de 5 judecători, la data de 7 august 2017, sub nr. x/1/2017, primul termen fiind stabilit, aleatoriu, la data de 25 septembrie 2017.

În ședința din 25 septembrie 2017, Înalta Curte, completul de 5 judecători, în raport cu Decizia Curții Constituționale nr. 321 din 09 mai 2017, publicată în M. Of. al României nr. 580/20.07.2017, a dispus recalificarea căii de atac exercitate în prezenta cauză, ca fiind recurs.

Dezbaterile s-au desfășurat în aceeași ședință, iar concluziile apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat și ale reprezentantului Ministerului Public au fost consemnate detaliat în partea introductivă a prezentei decizii, astfel că nu vor mai fi reluate.

Examinând recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul deciziei penale nr. 487 din data de 9 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/197/2015/a14, Înalta Curte, completul de 5 judecători, cu majoritate, apreciază întemeiată critica, urmând a admite recursul și a dispune sesizarea Curții Constituționale cu excepția invocată.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, „(1) Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei în orice fază a litigiului și oricare ar fi obiectul acestuia. (2) Excepția poate fi ridicată la cererea uneia dintre părți sau, din oficiu, de către instanța de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepția poate fi ridicată de procuror în fața instanței de judecată, în cauzele la care participă. (3) Nu pot face obiectul excepției prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale”.

Din interpretarea dispozițiilor legale anterior menționate rezultă că admisibilitatea cererii de sesizare a Curții Constituționale este condiționată de îndeplinirea cumulativă a patru cerințe, stipulate în mod expres de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, respectiv:

– starea de procesivitate, în care ridicarea excepției de neconstituționalitate apare ca un incident procedural creat în fața unui judecător sau arbitru, ce trebuie rezolvat premergător fondului litigiului;

– activitatea legii, în sensul că excepția trebuie să privească un act normativ, lege sau ordonanță ori o dispoziție dintr-o lege sau ordonanță, după caz, în vigoare;

– prevederile care fac obiectul excepției să nu fi fost constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale;

– interesul procesual al rezolvării prealabile a excepției de neconstituționalitate.

Potrivit art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, republicată, dacă excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) și (3), instanța în fața căreia s-a invocat excepția respinge, printr-o încheiere motivată, cererea de sesizare a Curții Constituționale.

Acest text de lege instituie o obligație în sarcina instanței de a verifica legalitatea excepției de neconstituționalitate invocate înaintea sa, cauzele de inadmisibilitate putând fi legate de obiectul sesizării, de subiectul sesizării sau de temeiul constituțional al acesteia.

Instanța de judecată în fața căreia s-a invocat o excepție de neconstituționalitate nu are competența examinării acesteia, ci se limitează exclusiv la analizarea pertinenței excepției, în sensul constatării existenței unei legături cu soluționarea cauzei, în orice fază a procesului și oricare ar fi obiectul acestuia, precum și a îndeplinirii celorlalte cerințe legale.

În mod corect instanța de fond a constatat că sunt îndeplinite primele trei condiții, respectiv excepția a fost ridicată în fața instanței de judecată învestită cu soluționarea cauzei în calea de atac a contestației, de către o persoană având calitatea de contestator inculpat, vizează o dispoziție dintr-o lege aflată în vigoare care nu a fost declarată neconstituțională, deși instanța de contencios constituțional a mai fost anterior sesizată cu cereri privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., însă nu s-a pronunțat în sensul admiterii acestora.

Referitor la condiția de admisibilitate, în sensul ca dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată să aibă legătură cu soluționarea cauzei, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că aceasta trebuie să vizeze incidența prevederii legale asupra soluției ce se va pronunța în cauza dedusă judecății, adică asupra obiectului procesului penal aflat pe rolul instanței judecătorești.

Fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate, impune justificarea unui interes de către autorul cererii.

Stabilirea acestui interes se face de către instanța de judecată, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit și a efectului pe care decizia Curții Constituționale îl produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că inculpatul a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., apreciind că acestea sunt în contradicție cu dispozițiile art. 23 alin. (7) din Constituția României, cu art. 5 și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind accesul liber la justiție și al dublului grad de jurisdicție.

Excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen. a fost ridicată în dosarul având ca obiect contestația declarată de inculpatul A. împotriva încheierii din 28 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin care a fost confirmată arestarea preventivă și executarea mandatului de arestare preventivă nr. 2 din 1 februarie 2017 emis în Dosarul nr. x/197/2015/a13, aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, în faza procesuală a apelului.

Potrivit dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., a căror constituționalitate se contestă, încheierea prin care se dispune asupra măsurilor preventive în faza procesuală a apelului nu este supusă căii de atac a contestației.

Înalta Curte, completul de 5 judecători, cu majoritate, apreciază că decizia Curții Constituționale de soluționare a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen. poate avea efecte asupra admisibilității contestației formulate de inculpatul A. împotriva încheierii din 28 aprilie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, prin care a fost confirmată arestarea preventivă și s-a dispus executarea mandatului de arestare preventivă nr. 2 din 1 februarie 2017 emis de Curtea de Apel Brașov în dosarul penal nr. x/197/2015/a13, în baza încheierii de ședință din 1 februarie 2017 privind pe inculpatul A., astfel încât cererea recurentului inculpat apare ca întemeiată.

Opinia instanței cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., invocată de inculpat în prezenta cauză, este de respingere ca neîntemeiată.

Astfel, potrivit art. 129 din Constituția României „Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”, iar potrivit prevederilor art. 23 alin. (7) din Constituția României, prevederi a căror încălcare se invocă, „Încheierile instanței privind măsura arestării preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege”.

Prin urmare, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că dispozițiile art. 206 alin. (1) C. proc. pen. sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 23 alin. (7) din Constituția României, în condițiile în care legiuitorul a stabilit un sistem coerent al căilor de atac pentru toate persoanele aflate în situații identice.

Referitor la critica privind pretinsa neconcordanță între dispozițiile art. 206 alin. (1) C. proc. pen. și art. 5 și art. 6 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privind accesul liber la justiție și al dublului grad de jurisdicție, Înalta Curte, completul de 5 judecători, apreciază că este neîntemeiată, în condițiile în care prima instanță a pronunțat o hotărâre de condamnare.

În prezent cauza se află în apel (al doilea grad de jurisdicție), judecarea cauzei fiind desfășurată de către o instanță independentă și imparțială, cu respectarea drepturilor inculpatului, garantând astfel dreptul la un proces echitabil.

Din perspectiva C.E.D.O., temeiul verificării legalității și temeiniciei detenției unui inculpat, după pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare, îl constituie art. 5 parag. 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

În ceea ce privește folosirea termenului de „recurs” în cuprinsul art. 5 parag. 4 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța apreciază că nu conduce la interpretarea strictă, în sensul de cale de atac, ci la posibilitatea oricărei persoane de a avea acces la o instanță pentru verificarea legalității măsurii preventive, drept de care inculpatul a beneficiat, măsura preventivă fiind verificată de o instanță de judecată.

Totodată, dispozițiile art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale prevăd dublul grad de jurisdicție doar în ceea ce privește soluționarea pe fond a cauzei penale, or acest drept este respectat de legislația procesual penală prin instituirea căii de atac a apelului.

Față de aceste considerente, Înalta Curte, completul de 5 judecători, cu majoritate, va admite recursul declarat de inculpatul A. împotriva dispoziției de respingere a cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen., din cuprinsul deciziei penale nr. 487 din data de 09 mai 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. x/197/2015/a14.

Va desființa, în parte, decizia atacată și rejudecând, va admite cererea formulată de inculpat și va sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 206 alin. (1) C. proc. pen.

Va menține celelalte dispoziții din hotărârea atacată.

Sursa informației: www.scj.ro.