Aspecte jurisprudenţiale cu privire la contestarea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

14. Inadmisibilitatea „obiecțiunilor” împotriva raportului cauzal

Dispozițiile Legii nr. 85/2014 nu prevăd posibilitatea creditorilor de a formula „obiecțiuni” sau o altă cale de atac împotriva acestui raport, condiții în care aceasta apare ca fiind inadmisibilă^[63].

Calea de atac de drept comun reglementată de Legea
nr. 85/2014 împotriva măsurilor luate de admi­nistratorul/lichidatorul judiciar este cea prevăzută de art. 59 alin. (5), potrivit căruia debitorul persoană fizică, admi­nistratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar.

Nu suntem însă în ipoteza luării unei măsuri de către administratorul/lichidatorul judiciar, care să poată fi contestată pe această cale.

Procedura atragerii răspunderii materiale a foștilor administratori, în raport de neinițierea căreia este nemulțumită apelanta, este reglementată de dispozițiile art. 169 și urm. din Lege, care prevăd în mod expres titularii și procedura de urmat în cazul unei astfel de cereri.

Prin urmare, „obiecțiunile” apar ca inadmisibile, dispozițiile Legii nr. 85/2014 neprevăzând o astfel de cale de atac împotriva raportului asupra cauzelor și împrejurărilor apariției stării de insolvență.

 15. Inadmisibilitatea contestației formulate împotriva raportului cauzal

Din analiza textului art. 97 nu rezultă posibilitatea contestării de către vreun participant la procedura de executare colectivă a raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, fiind reglementată expres doar obligația practicianului de a asigura posibilitatea consultării respectivului raport, la sediul său, pe cheltuiala solicitantului, concomitent cu îndatorirea de a‑l depune la grefa tribunalului și la registrul în care este înregistrat debitorul, acestuia din urmă trebuind să‑i fie comunicat un exemplar al raportului^[64].

Atâta vreme cât din simpla lecturare a textului art. 59 alin. (5) reiese fără echivoc că atât participanții la procedura concursuală, cât și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, respectiv de către lichidatorul judiciar [art. 63 alin. (1) prevăzând că dispozițiile art. 59‑62 se aplică în mod corespunzător], iar raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă, nu cuprinde nicio măsură a practicianului care l‑a întocmit, creditorii, precum și ceilalți participanți la procedura insolvenței ori persoanele interesate nu au deschisă calea contestației la acest raport al administratorului judiciar sau al lichidatorului judiciar, după caz.

Aceasta și în considerarea faptului că rapoartele analizate sunt diferite. Astfel, art. 59 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 vizează rapoartele lunare întocmite de administra­torul/lichidatorul judiciar în exercitarea atribuțiilor lor, prin care aceștia aduc la cunoștința participanților la procedura insolvenței și a judecătorului‑sindic activitatea avută și măsurile luate în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege sau a celor stabilite de judecătorul‑sindic în sarcina lor, prin încheiere, în condițiile art. 58 alin. (2) din Lege [orice alte atribuții, în afara celor prevăzute la alin. (1), cu excepția celor prevăzute de lege în competența exclusivă a judecătorului‑sindic].

În schimb, art. 97 din Lege vizează un raport distinct, unic în cadrul procedurii insolvenței, referitor la cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență, analiza practicianului privind perioada anterioară deschiderii proce­durii, raport care trebuie să cuprindă trei aspecte diferite, și anume:

a) cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă;

b) menționarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le‑ar fi imputabilă ajungerea în incapacitate de plată și premisele angajării răspunderii acestora, în condițiile prevederilor art. 169‑173;

c) posibilitatea reală de reorganizare efectivă a activității debitorului ori motivele care nu permit reorganizarea.

Într‑adevăr, prin Legea nr. 85/2014 sunt instituite reglementări diferite și în privința modalității de informare cu privire la cele două tipuri de rapoarte: în timp ce raportul lunar de activitate, prevăzut de art. 59, se depune la dosarul cauzei și un extras se publică în BPI, raportul de cauze se depune la grefa tribunalului și la registrul comerțului sau, după caz, la registrul în care este înregistrat debitorul, trebuind să fie comunicat debitorului, iar administratorul judiciar are obligația de a asigura posibilitatea consultării acestuia la sediul său, pe cheltuiala solicitantului.

Nu în ultimul rând, alin. (5) și (7) ale art. 59 statuează că debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar, judecătorul‑sindic urmând să soluționeze contestația, în termen de 15 zile de la înregistrarea ei, în camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar și a comitetului creditorilor, instanța putând, la cererea contestatorului, să suspende executarea măsurii contestate.

În schimb, art. 97 nu prevede nici posibilitatea contestării raportului și nici nu instituie vreun termen în care acesta ar putea fi contestat la judecătorul‑sindic, iar de ipoteza suspendării efectelor acestuia nici nu poate fi vorba.

Cu toate acestea, și raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă, este supus controlului de legalitate pe care judecătorul‑sindic este îndrituit să îl exercite asupra întregii proceduri judiciare, în temeiul art. 45 alin. (1) lit. r), coroborat cu art. 58 alin. (1) lit. b), raportat la art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cel din urmă text statuând fără echivoc că administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului‑sindic raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență.

Prin urmare, judecătorul‑sindic, în exercitarea controlului judiciar asupra activității practicianului în insolvență, are obligația de a pune în discuția părților interesate raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului și, în cazul în care, din punctul de vedere al legalității, consideră că acesta nu este întocmit corespunzător sau este incomplet, să dispună refacerea sau completarea acestuia, fiind cu atât mai evidentă această atribuție a instanței când unul dintre creditori formulează observații/obiecțiuni cu privire la anumite aspecte punctuale ale raportului de cauze. Numai astfel poate fi interpretată intenția legiuitorului, care, în alin. (2) teza I a art. 45 din Lege, a stabilit că atribuțiile judecătorului‑sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Raportul practicianului întocmit în condițiile art. 97 alin. (1) din Lege este unul foarte important în cadrul procedurii insolvenței, constituind premisa nu doar a determinării modalității concrete de derulare în continuare a procedurii insolvenței față de respectivul debitor – continuarea procedurii generale, pentru că există o posibilitate reală de reorganizare efectivă a activității debitorului ori propunerea de intrare în faliment, care trebuie supusă aprobării adunării generale a creditorilor – , ci și pentru formularea de către cei îndreptățiți prin lege a unei cereri de angajare a răspunderii patrimoniale a persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă starea de insolvență, în condițiile prevederilor art. 169‑173, nemulțumirile creditorului contestator trebuind să fie avute în vedere de către tribunal cu ocazia exercitării controlului de legalitate al judecătorului‑sindic asupra raportului contestat.

Prin raportul cauzal administratorul judiciar nu a luat nicio măsură de natură a fi cenzurată din punctul de vedere al legalității, fiind menționate aspecte de natură economico‑financiară ce au determinat apariția stării de insolvență, astfel cum sunt acestea enumerate în mai sus menționatul raport ce face obiectul contestației^[65].

Dispozițiile art. 59 alin. (6) trebuie interpretate și prin prisma alin. (1), măsurile adoptate de administratorul judiciar și descrise în acest alineat vizând modul în care acesta și‑a îndeplinit obligațiile instituite de lege sau de instanță, respectiv justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii.

Or, raportul cauzal ce vizează analiza activității debitorului, cauzele și împrejurările ce au determinat apariția stării de insolvență, cu indicarea persoanelor responsabile de această stare, nu se încadrează în rapoartele lunare reglementate de art. 1 pentru a‑i fi aplicabile dispozițiile alin. (6) al art. 59 din Legea nr. 85/2014.

De altfel, în acest sens, administratorul judiciar trebuie să procedeze la convocarea adunării creditorilor pentru prezen­tarea situației economice a debitoarei.

Contestația reglementată prin art. 59 vizează rapoartele lunare depuse, în condițiile textului de lege menționat, de către administratorul judiciar, aspect care rezultă fără niciun dubiu chiar din faptul că dreptul la contestație este inclus în cuprinsul articolului din lege care reglementează raportul lunar^[66].

Separat, legiuitorul a reglementat și raportul de cauze, act despre care jurisprudența s‑a pronunțat în mod constant în sensul că nu include o anumită măsură în procedură care ar putea fi contestată, fiind, în esență, un mijloc de probă utilizat în cadrul acțiunii în răspundere patrimonială întemeiate pe dispozițiile art. 169, împotriva căruia se poate face proba contrară de către administrator/asociat.

În acest context, este inadmisibilă contestația împotriva raportului privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență a debitoarei în condițiile art. 59 din Legea nr. 85/2014.

Ca urmare, de principiu, raportul cauzal nu cuprinde măsuri ale administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, ci constatări, ce nu pot fi atacate pe calea contestației prevăzute de art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 și, cu atât mai puțin, pe calea contestației împotriva hotărârii adunării creditorilor, atunci când în cadrul adunării este prezentat raportul practicianului cuprinzând constatările acestuia.

Potrivit art. 45 alin. (1) lit. m) din Legea nr. 85/2014, judecătorul‑sindic este competent să soluționeze contestațiile formulate la Rapoartele administratorului sau lichidatorului judiciar, însă, deși textul în cauză nu distinge, s‑a apreciat că aceste dispoziții vizează doar acele situații în care legea a prevăzut posibilitatea contestării. Astfel, față de dispozițiile art. 59 din Legea nr. 85/2014, pot fi contestate doar rapoartele lunare ale practicianului.

În lipsa unor norme care să reglementeze contestația la acest raport, s‑ar putea susține că sunt aplicabile prevederile art. 59 din Legea nr. 85/2014, care reglementează raportul lunar al administratorului judiciar cuprinzând descrierea modului în care și‑a îndeplinit atribuțiile și care prevede în alin. (5) că „debitorul persoană fizică, administratorul special al debitorului persoană juridică, oricare dintre creditori, precum și orice altă persoană interesată pot face contestație împotriva măsurilor luate de administratorul judiciar”, dar prin raportul cauzal practicianul nu ia nicio măsură privind procedura.

În aceste condiții, în jurisprudență s‑a apreciat că raportul privind cauzele insolvenței, nefiind un raport lunar, nefiind un raport prin care să se ia măsuri, nu este supus controlului judecătorului‑sindic, motiv pentru care obiec­țiu­nile au fost respinse ca fiind neîntemeiate.

16. Admisibilitatea contestației formulate împotriva raportului cauzal

În practica judiciară^[67] s‑au statuat opinii diametral opuse celor prezentate anterior, potrivit cărora este admisibilă contestația formulată împotriva raportului cauzal.

Potrivit art. 97 din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar va întocmi și va supune judecătorului‑sindic un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă; în acest raport, lichidatorul judiciar va propune fie reorganizarea debitoarei, fie intrarea în faliment.

În lipsa unei reglementări speciale în cadrul art. 97 din Legea nr. 85/2014, referitoare la posibilitatea contestării raportului, în cauză devin incidente dispozițiile generale din Legea insolvenței.

Astfel, s‑a reținut că toate măsurile luate de practicianul în insolvență trebuie să fie cuprinse într‑un raport, iar regimul juridic al acestuia este stabilit de art. 59 din Legea nr. 85/2014.

Raportul asupra cauzelor nu este decât un raport întocmit în situația particulară prevăzută de art. 97 din Legea nr. 85/2014, în care măsura ia forma fie a propunerii de faliment, fie a reorganizării debitorului, astfel încât regimul său juridic se completează cu regulile generale referitoare la orice raport al practicianului în insolvență.

Față de situația prezentată, s‑a reținut că raportul întocmit conform art. 97 din Legea nr. 85/2014 poate fi contestat, ca orice raport întocmit de practicianul în insolvență, în condițiile art. 59 din Legea nr. 85/2014.

Chiar dacă prin raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență nu s‑au luat niciun fel de măsuri, aceasta nu înseamnă ca persoanele interesate nu pot contesta cele reținute prin raport. Dispozițiile art. 97 din Legea nr. 85/2014 vor fi coroborate cu cele ale art. 59 alin. (5) din aceeași lege^[68].

Din prevederile legale sus menționate rezultă cu claritate că legiuitorul a prevăzut posibilitatea contestării rapoartelor întocmite de către administratorul sau lichidatorul judiciar, fără a face vreo distincție în privința acestora și, deci, fără a limita accesul la calea de atac numai pentru ipoteza rapoartelor lunare^[69].

Nu există nicio prevedere expresă care să dispună în sensul că dreptul la contestație nu este recunoscut în cazul raportului întocmit în temeiul art. 97 din Legea insolvenței sau că acest raport ar fi exclus din noțiunea de „rapoarte ale administratorului sau lichidatorului judiciar”, prevăzută de art. 45 alin. (1) lit. m) din Lege.

Or, atât timp cât legiuitorul nu face nicio distincție, nici interpretul nu trebuie să o facă, fiind recunoscută calea de atac a contestației împotriva oricăror rapoarte ale practicianului în insolvență, în condițiile legii.

De asemenea, din coroborarea art. 59
alin. (5) și art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 rezultă admisibilitatea oricărei contestații care privește măsuri ale administratorului judiciar, atunci când criticile formulate privesc chestiuni de legalitate, iar nu de oportunitate ale măsurilor dispuse. Prin urmare, contestația împotriva raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului este admisibilă în ipoteza în care sunt invocate aspecte ce vizează legalitatea măsurilor adoptate de practicianul în insolvență.

Acest raport este un act de procedură care este supus verificării de legalitate ce este atributul judecătorului‑sindic. Raportul este un act al lichidatorului judiciar și urmează aceeași cale de constatare reglementată de art. 59 din Legea
nr. 85/2014, contrar celor susținute de lichidatorul judiciar și reținute de judecătorul‑sindic^[70].

17. Inadmisibilitatea contestației prin care se tinde la obligarea administratorului judiciar să dispună completarea raportului

Nu există nicio dispoziție legală care să permită judecătorului‑sindic să impună unui practician în insolvență includerea în raport a unor aspecte, puncte de vedere, opinii sau constatări cu care nu este de acord^[71].

De asemenea, prevederile art. 58 alin. (1) lit. b) și art. 97 din Legea nr. 85/2014 nu cuprind o reglementare expresă care să permită formularea unei căi de atac care să tindă la completarea raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență.

Dacă intenția legiuitorului ar fi fost în sensul de a permite formularea unei atari cereri, ar fi fost prevăzute în mod expres persoanele care ar putea formula contestație, termenul în care ar putea fi introdusă, precum și procedura de judecată a acesteia.

Această concluzie este întărită de împrejurarea că legiuitorul a reglementat expres și detaliat situațiile în care anumite măsuri, acte, rapoarte întocmite în cursul procedurii insolvenței pot fi atacate în fața judecătorului‑sindic (contestația împotriva măsurilor administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, contestația la tabelele de creanță, acțiunea în anularea hotărârii adunării creditorilor, contestația împotriva deciziei comitetului creditorilor, obiecțiunile la raportul de evaluare etc.).

Dispozițiile prevăzute la art. 45 alin. (2) din Legea  nr. 85/2014 nu conduc la altă concluzie, întrucât acestea stabilesc faptul că atribuțiile judecătorului‑sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar și/sau al lichidatorului judiciar și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Prevederile art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014 nu pot primi aplicare, întrucât acestea reglementează contestația împo­triva măsurilor luate de administratorul judiciar și menționate în rapoartele lunare.

Raportul lunar prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2014 este diferit de raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, având conținut, finalitate și regim juridic distincte.

În privința modalității de informare cu privire la cele două rapoarte, sunt instituite reglementări diferite: în timp ce raportul lunar prevăzut de art. 59 din Legea nr. 85/2014 se depune la dosarul cauzei și un extras se publică în BPI, raportul privind cauzele și împre­jurările care au dus la apariția stării de insolvență se depune la grefa tribunalului și la registrul comerțului sau, după caz, la registrul în care este înmatriculat debitorul și se comunică debitorului, creditorii putând consulta pe cheltuiala lor raportul și la sediul administratorului judiciar.

Totodată, raportul asupra cauzelor nu cuprinde măsuri ale practicianului în insolvență, un punct de vedere profesional al acestuia.

Nu s‑ar putea reține că în acest fel ar fi încălcat dreptul la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Așa cum prevede art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, administratorul judiciar are obligația de a supune judecătorului‑sindic raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului.

Rezultă că judecătorul‑sindic analizează/verifică aspectele, inclusiv cele invocate de participanții la procedura insolvenței, referitoare la legalitatea acestui raport, respectiv dacă conține toate elementele prevăzute de lege și este întocmit în conformitate cu prevederile legale.

Însă nu există nicio dispoziție legală care să prevadă că judecătorul‑sindic poate fi învestit cu o contestație la raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului care să aibă drept finalitate stabilirea în sarcina practicianului în insolvență a obligației de a include în raport aspecte, puncte de vedere, opinii sau constatări cu care nu este de acord.

Mai trebuie observat că este reglementat expres în Legea nr. 85/2014 dreptul creditorilor de a formula acțiuni având ca obiect antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere ale debitoarei sau anularea vreunui act fraudulos atunci când practicianul în insolvență este de părere că nu trebuie să introducă astfel de demersuri judiciare.

Ca atare, prin Legea insolvenței este păstrat un just echilibru între drepturile participanților la procedura insolvenței și necesitatea asigurării celerității procedurii, poziția contes­tatoarei cu privire la aspecte reținute de practicianul în insol­vență în cuprinsul raportului fiind susceptibilă a fi valorificată prin exercitarea altor mijloace procesuale reglementate de Legea insolvenței.

18. Admisibilitatea contestației prin care se tinde la obligarea administratorului judiciar să dispună completarea raportului

Instanțele de judecată au statuat că, în situația mențiunilor contradictorii din raportul cauzal, a faptului că situația debitoarei nu a fost analizată în mod corespunzător și nu a fost indicat momentul apariției stării de insolvență, se impune completarea raportului de către practicianul în insolvență, urmând a fi analizată corespunzător situația financiară a debitoarei în perioada anterioară deschiderii procedurii insolvenței^[72].

19. Concluzii

Analiza practicii judiciare privind art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care reglementează regimul juridic al raportului întocmit de administratorul judiciar privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului, reliefează soluții diametral opuse pronunțate de către instanțele de judecată cu privire la posibilitatea contestării și limitele analizei efectuate de către judecătorul‑sindic a raportului cauzal.

Pentru a evita astfel de soluții, practicienii dreptului au la îndemână posibilitatea formulării unei cereri având ca obiect sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța o hotărâre prin care să se dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept care face obiectul acestui articol.

Sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție trebuie să tindă la rezolvarea unor situații în care este necesară pronunțarea unei hotărâri care să conducă la clarificarea unor norme juridice ambigue sau complexe ce pot da naștere unor dificultăți rezonabile de interpretare pe cale judecătorească.

În baza art. 520 și urm. C. pr. civ., cererea se înaintează instanței de judecată care urmează să soluționeze apelul formulat împotriva hotărârii prin care s‑au respins ca inadmisibile contestația sau obiecțiunile la raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului.

Din punctul nostru de vedere, întrebările adresate ÎCCJ ar putea fi următoarele:

1. În interpretarea prevederilor art. 97 alin. (1) coroborate cu art. 58 alin. (1) lit. b), art. 64 alin. (1) lit. a) și art. 45 alin. (2) raportat la art. 59 alin. (5) și (6) din Legea nr. 85/2014, împotriva raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență poate fi formulată contestație în fața judecătorului‑sindic?

2. În interpretarea art. 45 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, judecătorul‑sindic să pronunță asupra raportului privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență sub aspectul legalității, iar în cazul în care acesta este nelegal/in­complet, poate dispune refacerea/completarea acestuia?