Aspecte jurisprudenţiale cu privire la contestarea raportului asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă

Universuljuridic.ro PREMIUM

Aici găsiți informaţiile necesare desfăşurării activităţii dvs. profesionale.

Universuljuridic.ro PREMIUM pune la dispoziția profesioniștilor lumii juridice un prețios instrument de pregătire profesională. Oferim un volum vast de conținut: articole, editoriale, opinii, jurisprudență și legislație comentată, acoperind toate domeniile și materiile de drept. Clar, concis, abordăm eficient problematicile actuale, răspunzând scenariilor de activitate din lumea reală, în care practicienii activează.

Testează ACUM beneficiile Universuljuridic.ro PREMIUM prin intermediul abonamentului GRATUIT pentru 7 zile!

Legislație relevantă: art. 45 alin. (1) lit. m), art. 45 alin. (1) lit. r), art. 45 alin. (2), art. 58 alin. (1) lit. b), art. 59 alin. (5) și (6), art. 64 lit. a), art. 67, art. 97 alin. (1), art. 97 alin. (6), art. 117 și urm., art. 169‑173 din Legea nr. 85/2014; art. 73 din Legea nr. 31/1990; art. 11 din Legea nr. 82/1991; art. 152, art. 519‑521 din Codul de procedură civilă.

 1. Aspecte generale

Art. 97 din Legea nr. 85/2014^[1] reglementează regimul juridic al raportului întocmit de administratorul judiciar privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitorului.

Deși dispozițiile art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 se limitează la a dispune în mod succint că „administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, în cazul procedurii simplificate, va întocmi și va supune judecătorului‑sindic, în termenul stabilit de judecătorul‑sindic, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la data desemnării, un raport asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția insolvenței debitorului, cu menționarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă”, aceste prevederi legale trebuie coroborate cu dispozițiile art. 58 alin. (1) lit. b) din același act normativ, care statuează: „(1) Principalele atribuții ale administratorului judiciar, în cadrul prezentului titlu, sunt: (…) b) examinarea activității debitorului și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele cărora le‑ar fi imputabilă și cu privire la existența premiselor angajării răspunderii acestora, în condițiile prevederilor art. 169‑173, precum și asupra posibilității reale de reorganizare a activității debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea (…)”, precum și cu dispozițiile art. 64 lit. a), care arată: „Principalele atribuții ale lichidatorului judiciar, în cadrul prezentului capitol, sunt: a) examinarea activității debitorului asupra căruia se inițiază procedura simplificată în raport cu situația de fapt și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împreju­rărilor care au dus la insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le‑ar fi imputabilă și a existenței premiselor angajării răspunderii acestora în condițiile prevederilor
art. 169‑173, într‑un termen stabilit de jude­cătorul‑sindic, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la desemnarea lichidatorului judiciar, dacă un raport cu acest obiect nu fusese întocmit anterior de administratorul judiciar”^[2].

Din interpretarea literală, sistematică și teleo­logică a dispozițiilor legale sus‑citate rezultă că raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței trebuie să aibă la bază o examinare amănunțită a activității debitorului, ceea ce presupune evidențierea indicatorilor financiari din perioada premergătoare insolvenței, cel puțin în cei doi ani anteriori declanșării procedurii, cu analiza evoluției acestora și cu explicarea mecanismelor economice care stau la baza lor, arătarea elementelor de activ și de pasiv care compun patrimoniul societății, a tranzacțiilor semnificative aflate în afara activității curente – prin care s‑au produs diminuări ale masei active și augmentări ale celei pasive, care ar putea ridica problema formulării unor eventuale acțiuni în anularea actelor frauduloase – potrivit
art. 117 și urm. din Legea nr. 85/2014, a operațiu­nilor desfășurate de societate cu asociații sau administratorii ori a operațiunilor desfășurate de aceștia în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, care ar putea ridica problema formulării unor acțiuni în antrenarea răspun­derii patrimoniale, potrivit art. 169 din Legea nr. 85/2014 și alte asemenea.

În temeiul art. 97 alin. (6) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultării raportului la sediul său, pe cheltuiala solicitantului, va comunica o copie de pe raport debitorului și va depune câte o copie la grefa tribunalului și la registrul comerțului sau, după caz, la registrul în care este înregistrat debitorul.

2. Raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitorului și raportul lunar privind modul de exercitare a atribuțiilor

Nu există o echivalență între raportul privind cauzele și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitorului, așa cum se exprimă art. 97 din Legea nr. 85/2014, și raportul lunar privind modul de exercitare a atribuțiilor, la care se referă art. 59 din același act normativ^[3].

Cu referire la primul raport, respectiv raportul cauzal la care se referă art. 58 alin. (1) lit. b), art. 64 alin. (1) lit. a) și art. 97 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, acesta reprezintă un act constatator, în cuprinsul căruia practicianul de insolvență este chemat a prezenta starea în care a găsit debitoarea insolventă la momentul învestirii sale de către judecătorul‑sindic, prin realizarea unei examinări amănunțite a activității debitoarei, în vederea identificării cauzelor probabile care au generat insta­larea stării de insolvență, a posibilelor acte de management fraudulos care ar implica exercitarea acțiunii prevăzute de  art. 169‑173 și o prognoză asupra posibilității reale de redresare a societății insolvente.

Ceea ce este specific acestui raport preliminar ce se întocmește în cadrul procedurii insolvenței este aceea că el conține constatări și opinii ale practicianului de insolvență.

În contrast cu acest raport cauzal, art. 59 reglementează obligația practicianului de insolvență de a întocmi un raport lunar de activitate cuprinzând descrierea modului în care și‑a îndeplinit atribuțiile, inclusiv pe cele legate de urmărirea operațiunilor efectuate în baza avizului prealabil, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente în averea debitorului, precum și, dacă este cazul, stadiul efectuării inventarierii, raport care va trebui să cuprindă, dacă este cazul, și informații privind respectarea obligațiilor fiscale, referitoare la obținerea sau necesitatea actualizării autori­zărilor/auto­ri­zațiilor pentru desfășurarea activității, a actelor de control încheiate de organe de control și onorariul încasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalității de calcul al acestuia.

Chiar dacă și acest raport are un conținut descriptiv, el cuprinde însă indicarea acțiunilor întreprinse și a măsurilor dispuse de către practicianul de insolvență, aspecte care depășesc sfera unor simple constatări la care se referă raportul cauzal.

Așadar, spre deosebire de raportul cauzal, care conține exclusiv constatări și opinii ale practicianului de insolvență, raportul lunar de activitate este destinat a cuprinde demersurile inițiate, activitățile întreprinse în exercitarea atribuțiilor și măsurile dispuse de administratorul/lichidatorul judiciar pe parcursul unei luni de activitate. În plus, relevant este că nu împotriva „raportului lunar de activitate” se poate exercita contestație de către creditori, administratorul special al debitoarei sau orice persoană interesată, ci împotriva „măsurilor luate de administratorul judiciar”, așa cum clar și neechivoc se exprimă art. 59 alin. (5) din Legea nr. 85/2014.

De fapt, acesta reprezintă elementul esențial care dife­rențiază raportul lunar de activitate de raportul cauzal. Acest din urmă raport nu conține măsuri dispuse de admi­nistratorul/lichidatorul judiciar, ci doar constatări și opinii, astfel că, atâta vreme cât legea prevede posibilitatea de contestare exclusiv a măsurilor dispuse de practicianul de insolvență, în cursul desfășurării activității și al îndeplinirii atribuțiilor, iar astfel de măsuri nu se dispun prin raportul cauzal, înseamnă că nu se poate concluziona, pe cale de interpretare de analogie, că regimul juridic al raportului lunar de activitate, cu posibilitatea de a formula contestație, ar fi incident și în privința raportului asupra cauzelor și împrejurărilor care au generat starea de insolvență.

Cu toate acestea, legea nu deschide persoanelor interesate calea unei veritabile contestații împotriva raportului cauzal, privită ca o cale de atac exercitabilă într‑un termen de decădere, întrucât acest aspect nu înseamnă că administratorul special, creditorii sau orice persoană interesată nu au dreptul să conteste realitatea constatărilor practicianului de insolvență, pertinența concluziilor acestuia ori conformitatea modului de întocmire a acestui raport și a conținutului său exigențele legale. Doar în acest din urmă caz, atunci când se contestă conformitatea conținutului raportului cu exigențele legale, judecătorul‑sindic, în calitatea sa de garant al legalității procedurii insolvenței, este obligat să procedeze la o analiză a aspectelor semnalate, indiferent de cum și‑a denumit partea cererea adresată instanței.

Prin urmare, nu denumirea cererii este cea care contează în corecta calificare juridică a ei, ci conținutul acesteia, iar acest aspect decurge, cu valoare de principiu, din economia art. 152 C. pr. civ.

 3. Termenul de întocmire a raportului cauzal

Termenul de 40 de zile prevăzut de art. 58 alin. (1) lit. b) și art. 97 alin. (1) din Legea insolvenței este unul de recomandare, care impune îndeplinirea unei atribuții de către practicianul în insolvență, fără ca respectarea sau nerespectarea acestuia să determine nașterea vreunor drepturi sau obligații pentru părțile participante la procedura insolvenței^[4].

Textul de lege nu prevede vreo sancțiune în situ­ația depășirii termenului; de asemenea, există situații obiective, care nu pot fi imputate admi­nistra­toru­lui/lichidatorului judiciar, când se depune comple­tarea chiar peste acest termen^[5].

Nu poate opera vreo decădere, deoarece nu este vorba de un drept pe care administratorul/lichidatorul trebuie să îl exercite, ci este vorba de o obligație legală, pe care și‑o îndeplinește în baza legii speciale.

4. Valoarea probatorie a raportului cauzal

Raportul cuprinde părerea personală/punctul de vedere profesional a/al administratorului judiciar care l‑a întocmit, întemeiată/întemeiat pe analiza datelor și aspecte economice ale debitorului, neputându‑i‑se impune includerea în raport a unor aspecte, puncte de vedere sau opinii pe care practicianul în insolvență nu și le însușește^[6].

Nu poate fi primită susținerea potrivit căreia, odată respinsă contestația formulată împotriva raportului cauzal, constatările administratorului judiciar din cuprinsul acestuia dobândesc puterea lucrului judecat, nemaiputând fi criticate în cadrul altor acțiuni.

În principiu, acest raport nu are valoare probatorie în sine – ca înscris sau expertiză –, nefiind instituit de lege sub acest aspect.

Conținutul raportului cauzal, respectiv actele și faptele evidențiate în cuprinsul său se probează, în general, prin mijloacele de probă în baza cărora acestea au fost identificate și reținute de către practicianul în insolvență, iar nu prin însuși raportul în discuție.

Premisele și, în general, susținerile și concluziile menționate în raport nu sunt probate prin însăși menționarea respectivă; ceea ce trebuie dovedit este îndeplinirea condițiilor de atragere a răspunderii, iar sub acest aspect raportul nu poate fi un mijloc de probă.

În eventualitatea promovării unei acțiuni în atragerea răspunderii întemeiate pe dispozițiile art. 169 din Legea
nr. 85/2014, vor putea fi administrate probatorii de natură să contracareze cele reținute în cuprinsul raportului asupra cauze­lor și împrejurările care au dus la apariția insolvenței debitorului.

5. Cuprinsul raportului cauzal

Termenul „amănunțit” pe care legiuitorul îl folosește la descrierea raportului semnifică importanța acestuia, precum și standardele la care trebuie realizată această examinare a activității debitoarei. Cu toate acestea, semantica acestei noțiuni – „amănunțit” – este diferită de la un debitor la altul, în funcție de specificul și complexitatea activității desfășurate anterior intrării în insolvență^[7].

În ipoteza în care din raportul întocmit de practicianul de insolvență rezultă că acesta a studiat actele contabile ale societății și a stabilit că starea de insolvență s‑a datorat riscului de afacere, identificând și cauzele pentru care vânzările au scăzut, acesta este în conformitate cu legea.

Totodată, atâta vreme cât din lectura raportului cauzal întocmit rezultă care au fost principalele cauze care au generat insolvența și nu rezultă niciun indiciu conform căruia o examinare „mai amănunțită” ar fi de natură a identifica aspecte de noutate, cu consecințe asupra modului de desfășurare în viitor a procedurii insolvenței, raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au generat starea de insolvență întrunește exigențele de legalitate consacrate de legiuitor.

Raportul prevăzut de art. 97 alin. (1) va cuprinde o analiză amănunțită pe următoarele capitole:

1. Preambul (legislația aplicabilă, numirea administratorului, premise avute în elaborarea raportului);

2. Obiectul de activitate, evoluția și structura capitalului social al debitorului (dacă există date, se va prezenta și un scurt istoric al debitorului);

3. Analiza situației patrimoniale (se va face analiză pe bilanț contabil, iar, dacă acesta este mai vechi de 12 luni, se vor lua în considerare informațiile financiare avute la dispoziție pentru perioada ulterioară ultimului bilanț contabil);

4. Analiza indicatorilor bilanțieri în istoric (pe 3 ani în urmă de la data deschiderii procedurii);

5. Analiza contului de profit și pierdere în istoric (pe 3 ani în urmă de la data deschiderii procedurii);

6. Indicatori financiari și evoluția acestora (pe 3 ani în urmă de la data deschiderii procedurii);

7. Analiza activității comerciale desfășurate (după caz, se va face referire la marketingul societății, analiza vânzărilor, a contractelor, a clientelei etc.);

8. Analiza litigiilor: a) analiza litigiilor în care debitorul are calitatea de pârât; b) analiza litigiilor în care debitorul are calitatea de reclamant;

9. Dacă este cazul: analiza notificărilor înregistrate de debitor în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 ‑ 22 decembrie 1989;

10. Organizarea (Organigrama) funcțională și de conducere a debitorului;

11. Analiza resurselor umane și evoluția acestora;

12. Analiza obligațiilor, a nivelului de îndatorare, a surselor de finanțare: finanțare proprie sau finanțare din credite;

13. Concluzii.

În cuprinsul raportului, administratorul judiciar va analiza indicatorii de stare bilanțieri în vederea stabilirii modului în care a fost susținută activitatea debitorului, respectiv dacă aceasta a fost susținută din surse proprii sau din credite acordate de bănci. De asemenea, va efectua o analiză detaliată a activului și pasivului debitorului, precum și a documentelor contabile, în vederea stabilirii existenței sau nu a premiselor încadrării faptei administratorului debitorului la art. 169 alin. (1) lit. e) din Lege^[8].

În situația în care în desfășurarea activității sale debitorul a angajat credite, va analiza dacă a fost respectată destinația acestora, pentru a decide dacă există premise ca fapta administratorului debitorului să poată fi încadrată sau nu la art. 169 alin. (1) lit. a) din Lege.

În vederea stabilirii cauzelor care au condus la imposibilitatea susținerii activității din surse proprii, se va efectua o analiză a creanțelor societății privind modul în care debitorul a încheiat contractele cu clienții și a asigurat siguranța recuperării acestor creanțe, pentru a decide dacă există premise ca fapta administratorului să poată fi încadrată sau nu la art. 169 alin. (1) lit. c) din Lege.

În vederea stabilirii gradului de certitudine în recuperarea creanțelor, va analiza modul în care acestea au fost urmărite și dacă documentele emise (facturile, avizele de expediere a mărfii etc.) au fost întocmite conform Legii contabilității, pentru a decide dacă există premise ca fapta administratorului să poată fi încadrată sau nu la art. 169 alin. (1) lit. d) din Lege.

Se vor analiza contractele încheiate cu diferiți furnizori de materii prime, utilități, servicii etc., prin compararea ofertelor acestora cu ofertele financiare ale unor terți care ofereau aceleași servicii, dar în condiții financiare mai avantajoase pentru debitor, pentru a decide dacă există premise ca fapta administratorului să poată fi încadrată sau nu la art. 169 alin. (1) lit. b) din Lege.

Prin analiza tuturor contractelor încheiate, administratorul judiciar va urmări stabilirea cauzei (provenienței) blocajului financiar care nu i‑a mai permis debitorului achitarea datoriilor exigibile din sursele disponibile.

Dacă situația o impune, pentru descrierea tabloului de finanțare a ciclurilor de exploatare, administratorul judiciar poate recurge la calcularea unor indicatori de finanțare și de exprimare a stării echilibrului financiar al firmei.

Practicianul în insolvență va expune concluziile sale în ceea ce privește cauzele și împrejurările, precum și în ceea ce privește persoanele a căror activitate a contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență în sensul art. 169.

Astfel, în vederea stabilirii cauzelor care au dus la starea de insolvență, se va analiza atât situația patrimonială a debitoarei, cât și evoluția contului de profit și pierdere, precum și acti­vitatea desfășurată prin utilizarea indicatorilor econo­mico‑financiari, având la bază situațiile exercițiilor financiare, analiza situației patrimoniale efectuându‑se pe baza datelor din bilanțurile și balanțele întocmite de debitoare^[9].

În practica judiciară^[10] s‑a reținut faptul că administratorul judiciar a procedat corect la redactarea raportului în cuprinsul căruia a analizat activitatea desfășurată de debitoare în ultimii 4 ani, respectiv de la data contractării creditului pentru investiții și a executării proiectului pentru investiții ce a constituit obiectul contractului de credit și până la data deschiderii procedurii insolvenței, justificând analiza prin aceea că procedura a fost deschisă la solicitarea băncii pentru o creanță izvorâtă din contractul de credit, analiza fiind realizată pe baza evidenței contabile a debitoarei.

6. Motive cu privire la cauzele care au dus la starea de insolvență

Administratorul/lichidatorul judiciar depune la dosarul cauzei raportul asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei, întocmit în conformitate cu prevederile art. 97 alin. (1) din Legea
nr. 85/2014.

Menționăm, cu titlu exemplificativ, urmă­toarele cauze care au condus la apariția insolvenței identificate în urma analizei economico‑financiare a datelor furnizate de către debitori:

‑ neachitarea la termen a datoriilor, ceea ce a dus la apariția restanțelor care au influențat fluxurile financiare ale societății, la mărirea datoriilor conexe, a dobânzilor penalizatoare, un nivel ridicat al ponderii datoriilor pe termen scurt, ceea ce a influențat capacitatea de plată a debitoarei, management defectuos și neîn­casarea creanțelor societății în termen util, grad de îndatorare ridicat, scăderea drastică a veniturilor^[11];

‑ acte ale organelor de conducere ale acesteia care au făcut activități de producție comerț sau prestări servicii în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, deturnând activele persoanei juridice și mărind pasivul, și, respectiv, au ținut o contabilitate neconformă cu legea, făcând să dispară documentele contabile, fapte care se încadrează în prevederile art. 169 alin. (1) lit. b), d) și e) din Legea nr 85/2014^[12];

‑ neîncasarea la timp a creanțelor societății, obstrucționarea producției, lipsa unui colectiv specializat și cu o pregătire adecvată în raport de anvergura proiectului derulat cu un cocontractant, întârzierea în aprobarea soluțiilor și a achizițiilor necesare, atitudinea pasivă a conducerii executive a debitoarei, creșterea exagerată a costurilor, scăderea dramatică a oportunităților în domeniul de activitate al debitoarei etc.^[13];

‑ ajungerea debitoarei în încetare de plăți datorată unei serii de factori obiectivi, în sensul evoluției nefavorabile înregistrate în întregul sectorul de activitate, dar și de factori subiectivi, precum atitudinea pasivă manifestată de conducerea executivă a debitoarei în relație cu principalul client;

‑ lipsa acută de lichidități datorată unor factori externi, independentă de acțiunile luate de managementul societății;

‑ debitoarea a desfășurat activitate, iar datoriile pe care le înregistrează sunt rezultatele activității desfășurate, respectiv debitoarea a acumulat datorii din cauza scăderii vânzărilor și a veniturilor, ducând la imposibilitatea acoperirii datoriilor curente ale societății^[14];

‑ reducerea activității de construcții‑investiții la nivelul economiei din România, domeniul de activitate în care se încorporau și reperele rezultate din activitatea debitoarei, menționându‑se că starea de insolvență a intervenit ca urmare a reducerii activității economice din lipsa comenzilor în contextul general de reducere a activităților de construcții din România^[15];

‑ cauză subiectivă: lipsa managementului de criză, la care s‑au adăugat și motive de natură obiectivă imputate asociaților, în sensul lipsei de preocupare pentru încasarea la scadență a sumelor cuvenite și neplata datoriilor exigibile, deși au existat fonduri la dispoziția societății^[16];

‑ gestionarea inadecvată a încasării clienților și lipsa disponibilităților bănești, ceea ce a determinat un nivel redus al lichidităților bănești, ce a condus în final la blocaj financiar, susținut, totodată, și de contextul econo­mic nefavorabil^[17];

‑ societatea a înregistrat pierderi care s‑au datorat în principal majorării salariului brut la 1.450 lei/lună, ceea ce a impus majorarea tarifelor practicate care încă nu au fost acceptate de clienți;

‑ incidența unor cauze obiective în contextul evoluției pieței privind activitățile din domeniul debitoarei^[18];

‑ scăderea eficienței de încasare a creanțelor curente, acumularea de datorii din împrumuturi ce nu au putut fi rambursate la termenele agreate, refuzul de prelungire a garanției emise în favoarea societății, ca urmare a măsurilor asigurătorii ale Direcției Generale Antifraudă, existența unor datorii curente însemnate ca valoare, raportat la disponibilitățile bănești ale debitoarei și particularitățile pieței produselor de lux^[19];

‑ administratorul statutar nu s‑a conformat obligației instituite în sarcina sa prin art. 74 din Legea nr. 85/2014, în sensul că nu a depus actele și documentele prevăzute de art. 67, însă, potrivit informațiilor obținute de pe site‑ul Ministerului de Finanțe, societatea falită a depus bilanțurile contabile în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii; lichidatorul judiciar a procedat la analiza principalilor indicatori economico‑finan­ciari, concluzia practicianului fiind că societatea debitoare a intrat în incapacitate de plată întrucât nu a reușit să desfășoare o activitate care să genereze sumele necesare acoperirii cheltuielilor de funcționare. Lichidatorul judiciar a apreciat că administratorul statutar se face vinovat de starea de insolvență a societății având în vedere că: a utilizat bunurile debitoarei, cel puțin în parte, în interesul altei persoane sau în interes propriu, aspect ce rezultă din dispariția creanțelor și a disponibilului bănesc raportate ca existând în patrimoniu; nu și‑a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 74 din Lege, ceea ce atrage incidența prevederilor art. 169 alin. (1) lit. d)^[20];

‑ scăderea cererii de consum din ultimii 5 ani, depășirea veniturilor obținute prin cheltuielile efectuate pentru desfășurarea activității, susținerea financiară a debitoarei în vederea acoperirii pasivului exigibil (acordarea unor sume de bani societății sub formă de împrumut), restructurarea activității (scăderea numărului de angajați și valorificarea autoutilitarei) și nivelul ridicat al cheltuielilor cu chiria pentru spațiul comercial închiriat. Nu se poate aprecia că debitoarea a continuat activitatea în mod intenționat, atât timp cât asociații acesteia au împrumutat debitoarea cu sume importante de bani, iar datoriile către creditori au fost la un nivel redus, iar pentru a se evita creșterea datoriilor a formulat cerere de deschidere a procedurii insolvenței^[21];

‑ acumularea de datorii către creditori și criza economică ce a afectat puternic sectorul firmelor care fac comerț^[22];

‑ din analiza documentelor puse la dispoziție, evoluția activității debitoarei conform datelor din bilanțurile contabile și balanțele de verificare contabile, în cei trei ani anteriori deschiderii procedurii, debitorul nu a înstrăinat din patrimoniu active imobilizate, societatea nedeținând în patrimoniu bunuri^[23];

‑ restrângerea activității, ilustrată prin diminuarea cifrei de afaceri^[24];

‑ neîncasarea la timp a creanțelor, împrejurarea că debitoarea nu a formulat cerere de deschidere a procedurii de insolvență conform art. 66 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, nejustificarea activelor menționate în evidențele contabile, respectiv active imobilizate, creanțe și disponibilități bănești^[25];

‑ prestarea de servicii la tarife care au generat un nivel al veniturilor din exploatare insuficient pentru acoperirea cheltuielilor de exploatare, fapt ce a condus la acumularea de pierderi din exploatare și la flux de numerar pentru acoperirea datoriilor, activitatea fiind susținută din aporturile de numerar aduse de asociatul unic^[26];

‑ cauze economice, precum obținerea de venituri inferioare cheltuielilor;

‑ înregistrarea de active nete negative, fapt ce indică datorii curente mai mari decât activele curente de care dispune societatea și imposibilitatea achitării datoriilor și managementul defectuos al fluxurilor de trezorerie ale societății, fapt ce a condus la acumularea de datorii către creditorii bugetari;

‑ evoluția nefavorabilă înregistrată în domeniile desfășurate în cadrul punctelor de lucru ale debitoarei (bar, restaurant și magazine cu vânzare cu amănuntul) ca urmare a scăderii puterii de cumpărare a consumatorilor ce a afectat mediul economic, fapt ce a condus la nerealizarea veniturilor preconizate^[27];

‑ concurența acerbă și consacrată în domeniile de piață menționate ce impuneau existența unei flexibilități la nivel managerial capabile să redreseze activitatea debitoarei în timp de maximă urgență;

‑ inexistența unui program adecvat de supraveghere a evoluției cheltuielilor și de redimensionare a acestora ce a condus la acumularea de datorii către bugetul statului;

‑ încă de la înființare, societatea nu a beneficiat de un plan strategic sau de afaceri care să analizeze piața, concurența, clienții și furnizorii, obiectivele afacerii, resurse financiare, umane și materiale necesare, organizare și riscuri;

‑ lipsa mijloacelor moderne de promovare a societății, a serviciilor prestate de aceasta și a produselor;

‑ actele organelor de conducere ale acesteia, care au făcut activități de producție comerț sau prestări servicii, în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice, deturnând activele persoanei juridice și mărind pasivul, și, respectiv, au ținut o contabilitate neconformă cu legea, făcând să dispară documentele contabile, fapte care se încadrează în prevederile art. 169 alin (1) lit. b), d) și e) din Legea nr. 85/2014. Administratorul judiciar a consemnat în mod expres că au fost identificate fapte ce se încadrează în prevederile art. 169 din Legea insolvenței, astfel că nu se poate reține că prin acest raport nu au fost devoalate persoanele responsabile pentru insolvența debitoarei sau faptele care au determinat insolvența, exigența textului legal nefiind în sensul identificării nominale a persoanelor cărora li se impută insolvența, acest demers fiind realizat în cadrul acțiunii în antrenarea răspunderii^[28];

‑ apariția stării de insolvență a debitoarei s‑ar imputa administratorului statutar și că ar fi incidente prevederile art. 169 alin. (1) lit. a) și d) din Legea nr. 85/2014^[29];

‑ au fost achitate datorii către asociații debitoarei cu preferință, cu mai puțin de 180 de zile înainte de deschiderea procedurii insolvenței; au fost valorificate active sub valoarea lor contabilă; nu au fost recuperate debite de la societățile afiliate debitoarei; au fost realizate operațiuni de recalificare a rezervelor constituite în datorii față de asociați și că au fost plătite ulterior aceste sume către asociați^[30];

‑ societatea a desfășurat activitate cu amănuntul, produse farmaceutice, operând prin două farmacii. Deși vânzările nu erau mari, nu acest fapt a generat probleme financiare firmei, ci lipsa dimensionării raționale a stocurilor, care au imobilizat resursele financiare, adică un management defectuos^[31];

‑ cauză principală a apariției stării de insolvență: lipsa resurselor de finanțare pentru acoperirea datoriilor societății, resurse ce puteau fi generate fie din activitatea economică a societății, fie din acordarea de împrumuturi de către asociați sau finanțări externe. Din analiza evidențelor contabile puse la dispoziție de către debitoare și din analiza activității acesteia nu se poate dovedi legătura de cauzalitate dintre una dintre faptele prevăzute de art. 169, prejudiciu și persoană^[32];

‑ principala cauză care a dus la intrarea societății în incapacitate de plăți este restrângerea activității, având în vedere că singura situație financiară întocmită este aceea din primul an de funcționare^[33];

‑ lipsa fondurilor necesare finanțării activității care să contribuie la achitarea datoriilor restante, criza economică care a afectat puternic domeniul confecțiilor, concurența foarte puternică înregistrată în aceeași zonă, care de foarte multe ori a îmbrăcat forme neloiale, costul ridicat al tuturor utilităților folosite în activitate, costurile din ce în ce mai ridicate ale materialelor^[34];

‑ restrângerea activității, având în vedere că s‑a diminuat cifra de afaceri față de anul anterior, cauzată în primul rând de lipsa comenzilor în domeniul de activitate în care își desfășura activitatea debitoarea. Societatea debitoare nu a reușit să‑și încaseze creanțele în timp util, ceea ce a dus la mărirea datoriilor^[35];

‑ debitoarea și administratorii statutari au fost notificați pentru depunerea actelor prevăzute de art. 67 din Legea nr. 85/2014, dar nu s‑au conformat acestei obligații, motiv pentru care s‑a apreciat că se fac vinovați de ajungerea debitoarei în stare de insolvență, prezumându‑se că au contribuit la ajungerea în stare de insolvență, fapta fiind asociată cu ascunderea unor părți din active, însușirea de fonduri bănești, întârzierea în plata unor creanțe ori neînregistrarea în contabilitate și neachitarea acestora^[36];

‑ debitoarea și‑a încetat activitatea anterior deschiderii procedurii insolvenței, dată până la care a înregistrat o scădere continuă a cifrei de afaceri și a veniturilor; odată cu scăderea cererii pentru serviciile prestate de societate, aceasta nu și‑a mai putut acoperi datoriile acumulate. S‑a concluzionat că factorii care au condus la apariția stării de insolvență sunt manage­mentul defectuos al echipei de conducere a debitorului, care nu a adaptat specificul societății la cerințele pieței serviciilor, scăderea cererii pentru acest tip de servicii, datoriile către bugetul de stat acumulate^[37];

‑ ineficienta utilizare a resurselor existente, care a condus la acumularea datoriilor către bugetul de stat și către terți, a căror neplată a atras calcularea majorărilor și penalităților, cumulată cu neurmărirea încasării la timp a creanțelor^[38];

‑ management defectuos al persoanelor care au asigurat conducerea societății, însă o astfel de faptă, deși posibil prejudiciabilă pentru societate, nu se înscrie în sfera acelor fapte ilicite săvârșite cu vinovăție pe care legiuitorul a înțeles să le incrimineze din perspectiva răspunderii patrimoniale;

‑ împrejurarea că ultimul bilanț contabil depus de societatea debitoare este cel aferent anului financiar 2011, fără ca ulterior să se fi făcut dovada ținerii contabilității, a condus la concluzia că nu a fost ținută o contabilitate în conformitate cu legea, ceea ce, în mod evident, prejudiciază creditorii societății și întărește pre­zumția că ajungerea debitoarei în încetare de plăți este urmarea conduitei culpabile a asociaților. În această situație, s‑a prezumat că administratorii statutari nu și‑au îndeplinit obligația de ținere a contabilității conform legii, obligație legală prevăzută de art. 73 din Legea nr. 31/1990 și de
art. 11 din Legea nr. 82/1991. Astfel, neținerea contabilității în conformitate cu legea reprezintă una dintre cauzele ce au determinat instalarea stării de insolvență. Contabilitatea nu are doar un rol pur fiscal (pentru stabilirea impozitelor și taxelor), ci are ca rațiune păstrarea evidențelor economice ale societății tocmai pentru a fi posibil în orice moment a se analiza dificultățile ce apar în gestionarea patrimoniului societății^[39];

‑ persoana responsabilă a dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea în mod vădit persoana juridică la încetarea de plăți;

‑ cauze obiective ce au determinat apariția stării de insolvență, respectiv: conjunctura economică generală, lipsa clienților și nerespectarea obligațiilor contractuale ale celorlalți parteneri ce au blocat societatea^[40];

‑ veniturile insuficiente generate de activitatea curentă, lipsa rezervelor financiare și a lichidităților^[41].