Banca Națională a României. Hotărârile Consiliului de Administrație al BNR pe probleme de politică monetară

9 aug. 2021
Vizualizari: 135

Banca Națională a României (BNR) a publicat hotărârile Consiliului de administrație al BNR, întrunit în ședința din data de 6 august 2021.

Astfel, Consiliul a hotărât următoarele:

− Menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,25 la sută pe an;

− Menținerea ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 0,75 la sută pe an și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 1,75 la sută pe an;

− Păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.

De asemenea, BNR a informat că noile date statistice confirmă continuarea redresării activității economice în trimestrul I 2021 într-un ritm considerabil peste așteptări, aceasta reducându-și declinul în termeni anuali la doar -0,2 la sută, de la -1,4 la sută în trimestrul IV 2020.

Totodată, Banca precizează că cererea internă este confirmată drept unic determinant al redresării economice, în contextul redinamizării considerabile a consumului privat, dar și cu aportul accelerării semnificative a creșterii formării brute de capital fix.

Nu în ultimul rând, BNR anunță că evoluțiile indicatorilor cu frecvență ridicată arată continuarea creșterii economiei în trimestrul II 2021, într-un ritm trimestrial în decelerare, dar mai alert decât cel anticipat în luna mai, implicând, în contextul efectului de bază asociat contracției din perioada similară a anului trecut, majorarea la un nivel considerabil, de două cifre, a dinamicii anuale a PIB.

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să accesați sursa informației.

Sursa informației

 

🔔Vezi și Banca Națională a României. Precizări referitoare la punctul de vedere al BNR în legătură cu Proiectul de Lege privind unele măsuri privind continuarea activității de către persoanele care îndeplinesc condițiile de pensionare

Banca Națională a României. Hotărârile Consiliului de Administrație al BNR pe probleme de politică monetară was last modified: august 9th, 2021 by Universul Juridic

PARTENERI INSTITUȚIONALI

Vă recomandăm:

Rămâi la curent cu noutățile juridice

Despre autor: